Biblia m-a condus la islam

Biblia m-a condus la islam
]Română – Romanian – روماني [
        

ʻAbd al-Malik Leblanc



Traducere:
EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)
& Mariam Oana
Revizuit de: Alina Luminiţa Crăciun
& Diana Asandei

الإنجيل قادني إلى الإسلام
        

عبد المالك لبلانك



ترجمة:
المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية
 & مريم وانا
مراجعة: ألينا لومينيتا كراسيون & دايانا أساندي

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭
Dedic această lucrare mamei, tatălui, fraţilor şi surorilor mele, precum şi fiicei mele (Adrienne), fostei mele soţii şi soacrei mele, care sper că vor deveni într-o zi musulmani. De asemenea, îmi doresc să împărtăşesc succesul acestei cărţi cu Ahmed Deedat, pe care am avut plăcerea să îl întâlnesc într-o stare angelică, în anul 1996, pe când era pacient la Spitalul Specialist şi Centrul de Cercetare King Faisal, din Riad, Arabia Saudită.
M. J. Leblanc

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

 
În Numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),
Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

Prefaţă

Această lucrare le este dedicată tuturor creştinilor care recunosc responsabilitatea lor spirituală şi care îşi doresc să fie călăuziți spre adorarea Singurului Dumnezeu adevărat, care nu se bazează pe normele sociale, laice sau familiale, ci reprezintă dreptul lui/ei înnăscut şi îndatorirea de a Îl adora pe Creatorul lor (al nostru).
Această carte este o compilaţie a unor fragmente din mai multe cărţi care se adresează creştinilor, lucrări pe care eu am avut plăcerea să le citesc înainte şi după ce am devenit musulman. După ce m-am convertit, am continuat să citesc anumite cărţi despre creştinism, deoarece „pielea” creştinismului a fost foarte greu de înlăturat după ce am petrecut 28 de ani în această religie; ani care aproape m-au condus la a deveni preotul Bisericii Metodiste Episcopale Africane din Great Falls, Montana.
Am încercat să selectez şi să organizez într-o manieră simplă anumite informaţii pertinente din aceste cărţi pline de resurse, astfel încât să furnizez acel tip de informaţii potrivite şi consolidate pe care mi-ar fi plăcut să mi le ofere cineva pe când eram creştin. Cu toate acestea, planul ca eu să îmbrăţişez/să revin la islam s-a petrecut așa cum a fost prescris de Allah Preaînaltul.
Ţin să menţionez faptul că, atunci când folosesc termenul „Dumnezeu” în această carte, mă refer la Creatorul Suprem, Unicul, Cel care nu are parteneri şi Care nu este parte a Trinităţii. De asemenea, precizez că termenul din limba arabă – „Allah” este folosit deopotrivă de creştini şi de musulmani, conform ediţiei din anul 1966 a Enciclopediei Britannica (a se vedea cuvântul „Allah”).
Vă încurajez să lăsaţi deoparte noţiunile preconcepute despre creştinism şi islam şi să aveţi o minte deschisă pentru ceea ce vă voi prezenta. Sper (cu Voia lui Allah) că acest efort vă va trezi interesul să continuaţi să citiţi mai mult decât Biblia şi să luaţi o decizie înțeleaptă după ce veţi înţelege ambele religii, o decizie bazată pe alegerea proprie şi nu pe cea a părinţilor voştri sau a mass-mediei. Odată ce veți avea toate datele, veți putea îndeplini unicul scop pentru care am fost creaţi şi, anume, acela de a Îl adora doar pe Dumnezeu (Allah).
M. J. Leblanc

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Rugaţi-vă fără încetare

Pe când eram creştin, numeroase versete biblice mă făceau să mă îndoiesc de religia pe care o urmam (creştinismul). Un anumit verset, 1 Tesalonicieni 5:17, care spune: „Rugaţi-vă neîncetat.” , mi-a dat de gândit în mod special. Mă întrebam adesea cum anume ar trebui o persoană (creştină) să se roage (să se afle într-o stare de adorare) fără încetare. Fără o călăuzire biblică sau Divină, singura cale prin care am considerat că acest lucru este posibil a fost aceea de a face întotdeauna fapte bune şi de a păstra pomenirea lui Dumnezeu pe buzele şi în inima mea. Cu toate acestea, am găsit că acest lucru este oarecum imposibil de îndeplinit. Însă, în momentul în care am fost iniţiat în islam în anul 1987 şi când am început să citesc şi să învăţ mai multe despre acest mod de viaţă, am descoperit că islamul oferea Călăuzire Divină atât de la Dumnezeu (Allah), cât şi de la Profetul Mohammed (ﷺ) , prin intermediul căreia o persoană se poate ruga (afla într-o stare de adorare) fără încetare, dacă aceasta este Voia lui Dumnezeu.
Indiferent că este vorba de trezit, mâncat, dormit, îmbrăcat, a fi în prezenţa unei femei, de privitul la cineva, de mersul la cumpărături, mersul la baie, privitul în oglindă, călătorit, vizitarea bolnavilor, statul la o întâlnire nereligioasă, îmbăiere, a avea o relaţie intimă cu soţia, căscat, tăiatul unghiilor, strănutat, salutul oamenilor, vorbit, găzduirea oaspeţilor în propria casă, mersul, sportul, lupta, intrarea în casă, rugăciunea şi multe alte acte, islamul şi călăuzirea aduse de Nobilul Coran şi de faptele şi vorbele Profetului Mohammed (ﷺ) mi-au oferit căi prin care să pot respecta prescripţia adusă de 1 Tesalonicieni 5:17. Mai mult decât atât, acestea mi-au permis să mă împac cu mine însumi şi să mă supun Unicului Dumnezeu Adevărat – Allah.
Această călăuzire Divină a islamului m-a învăţat foarte multe despre îndatoririle și responsabilităţile mele, precum și despre drepturile Creatorului meu (Allah) şi multe despre religia creştină. Așadar, după ce am citit şi am învăţat mai multe despre creştinism ca musulman, (cu Voia lui Allah) am simţit că este necesar să împărtăşesc cu voi modul în care Biblia m-a condus la islam.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Creştinismul

Ştiut fiind faptul că nu a existat niciodată în istoria Torei (Vechiul Testament) tradiţia ca o religie a lui Dumnezeu să fie numită după numele unui Profet (ca, spre exemplu, adamanism, avraamanism, moisenism etc.), sper să pot explica faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a predicat religia creştină, ci religia care Îi conferă toată slava și adorarea lui Dumnezeu Singur.
Unele dintre întrebările pe care mi le-am pus atunci când am cercetat în mod obiectiv creștinismul (a doua oară) au fost: de unde provine cuvântul creştinism şi a fost acest termen menţionat vreodată de către Isus (Pacea fie asupra sa!)? Ei bine, nu am găsit termenul „creştinism” în Biblie, nici măcar în Dicţionarul biblic. Mai mult decât atât, nu am găsit nicăieri în Biblie vreun loc în care Isus (Pacea fie asupra sa!) să se fi numit pe sine creştin.
Cuvântul „creştin” a fost menţionat pentru prima dată de către un păgân pentru a îi descrie pe cei care îl urmau pe Isus (Pacea fie asupra sa!). El este menţionat în trei locuri în Noul Testament, fiind rostit de către un păgân şi de către evrei în Antiohia, în jurul anului 43 e.n. (Faptele Apostolilor 11:26; Faptele Apostolilor 26:28; 1 Petru 4:16), la mult timp după ce Isus (Pacea fie asupra sa!) părăsise acest Pământ . A accepta vorbele păgânilor ca având vreo valoare sau a le asocia cu divinitatea, cu Isus (Pacea fie asupra sa!) sau cu Dumnezeu, este contrar învăţăturilor tuturor Profeţilor (Pacea fie asupra lor!).
Isus (Pacea fie asupra sa!) a prezis că oamenii îl vor adora pe el în zadar şi că aceştia vor crede în doctrine făcute de către oameni (Matei 15:9):
„Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”
Acest verset din Matei 15:9 este susţinut de următoarele cuvinte din Nobilul Coran, 5:116-117:
وَإِذْ قَالَ اللَّهُ يَا عِيسَى ابْنَ مَرْيَمَ أَأَنْتَ قُلْتَ لِلنَّاسِ اتَّخِذُونِي وَأُمِّيَ إِلَهَيْنِ مِنْ دُونِ اللَّهِ قَالَ سُبْحَانَكَ مَا يَكُونُ لِي أَنْ أَقُولَ مَا لَيْسَ لِي بِحَقٍّ إِنْ كُنْتُ قُلْتُهُ فَقَدْ عَلِمْتَهُ تَعْلَمُ مَا فِي نَفْسِي وَلَا أَعْلَمُ مَا فِي نَفْسِكَ إِنَّكَ أَنْتَ عَلَّامُ الْغُيُوبِ (116) مَا قُلْتُ لَهُمْ إِلَّا مَا أَمَرْتَنِي بِهِ أَنِ اعْبُدُوا اللَّهَ رَبِّي وَرَبَّكُمْ وَكُنْتُ عَلَيْهِمْ شَهِيدًا مَا دُمْتُ فِيهِمْ فَلَمَّا تَوَفَّيْتَنِي كُنْتَ أَنْتَ الرَّقِيبَ عَلَيْهِمْ وَأَنْتَ عَلَى كُلِّ شَيْءٍ شَهِيدٌ (117)
(المائدة :116-117)
„Şi când va zice Allah (în Ziua de Apoi): «O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: „Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Allah?”», el Îi va răspunde: «Mărire Ţie! Eu nu aş fi putut să spun ceea ce nu aveam dreptul să spun! Dacă aş fi spus, ai şti, căci Tu doară ştii ce este în sufletul meu, pe când eu nu ştiu ce este în Sufletul Tău! Doară Tu eşti Marele Ştiutor al celor neştiute! ~ Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: «Adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Şi am fost martor asupra lor atâta vreme cât m-am aflat printre ei. Şi după ce m-ai luat la Tine (prin ridicarea la Cer), ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:116-117]
Am descoperit că versete biblice precum Ioan 5:30, Ioan 12:49, Ioan 14:28, Isaia 42:8 şi Faptele Apostolilor 2:22 susțin versetele coranice menţionate mai sus.
Înainte de a încheia subiectul creştinismului, care va fi discutat în această carte, trebuie să fac o mică, dar semnificativă observație.
Dacă toţi creştinii sunt „adoratorii lui Hristos”, de ce nu se salută unii pe alţii prin cuvintele: „Pacea fie asupra voastră!” (Salāmu aleikum), aşa cum a făcut-o Isus (Pacea fie asupra sa!) în Luca 24:36? După cum ştiţi, musulmanii se salută unul pe altul folosind salutul „As-salāmu aleikum!”, o formulă iubită de Hristos (Pacea fie asupra sa!).

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Diverse Biblii Sfinte

Trebuie să menţionez faptul că referinţele biblice citate în această carte s-ar putea să nu coincidă cu cele din Biblia pe care o folosiţi. Există nenumărate Biblii disponibile, care sunt folosite de diferitele secte creştine, fiecare dintre acestea afirmând că propria Carte, deşi diferită, este Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel de Biblii sunt: Versiunea Standard Revizuită (1952 şi 1971), Noua Biblie Standard Americană, Sfânta Biblie: Noua Versiune Internaţională, Biblia Vie, Noua Traducere Mondială a Sfintelor Scripturi folosită de către martorii lui Iehova, Versiunea Romano-Catolică şi Versiunea King James.
O notă specială: nu am găsit nicăieri în aceste Biblii un loc în care „Noul Testament” să fie numit „Noul Testament” şi niciunul în care „Vechiul Testament” să fie numit „Vechiul Testament”. De asemenea, cuvântul „Biblie” este necunoscut în paginile Bibliei.
Pe lângă faptul că există nenumărate secte creştine şi diferite Biblii, am descoperit că există, de asemenea, anumiţi bărbaţi, nu Profeţi, care au fondat aceste secte şi care utilizează diferite interpretări ale Bibliei, precum şi doctrine create de om, drept crezul lor. Tabelul de la sfârşitul cărţii, numit Originea principalelor confesiuni din Statele Unite ale Americii, descrie creştinismul modern ca având influenţe puternice din partea fondatorilor şi a doctrinelor acestora create de om.
Aș vrea să vă împărtăşesc câteva gânduri pe care poate că nu le-ați citit și nu le cunoaşteţi despre Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Pe scurt, permiteţi-mi să menţionez că, la data de 8 septembrie 1957, revista „Awake” a martorilor lui Iehova a avut următorul titlu uimitor: „50.000 DE ERORI ÎN BIBLIE”. Dacă îi întrebi pe martorii lui Iehova despre acest titlu, îţi vor răspunde că, astăzi, majoritatea acelor erori au fost eliminate. Însă câte dintre ele au fost eliminate? 5000? 500? 50? Chiar şi dacă ar fi rămas doar 50 de erori, i-ar atribui cineva aceste erori lui Dumnezeu?  
Afirmă Ieremia 8:8 faptul că Legea/Vechiul Testament a fost falsificat(ă) şi că aceasta nu reprezintă în totalitate Cuvintele lui Dumnezeu?
„Cum puteţi voi să ziceţi: «Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi»? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.”
Permiteţi-mi să vă adresez o altă întrebare: dacă o carte „sfântă” conţine versete contradictorii, încă o mai consideraţi a fi sfântă? Cei mai mulţi dintre voi ar răspunde: desigur că nu. Permiteţi-mi să vă prezint câteva versete contradictorii, care se găsesc atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament:
2 Samuel 8:4    vs.    1 Cronici 18:4
2 Samuel 8:9-10    vs.    1 Cronici 18:9-10
2 Regi 8:26    vs.    2 Cronici 22:2
2 Samuel 6:23    vs.    2 Samuel 21:8
Geneza 6:3    vs.    Geneza 9:29
Ioan 5:37    vs.    Ioan 14:9
Ioan 5:31    vs.    Ioan 8:14
Aici, au fost menţionate doar câteva contraziceri din Noul Testament, însă voi face referire şi la altele în momentul în care vom examina noţiunile de Trinitate, Divinitate a lui Isus (Pacea fie asupra sa!), filiaţie Divină a lui Isus (Pacea fie asupra sa!), păcat originar şi ispăşire.
Cum ar putea „Cuvintele revelate” de Dumnezeu să precizeze în mod greşit genealogia lui Isus (Pacea fie asupra sa!) (a se vedea pentru aceasta Matei 1:6-16, care menţionează 40 de strămoşi, mergând până la Profetul David, pacea fie asupra sa, şi Luca 3:23-31, care menţionează un număr de 42 de strămoşi)? Sau, mai ales, i-ar fi oferit Dumnezeu o genealogie lui Isus (Pacea fie asupra sa!), care nu are tată? Vedeţi în acest sens 2 Regi 19:1-37 și apoi citiţi Isaia 37:1-38. De ce cuvintele acestor versete sunt identice, deşi ele sunt atribuite unor autori diferiţi, unul necunoscut, iar celălalt Isaia, pe care îi despart secole?! Cu toate acestea, creştinii au pretins că aceste cărţi au fost revelate de Dumnezeu.  Aşadar, a uitat Dumnezeu Cel Atotputernic că a dictat aceste pasaje înainte și le-a dictat din nou, cuvânt cu cuvânt?!
Alte contradicţii ale Bibliei pot fi găsite în cartea lui Shabir Ally – „101 contradicţii din Biblie”. Un fragment din aceasta puteţi găsi mai jos:
▪ Contradicţia 50: Isus (Pacea fie asupra sa!) a murit înainte de a se rupe perdeaua Templului?
a) Da. (Matei 27:50-51, Marcu 15:37-38)
b) Nu. – „(...) şi perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare (…)” (Luca 23:45-46)
 ▪ Contradicţia 54: S-a ridicat Isus (Pacea fie asupra sa!) la Ceruri în ziua răstignirii?
a) Da. – „Isus i-a răspuns (hoţului): «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai (…)»” (Luca 23:43)
b) Nu. El i-a zis Mariei Magdalena două zile mai târziu „(...) căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu (…)” (Ioan 20:17)
▪ Contradicţia 61: Cum a murit Iuda?
a) „Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.” (Matei 27:5)
b) După ce a cumpărat ogorul cu plata primită pentru fapta sa rea, el „(...) a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” (Faptele Apostolilor 1:18)
▪ Contradicţia 75: Conform Evangheliilor, care au fost ultimele cuvinte ale lui Isus (Pacea fie asupra sa!), înainte de a-şi da duhul?
a) „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23:46)
b) „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30)
Am căutat cuvântul „Paşte” în Dicţionarul biblic al lui Nelson şi am aflat că termenul de „Paşte” (așa cum este menţionat în Faptele Apostolilor 12:4) este o traducere greşită a cuvântului „pascha”, termenul grecesc comun pentru „Paştele evreiesc”. După cum ştiţi, Paştele evreiesc este o sărbătoare a evreilor şi nu una creştină, la care Isus (Pacea fie asupra sa!) a participat, după cum ne este indicat în Matei 26:17-20. Aşadar, de ce creştinii nu sărbătoresc Paştele evreiesc aşa cum a făcut-o Isus (Pacea fie asupra sa!) sau, din ce motiv sunt „creştini” şi nu evrei? Consider că mâinile oamenilor, mult prea umane, au jucat un rol în distrugerea Bibliei.  
Din punctele expuse mai sus şi din faptul că învăţaţii în studiul biblic înşişi au recunoscut natura şi structura umană a Bibliei (Curt Kuhl, Vechiul Testament: originea şi structura sa, pp. 47, 51, 52) creștinii ar trebui să accepte faptul că, poate, nu fiecare cuvânt al Bibliei este Cuvântul lui Dumnezeu.
Ca o notă separată la acest subiect, permiteţi-mi să menţionez faptul că anumiţi creştini cred că Biblia i-a fost dictată Profetului Mohammed (ﷺ) de către un călugăr creştin, acesta fiind motivul pentru care anumite relatări biblice se regăsesc în Coran. Făcând unele cercetări, am descoperit faptul că acest lucru nu se putea întâmpla, deoarece nu exista nicio traducere în limba arabă a Bibliei în secolul al VI-lea al erei creştine, perioadă în care a trăit şi a predicat Mohammed (ﷺ).  De aceea, niciun arab, nici măcar Profetul Mohammed (ﷺ), care nu ştia să scrie şi să citească, nu ar fi putut examina textul scris al Bibliei în propria sa limbă. Nobilul Coran ne spune:
يَا أَهْلَ الْكِتَابِ قَدْ جَاءَكُمْ رَسُولُنَا يُبَيِّنُ لَكُمْ كَثِيرًا مِمَّا كُنْتُمْ تُخْفُونَ مِنَ الْكِتَابِ وَيَعْفُو عَنْ كَثِيرٍ قَدْ جَاءَكُمْ مِنَ اللَّهِ نُورٌ وَكِتَابٌ مُبِينٌ (15) يَهْدِي بِهِ اللَّهُ مَنِ اتَّبَعَ رِضْوَانَهُ سُبُلَ السَّلَامِ وَيُخْرِجُهُمْ مِنَ الظُّلُمَاتِ إِلَى النُّورِ بِإِذْنِهِ وَيَهْدِيهِمْ إِلَى صِرَاطٍ مُسْتَقِيمٍ (16)
(المائدة  :15-16)
„O, oameni ai Scripturii (evrei şi creştini)! A venit la voi Trimisul Nostru (Profetul Mohammed ﷺ) ca să vă arate multe lucruri din cele pe care voi le-aţi ascuns din Scriptură, trecând peste multe altele. V-au venit vouă o lumină (islamul sau Profetul Mohammed ﷺ) şi o Carte limpede (Coranul) de la Allah, ~ Prin ea, Allah îi călăuzeşte pe căile păcii şi ale mântuirii pe aceia care caută Mulţumirea Lui. Şi El îi scoate din întunericuri la lumină (din întunericul necredinţei la lumina credinţei), prin Graţia Sa, şi îi călăuzeşte pe un drum drept (religia islamică).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:15-16]

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭
Evangheliile

Dacă citiţi Luca 1:2-3, veţi afla, la fel cum am făcut-o şi eu, că Luca (care nu a fost unul dintre cei 12 discipoli şi nici nu l-a întâlnit vreodată pe Isus, pacea fie asupra sa!) a spus că el însuşi nu l-a cunoscut personal pe Isus (Pacea fie asupra sa!) şi că întreaga ştiinţă pe care a adunat-o a fost de la anumiţi martori oculari, iar aceasta nu a reprezentat Cuvintele inspirate de Dumnezeu.  Apropo, de ce fiecare „Evanghelie” începe cu introducerea „DUPĂ”? De ce „după”? Motivul din spatele acestui fapt este acela că nici măcar una dintre Evangheliile existente nu poartă cu sine semnătura autorului original! Chiar şi dovada existentă în Matei 9:9, dovedeşte că nu Matei a fost autorul iniţial al Evangheliei care îi poartă numele:
„De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis (lui Matei): «Vino după Mine.» Omul acela (Matei) s-a sculat şi a mers după el (Isus).”
 Oricine poate înţelege, fără niciun fel de efort, că EL şi LUI din relatarea de mai sus nu fac referire la Isus (Pacea fie asupra sa!) sau la Matei ca autori ai acesteia, ci arată că există un al treilea autor, care a scris ceea ce a văzut sau a auzit – un zvon  şi nu Cuvinte inspirate de Dumnezeu.
Este demn de remarcat şi binecunoscut în lumea religioasă faptul că alegerea celor patru „Evanghelii” ale Noului Testament (Evanghelia după Matei, Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Luca şi Evanghelia după Ioan) din prezent a fost impusă în cadrul Conciliului de la Niceea din anul 325 e.n., având scopuri politice. Ele au fost hotărâte sub auspiciile împăratului păgân Constantin  şi nu ale lui Isus (Pacea fie asupra sa!).
Mintea împăratului Constantin nu a fost călăuzită nici de studiu, nici de inspiraţie. El a fost un păgân, un tiran şi un ucigaş care şi-a omorât propriul fiu, soţia şi mii de persoane nevinovate, toate din cauza dorinţei sale de a avea putere politică. Constantin a ratificat şi alte decizii prin Crezul de la Niceea, precum decizia de a îl numi pe Isus (Pacea fie asupra sa!) „Fiul lui Dumnezeu, care din Tatăl s-a născut”.
Pur şi simplu, sute de Evanghelii şi scrieri religioase au fost ascunse de oameni. Câteva dintre acestea au fost scrise de către discipolii lui Isus (Pacea fie asupra sa!), iar mulţi dintre aceştia au fost martori oculari ai acţiunilor lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Conciliul de la Niceea a decis să distrugă toate Evangheliile scrise în ebraică, fapt care a condus la arderea a aproximativ trei sute de scrieri.  Dacă acestea nu au fost mai autentice decât cele patru Evanghelii din prezent, atunci ele sunt la fel în ceea ce privește autenticitatea. Câteva dintre ele sunt încă disponibile, aşa cum sunt Evanghelia lui Barnaba şi Păstorul lui Herma, care sunt în acord cu Nobilul Coran . Până în prezent, Evanghelia lui Barnaba este singura relatare a cuiva care a fost martor ocular al vieţii şi misiunii lui Isus (Pacea fie asupra sa!) . Până în ziua de astăzi, întreaga lume protestantă, martorii lui Iehova, adventiştii de ziua a şaptea şi alte secte şi confesiuni condamnă versiunea romano-catolică a Bibliei, deoarece aceasta cuprinde şapte cărţi „extra”. Protestanţii au şters în mod curajos şapte cărţi din „Cuvântul lui Dumnezeu” pe care îl deţin. Câteva dintre aceste cărţi respinse sunt Cartea Iuditei, Cartea lui Tobit, Cartea lui Baruh şi Cartea Esterei.
Scriitorii Evangheliei au menţionat în mod frecvent faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) predica Evanghelia: Matei 9:35, Marcu 8:35 şi Luca 20:1. Termenul de „Evanghelie” este folosit în mod recurent în Biblie. Cu toate acestea, în Noul Testament, ediţia în limba greacă, termenul de „evanghelion” este folosit în locul celui de Evanghelie, care poate fi tradus cu sensul de „veşti bune”.  Întrebarea mea este: ce Evanghelie a predicat Isus (Pacea fie asupra sa!)? Din cele 27 de Cărţi ale Noului Testament, foarte puţine fragmente pot fi acceptate ca fiind cuvintele lui Isus (Pacea fie asupra sa!)  şi doar patru din cele douăzeci şi şapte de Cărţi sunt cunoscute ca fiind Evanghelia lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Se presupune că Pavel este cel care a scris celelalte 23 de Cărţi. Musulmanii consideră că Isus (Pacea fie asupra sa!) a primit „Vestea Bună” de la Dumnezeu. Cu toarte acestea, ei nu recunosc cele patru Evanghelii prezente ca fiind cuvintele lui Isus (Pacea fie asupra sa!) .
Cea mai veche Evanghelie este considerată a fi cea după Marcu, care a fost scrisă în jurul anilor 60-75 e.n. Marcu a fost fiul surorii lui Barnaba. Matei a fost perceptor, un oficial neînsemnat care nu l-a acompaniat pe Isus (Pacea fie asupra sa!). Evanghelia după Luca a fost scrisă mult mai târziu şi, în realitate, ea provine din aceeaşi sursă din care provin cele după Marcu şi Matei. Luca a fost medicul lui Pavel şi, asemeni lui Pavel, el nu l-a întâlnit niciodată pe Isus (Pacea fie asupra sa!). Apropo, ştiaţi că numele de Marcu şi Luca nu au fost incluse printre numele celor doisprezece discipoli ai lui Isus (Pacea fie asupra sa!) menţionate în Matei 10:2-4?
„Iată numele celor doisprezece apostoli: cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; ~ Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; ~ Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.” (Matei 10:2-4)
Evanghelia după Ioan are o sursă diferită şi a fost scrisă în jurul anului 100 e.n.  El (Ioan) nu trebuie confundat cu discipolul Ioan, care a fost decapitat de către Agrippa I în anul 44 e.n., cu mult înainte ca Evanghelia să fie scrisă. Trebuie precizat faptul că, timp de două secole, a fost dezbătut în mod puternic dacă Evanghelia după Ioan ar trebui să fie acceptată ca o scriere de încredere a vieţii lui Isus (Pacea fie asupra sa!) şi dacă aceasta ar trebui să fie inclusă printre Scripturi .
Aşa cum obişnuiam şi eu să fac odată, creştinii se mândresc cu Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Cu toate acestea, dacă vom medita cu privire la acestea, vom observa că nu există nici măcar o singură Evanghelie a lui Isus însuşi (Pacea fie asupra sa!) .
Potrivit prefeţei de la Noua versiune King James a Bibliei, ediţia pentru studiu, termenul de «Evanghelie» a fost adăugat (a se vedea informaţiile de mai jos) titlurilor originale: „După Ioan, după Matei, după Luca şi după Marcu”.

Permisiunea de a numi scrierile evanghelice cu termenul de „după...” nu a fost oferită nici de Isus (Pacea fie asupra sa!) şi nici de o Călăuzire Divină. Aceste scrieri – ale lui Matei, Luca, Marcu şi Ioan – nu au fost menite iniţial să fie Evanghelii. Prin urmare, Evanghelia după Marcu 1:1, nu poate fi o afirmaţie adevărată şi anume că această scriere este Evanghelia lui Isus (Pacea fie asupra sa!).
Trebuie menţionat faptul că musulmanii trebuie să creadă în toate Scripturile Divine în forma lor originală şi în Profeţii (Pacea fie asupra lor!) care le-au adus, fără distincție, iar acestea sunt: Ṣuḥuf (Foile lui Avraam), Torah (a lui Moise, pacea fie asupra sa!), Psalmii (lui David, pacea fie asupra sa), Evanghelia sau ʾInjīl (a lui Isus, pacea fie asupra sa!) şi Coranul (adus de Mohammed ﷺ). În Coran, 3:3, este afirmat în mod clar că Allah Preaînaltul a pogorât Torah şi Evanghelia. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste Scripturi nu poate fi găsită astăzi în forma sa originală, cu excepţia Nobilului Coran, care a fost trimis pentru întreaga omenire.
În plus faţă de alte motive pentru care Nobilul Coran a fost trimis întregii omeniri, după cum este menţionat în Coran, 18:4-5, un motiv este acela de a îi avertiza pe creştini cu privire la o Pedeapsă teribilă de la Allah, dacă nu vor înceta să afirme că:
وَيُنْذِرَ الَّذِينَ قَالُوا اتَّخَذَ اللَّهُ وَلَدًا (4)
(الكهف :4)  
„(...) Allah Şi-a luat un fiu!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:4]
Musulmanii cred că tot ceea ce Isus (Pacea fie asupra sa!) a predicat era de la Allah; Evanghelia (ʾInjīl) fiind „vestea bună” şi Călăuzirea de la Allah Preaînaltul pentru fiii lui Israel . În niciun loc din cele patru Evanghelii existente nu este menţionat faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) ar fi scris măcar un cuvânt din Evanghelia sa și nici că ar fi instruit pe cineva să facă aceasta. Ceea ce este considerat a fi „Evanghelie” astăzi sunt scrierile unei terţe părţi .
În Coran, 2:79, ni se spune:
فَوَيْلٌ لِلَّذِينَ يَكْتُبُونَ الْكِتَابَ بِأَيْدِيهِمْ ثُمَّ يَقُولُونَ هَذَا مِنْ عِنْدِ اللَّهِ لِيَشْتَرُوا بِهِ ثَمَنًا قَلِيلًا فَوَيْلٌ لَهُمْ مِمَّا كَتَبَتْ أَيْدِيهِمْ وَوَيْلٌ لَهُمْ مِمَّا يَكْسِبُونَ (79)
(البقرة :79)  
„Dar vai acelora care plăsmuiesc Scriptura (care răstălmăcesc, inventează, compun, scriu Scriptura) cu mâinile lor şi spun: «Aceasta este de la Allah!», pentru a dobândi prin aceasta o mică simbrie! Vai pentru ceea ce mâinile lor au scris şi vai lor pentru ceea ce agonisesc!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:79]
Înainte de a încheia acest capitol, aş dori să împărtăşesc cu dumneavoastră câteva comentarii dintr-un articol scris în U.S. News & World Report numit În căutarea lui Isus, apărut la data de 8 aprilie 1996, paginile 47-53:
• Robert Funk, un renumit învăţat în studiul biblic, şi 50 de profesori de religie au conchis că doar 20% dintre afirmaţiile atribuite lui Isus (Pacea fie asupra sa!) şi chiar mai puţin decât atât dintre faptele care îi sunt atribuite lui sunt autentice. Câteva dintre lucrurile neautentice sunt: rugăciunea „Tatăl nostru”, cuvintele rostite de el pe cruce şi pretinsa divinitate a lui Isus (Pacea fie asupra sa!), nașterea lui dintr-o fecioară, cele mai multe dintre miracolele sale şi învierea sa trupească.
• John Meier, un profesor de la Universitatea Americană Catolică din Washington D.C., a conchis:
✓    el (Isus) s-a născut în jurul anului 7 î.Hr., în Nazaret, iar nu în Betleem, după cum afirmă Evanghelia după Luca;
✓    în ciuda învăţăturile catolice oficiale, conform cărora Maria, mama lui Isus (pacea fie asupra lor!), a rămas virgină întreaga viaţă, Meier afirmă că Isus (Pacea fie asupra sa!) a avut patru fraţi şi cel puţin două surori, fapte care reies din Evangheliile după Marcu şi Ioan, precum şi din scrierile lui Pavel. Naşterea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) dintr-o fecioară, spune Meier, nu poate fi dovedită sau nedovedită prin investigaţie istorică.
✓    el (Pacea fie asupra sa!) a slujit pentru o scurtă perioadă în Galileea, unde a fost profesor, Profet şi înfăptuitor al unor fapte percepute de unii ca fiind miracole.
✓    el (Pacea fie asupra sa!) a fost arestat în Ierusalim şi răstignit sub conducerea lui Ponțiu Pilat undeva în jurul anului 30 e.n. Adepţii săi au pretins că el (Pacea fie asupra sa!) a înviat din morţi.
        •  John Crossan, unul dintre cei mai proeminenți cercetători moderni, un fost preot romano-catolic şi profesor emerit al Universității Depaul din Chicago, consideră că dovezile pe care le-a adunat ar elimina majoritatea învăţăturilor creştine tradiţionale. El spune, spre exemplu, că relatările biblice cu privire la Cina cea de Taină şi la apariţia lui Isus cel înviat (Pacea fie asupra sa!) sunt doar încercări ale adepţilor săi devotaţi de a descrie că au „continuat să simtă” prezenţa sa şi după răstignire.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Evanghelia – fiii lui Israel

Mulţi creştini cred că mesajul lui Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost pentru toţi oamenii. În momentul în care o femeie canaanită s-a apropiat de Isus (Pacea fie asupra sa!) cerându-i să o vindece pe fiica sa, la început, el (Pacea fie asupra sa!) a refuzat, spunând (Matei 15:24):
„(...) Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
De asemenea, găsim în Matei 1:21:
„Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El îl va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
De asemenea, Isus (Pacea fie asupra sa!) i-a trimis pe cei doisprezece discipoli să meargă să predice căinţa oilor pierdute ale casei lui Israel şi nu păgânilor sau samaritenilor (Matei 10:5-7):
„Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: «Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ~ Ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. ~ Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia Cerurilor este aproape!”»”
Astfel, este clar că Isus (Pacea fie asupra sa!) şi cei doisprezece discipoli au fost trimişi pentru fiii lui Israel şi nu pentru întreaga omenire. De aceea, Ioan 3:16 nu ar trebui să facă referire la „oricine”, ci la fiii lui Israel:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
O altă afirmaţie remarcabilă a lui Isus (Pacea fie asupra sa!) se găseşte în Matei 5:17-18:
„Să nu credeţi că am venit să stric Legea (Torah) sau Prorocii (Adam, Avraam, Moise, Noe, David etc.); am venit nu să stric, ci să împlinesc. ~ Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece Cerul şi Pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.”
În Matei 8:4, Isus (Pacea fie asupra sa!) l-a instruit pe leprosul vindecat: „Du-te de te arată preotului!” şi i-a spus să ofere ceea ce a fost prescris de Moise (Pacea fie asupra sa!). Unele secte creştine sunt împotriva acestui verset şi pretind că Vechiul Testament a fost abrogat și înlocuit de Noul Testament. După cum puteţi observa, Isus (Pacea fie asupra sa sa!) nu a înlăturat Vechiul Testament şi învăţăturile sale. Aşadar, de ce ar trebui să o facă unii creştini?!
Mai jos, se află un citat din Dicţionarul biblic referitor la aplicabilitatea celor zece porunci în rândul creştinilor din zilele noastre:
„Cele zece porunci date de Dumnezeu drept călăuzire pentru viaţa de zi cu zi sunt o parte a Legământului dintre Dumnezeu şi oamenii Săi (Exodul 34:28; Deuteornom 4:13; 10:24). Aceste porunci sunt numite adesea Decalogul, termen care provine din limba greacă şi înseamnă «zece cuvinte».
Deşi Dumnezeu i-a oferit cele zece porunci lui Moise pe muntele Sinai acum mai bine de 3000 de ani, acestea sunt încă relevante şi astăzi. Ele au o semnificaţie constantă, deoarece Natura lui Dumnezeu este neschimbătoare. Aceste porunci provin de la Dumnezeu şi din Natura Sa eternă; de aceea, valoarea lor morală nu se poate schimba.
La aproximativ 1300 de ani după ce Dumnezeu a oferit aceste Legi, Isus le-a confirmat, numindu-le «poruncile», şi a precizat cinci dintre ele tânărului conducător bogat (Matei 19:16-22). De asemenea, în predica de pe Munte, Isus a arătat că venirea sa nu a anulat poruncile. El a menţionat în mod specific legile împotriva uciderii (Matei 5:21) şi împotriva comiterii adulterului (Matei 5:27).
De fapt, Isus le-a acordat acestor porunci o importanță mai mare prin faptul că a cerut ca atât spiritul, cât şi aspectele legale ale Legii să fie păstrate. Isus şi-a pus pecetea eternă a aprobării Legii prin afirmaţia:
«Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.» (Matei 5:17)
Dumnezeu Cel Preaînalt a rostit Poruncile Sale de pe vârful muntelui Sinai, înconjurat de un nor gros şi de foc – o expresie evidentă a Puterii, Măreţiei şi Autorităţii Sale (Exodul, 19:16 – 20:17). Mai târziu, poruncile au fost înscrise pe două table de piatră – „scrise cu Degetul lui Dumnezeu.” (Exodul 31:18).
Natura minunată a evenimentelor care au avut loc în momentul oferirii Legii este menţionată de mai multe ori în Biblie, probabil pentru a sublinia solemnitatea acestui eveniment (Exodul 19:16-19; Deuteronomul 4:11-12).
Cele zece porunci reprezintă esența acestui LEGĂMÂNT special dintre Dumnezeu şi oamenii Săi. El le-a spus:
„Acum, dacă veţi asculta Glasul Meu şi dacă veţi păzi Legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele (...) ~ Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt (...)” (Exodul 19:5-6)
De asemenea, aceste versete evidenţiază faptul că supunerea lor în faţa poruncilor urma să fie baza existenţei fiilor lui Israel, ca popor special al lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu a intenţionat vreodată ca cele zece porunci să fie un set de reguli pe baza cărora fiii lui Israel să poată câştiga mântuirea. Favoarea lui Dumnezeu fusese deja acordată! Acest fapt fusese deja demonstrat în mod clar prin eliberarea fiilor lui Israel de sub robia egipteană (Deuteronom 4:37). Prin urmare, la baza legământului se află un act al ÎNDURĂRII Divine. Dumnezeu chiar a prefaţat cele zece porunci cu o amintire a eliberării Sale (Exodul 20:2).
Cele zece porunci sunt încă relevante şi astăzi. Lumea are o nevoie disperată să vadă Numele şi Natura lui Dumnezeu manifestate în vieţile creştinilor care încă mai iau Cuvântul Lui în serios. Aceste porunci, asociate în mod particular cu învăţăturile lui Hristos, sunt încă cea mai bună călăuzire pentru viaţa practică de zi cu zi cunoscută de către om.”
Citiţi Romani 13:8-9:
„Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea. ~ De fapt: «Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti» şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.»”  
Folosind Romani 13:8-9, Pavel i-a scutit pe creştini de la obligaţia de a-L adora pe Dumnezeu prin toate capacităţile fizice, spunând, pe scurt, că tot ceea ce trebuie să facă o persoană pentru a îndeplini Legea (Vechiul Testament) este să îi iubească pe cei din jur așa cum se iubește pe sine. Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a exclus obligaţia noastră principală şi cea mai importantă (care este una dintre primele şi cele mai măreţe porunci), aceea de a Îl adora pe Dumnezeu Singur, și, în al doilea rând, de a îl iubi pe vecinul nostru, după cum este subliniat în Marcu 12:29-31:
„Isus i-a răspuns: «Cea dintâi este aceasta: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn!”; ~ şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.”; iată porunca dintâi. ~ Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.»”
După ce am citit Galateni 5:2: „Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.” , am învăţat că Pavel a abrogat circumcizia care este inclusă în Lege (Vechiul Testament). De fapt, Isus şi Ioan Botezătorul (Pacea fie asupra lor!) au fost circumcişi. Această abrogare a lui Pavel este o contrazicere a învăţăturilor lui Avraam și ale lui Isus (Pacea fie asupra lor!), deoarece toţi musulmanii şi creştinii provin din neamul lui Avraam (Pacea fie asupra sa!) şi circumcizia este un act obligatoriu. De fapt, Avraam (Pacea fie asupra sa!) nu a fost nici evreu, nici creştin, iar religia sa, care trebuie urmată, este adorarea doar a lui Dumnezeu Singur.
Ținând cont de Matei 5:17-18, permiteţi-mi să dezvălui o altă contrazicere din Noul Testament. În Marcu 16:15, se menţionează că Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus:
„(...) Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”
Aceasta contrazice Matei 1:21, 10:5-6, 15:24 şi 28:19. În funcţie de Biblia pe care o folosiţi, puteţi citi în Matei 28:19: „toate neamurile” sau „din toate neamurile”, care ar trebui să facă referire la cele doisprezece triburi ale lui Israel, după cum a spus Isus (Pacea fie asupra sa!) în Matei 15:24.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Trinitatea

Trinitatea nu este un concept biblic. Cuvântul «Trinitate» nici măcar nu apare în Biblie sau în dicţionarele biblice. El nu a fost vreodată predicat de către Isus (Pacea fie asupra sa!) şi nici nu a fost menţionat în mod specific de către el (Pacea fie asupra sa!) .
Conceptul de «Trinitate» a fost folosit de către Atanasie, un episcop egiptean din Alexandria, și a fost acceptat de către Conciliul Ecumenic de la Niceea la mai bine de trei secole de la dispariţia lui Isus (Pacea fie asupra sa!) de pe Pământ .
Alte astfel de decizii fabricate de către om ale Conciliului au contribuit la stabilirea duminicii romane drept zi de odihnă creştină  şi la stabilirea datei de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Acest lucru a fost făcut cu scopul de a avea o sărbătoare care să aibă loc în aceeaşi zi cu ziua de naştere a unor zei păgâni precum Nimrod (zeul babilonian), Krișna (zeul hindus), Mitra (zeul persan) sau Dionis (sau Bacchus, zeul grec), considerat a fi singurul fiu al lui Jupiter născut dintr-o fecioară pe data de 25 decembrie.
Cu siguranţă, Biblia a prezis şi a interzis decorarea pomilor (de Crăciun) în Ieremia 10:2-4:
„Aşa vorbeşte Domnul: «Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele Cerului, pentru că neamurile se tem de ele. ~ Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; ~ Îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane ca să nu se clatine.»”
Versete precum Matei 28:19, Ioan 14:11 şi 1 Ioan 5:7 și 8 pot fi folosite de către creştini pentru a confirma Trinitatea. Doctrina trinitariană a fost dedusă din 1 Ioan 5:7:
„Căci trei sunt care mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.”
Acest verset a fost mult timp prezentat ca fiind fals, o adăugire neautorizată la textul grecesc al Noului Testament. Mai târziu, învăţaţii creştini în studiul biblic au constatat că această dogmă a fost o interpolare în Versiunea King James. De fapt, nu mai puţin de un grup format din 32 de învăţaţi creştini iluştri, sfătuit de un consiliu de 50 de reprezentanți din diferite culte, a prezentat în anul 1949 o Versiune Standard Revizuită a Noului Testament şi una a întregii Biblii în anul 1952, îndepărtând pasajul de mai sus .
Noul Testament se referă în multe locuri la Isus (Pacea fie asupra sa!) ca la Robul lui Dumnezeu (vezi, spre exemplu, Matei 12:18). Acum, citiţi Faptele Apostolilor 2:22:
„Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi.”
Aşadar, cum ar fi putut Isus (Pacea fie asupra sa!) să fie Rob al lui Dumnezeu şi Dumnezeu în acelaşi timp? Citiţi Ioan 17:21 („Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în mine, şi eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis.”) şi veţi deduce faptul că, dacă Dumnezeu, Isus (Pacea fie asupra sa!) şi Duhul Sfânt formează Trinitatea, atunci, dacă îi includem şi pe discipoli, ei ar trebui să formeze o unitate Divină de cincisprezece .
Conform Ioan 14:9, Isus (Pacea fie asupra sa!) este Dumnezeu:
„(...) Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl (...)”
Acum, să citim Ioan 4:24: „Dumnezeu este Duh (...)” şi Ioan 5:37: „(...) Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa (lui Dumnezeu).” De asemenea, în 1 Timotei 6:16, găsim: „(...) pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea (...)”
După cum este indicat în Exod 33:20, dacă privirea umană nu ar putea să privească la Gloria lui Dumnezeu şi să continue să trăiască, atunci cum ar putea trupul omenesc să suporte să aibă această Glorie ascunsă în interiorul lui?  Discipolii l-au văzut pe Isus, Profetul (Pacea fie asupra sa!), şi nu pe Dumnezeu.
Ioan 5:37: „(...) Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa (lui Dumnezeu).”, contrazice, de asemenea, versetul din Matei 3:17, în care ni se spune că Dumnezeu a fost auzit spunând: „(...) Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
Este greu de stabilit dacă este Duhul Sfânt, Spiritul Sfânt, Duhul adevărului, Duhul lui Dumnezeu sau Duhul în general cel care se presupune că formează „Trinitatea”. Dicţionarul biblic al lui Nelson indică faptul că Duhul Sfânt şi Spiritul Sfânt sunt unul şi acelaşi, fapt care contrazice credinţa unora dintre sectele creştine. Cu toate acestea, în Biblie există numeroase versete care ilustrează acţiunile diferite ale diverselor duhuri:

Versete    Duhuri
Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine (...)” – Luca 1:35    Duhul Sfânt – face miracole prin Porunca lui Dumnezeu
Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? – 1 Corinteni 3:16    Duhul lui Dumnezeu – se află în interiorul unei persoane
Şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi (...) – Ioan 14:17    Duhul adevărului – pe care lumea nu îl poate primi
(...) va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer. – Luca 11:13    Duhul Sfânt – dat celor care îl cer.
Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. – Ioan 15:26    Mângâietorul (Duhul Sfânt) – va veni după ce Isus (Pacea fie asupra sa!) nu va mai fi pe Pământ
Duhul Sfânt – cel care vine de la Tatăl
Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit. – Efeseni 1:13    Duhul Sfânt – Duhul care a fost promis
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” – Ioan, 3:5    Duhul (în general) – poate fi interpretat ca oricare dintre duhurile/spiritele menţionate anterior.
(...) îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate (...) – Luca 1:26    Îngerul Gabriel – menţionat ca atare

În acest moment, permiteţi-mi să menţionez ceea ce Coranul (5:73) spune cu privire la Trinitate:
لَقَدْ كَفَرَ الَّذِينَ قَالُوا إِنَّ اللَّهَ ثَالِثُ ثَلَاثَةٍ وَمَا مِنْ إِلَهٍ إِلَّا إِلَهٌ وَاحِدٌ وَإِنْ لَمْ يَنْتَهُوا عَمَّا يَقُولُونَ لَيَمَسَّنَّ الَّذِينَ كَفَرُوا مِنْهُمْ عَذَابٌ أَلِيمٌ (73)
(المائدة :73)
„Necredincioşi sunt aceia care spun: «Dumnezeu este treimea din trei (în triada Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh).», căci nu există altă divinitate în afară de (Allah) Cel Unic şi de nu vor înceta să vorbească astfel (defăimător), îi va atinge şi pe cei necredincioşi dintre ei chin dureros.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 5:73]
Nu este aceasta ceea ce este menţionat în Legea (Torah/Vechiul Testament) lui Moise (Pacea fie asupra sa!) în prima poruncă – Unicitatea lui Dumnezeu, pe care Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a venit să o distrugă, ci să o îndeplinească, după cum a afirmat cu putere în Ioan 5:46-47 („Căci, dacă aţi crede pe Moise, m-aţi crede şi pe mine, pentru că el a scris despre mine. ~ Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele mele?”)?
Moise (Pacea fie asupra sa!) nu a vorbit despre nicio Trinitate și nici Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a făcut-o! Atunci, de ce trebuie să facă aceasta creştinii?!
O referinţă specială cu privire la Trinitate trebuie adăugată aici, așa cum a fost publicată în ediţia din data de 25 august 1997 din Newsweek, într-un articol intitulat Bucură-te, Maria!:
●    în plus faţă de Sfânta Trinitate, o mişcare tot mai mare a Bisericii Romano-Catolice a cerut ca papa să proclame o dogmă nouă şi controversată: aceea că Maria, mama lui Isus (Pacea fie asupra lor!), este un co-mântuitor. Prin urmare, în locul Sfintei Trinităţi, ar exista un fel de Cvartet Sfânt, în cadrul căruia mulţi joacă rolurile multiple ale fiicei Tatălui, mama Fiului şi soţia Duhului Sfânt.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Isus (Pacea fie asupra sa!)
ca fiind Dumnezeu

Este cunoscut faptul că divinitatea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost introdusă de către Pavel, care nu l-a întâlnit vreodată pe Isus (Pacea fie asupra sa!) sau pe adepţii săi. Întemeierea acestei doctrine a costat viețile a milioane de creştini de-a lungul istoriei, ceea ce l-a determinat pe Castillo să remarce:
„Să arzi un om nu înseamnă să demonstrezi o doctrină.”  
În timp ce vă este prezentată doctrina divinităţii lui Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!), nu uitați acest verset foarte important:
„Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)
Este Isus (Pacea fie asupra sa!) Dumnezeu? Unii creştini ar răspunde că da şi ar folosi Ioan 1:1 ca dovadă pentru aceasta:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Însă, amintiţi-vă că, așa cum am citat anterior din Ioan 5:37, nicio persoană nu L-a văzut sau auzit pe Dumnezeu. Aşadar, utilizarea lui Ioan 1:1 drept dovadă pentru a arăta că Isus (Pacea fie asupra sa!) este Dumnezeu ar însemna că au existat cel puţin doi Dumnezei (Dumnezeu şi Isus).
Permiteţi-mi să vă arăt alte discordanţe faţă de Ioan 1:1 din Deuteronom 4:39, Deuteronom 6:4, Isaia 43:10-11, Isaia 44:6 şi Isaia 45:18. Toate acestea sunt împotriva doctrinei conform căreia Isus (Pacea fie asupra sa!) este Dumnezeu şi aceasta deoarece Isaia 43:10-11 afirmă că nu există alt mântuitor în fară de Dumnezeu, iar Isaia 45:18 conchide că Dumnezeu, Singurul, este Creatorul şi nimeni altcineva, nici măcar Isus (Pacea fie asupra sa!), nu a luat parte la creare. Alte versete care sprijină Unicitatea lui Dumnezeu, aşa cum o face întregul Coran, pot fi găsite în Deuterenom 4:35, Exod 8:10, 2 Samuel 7:22, 1 Regi 8:23, 1 Cronici 17:20, Psalmi 86:8, 89:6 şi 113:5, Osea 13:4 şi Zaharia 14:9.
În Noul Testament, Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus în mod clar că el nu a venit să distrugă Legea şi a confirmat Unicitatea lui Dumnezeu în Marcu, 12:29:
„Isus i-a răspuns: «Cea dintâi este aceasta: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un Singur Domn!”»”
Şi în 1 Corinteni, 8:4: „(...) nu este decât un Singur Dumnezeu.”
Așadar, este Ioan 1:1 corect şi toate celelalte versete sunt greşite sau invers? Putem observa cu claritate că Isus (Pacea fie asupra sa!) încă încerca să îi înveţe (pe fiii lui Israel) prima poruncă a Vechiului Testament (Marcu 12:29-30, Exod 20:2-5), iar căinţa pentru păcatele comise era necesară pentru a intra în Împărăţia Cerurilor (Matei 4:17 şi Marcu 1:15). În cele din urmă, Matei 19:16-17 transmite, de asemenea, Unicitatea lui Dumnezeu şi oferă călăuzirea bazată pe poruncile Vechiului Testament pentru a putea intra în viaţa eternă:
„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi i-a zis: «Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?»  ~ El i-a răspuns: «De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.»”
O altă modalitate de a clarifica şi mai mult Ioan 1:1 este aceea de a vă prezenta ceea ce Coranul spune despre Isus (Pacea fie asupra sa!) şi Cuvânt, în Capitolul 3:45:
إِذْ قَالَتِ الْمَلَائِكَةُ يَا مَرْيَمُ إِنَّ اللَّهَ يُبَشِّرُكِ بِكَلِمَةٍ مِنْهُ اسْمُهُ الْمَسِيحُ عِيسَى ابْنُ مَرْيَمَ وَجِيهًا فِي الدُّنْيَا وَالْآخِرَةِ وَمِنَ الْمُقَرَّبِينَ (45)
(آل عمران :45)
„Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa (Mesia, Isus), fiul Mariei, măreţ în această lume, ca şi în Lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi (de Allah).»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 3:45]
Acest verset şi versetul 3:39 din Nobilul Coran se referă la Isus (Pacea fie asupra sa!) ca fiind un Cuvânt de la Allah Preaînaltul, la fel cum face şi 1 Corinteni 3:23:
„Şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.”
Probabil Ioan 1:1 trebuia scris ca „(...) şi Cuvântul era al lui Dumnezeu.”
Sunt şi alte versete biblice care susţin ideea că acest Cuvânt era al lui Dumnezeu: Ioan 5:30-31, Ioan 8:40, Ioan 12:49 şi Ioan 17:3.
Este clar faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a pretins niciodată divinitatea: „(...) nu fac nimic de la mine însumi (...)” (Ioan 8:28); „(...) Tatăl este mai mare decât mine.” (Ioan 14:28); „(...) Domnul Dumnezeul nostru este un Singur Domn.” (Marcu 12:29); „(...) Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Marcu 15:34) şi „(...) Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! (...)” (Luca 23:46)
În plus, Luca 4:1-13 ne spune că Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost ispitit de către Satana timp de patruzeci de zile. În Iacob, 1:13, ni se spune:
„(...) Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău (...)”
În cele din urmă, Noul Testament se referă de multe ori la Isus (Pacea fie asupra sa!) ca la „Robul lui Dumnezeu” (a se vedea Matei 12:18, spre exemplu). Atunci, cum ar putea Isus (Pacea fie asupra sa!) să fie Robul lui Dumnezeu şi Dumnezeu în acelaşi timp?
Înainte de a încheia acest subiect, permiteţi-mi să vă prezint încă o idee. În Luca 5:16, atunci când Isus (Pacea fie asupra sa!) se retrage în pustiu pentru a se ruga, cui anume i se roagă? Lui însuşi sau lui Dumnezeu? Citiţi Luca 11:2-4:
„El le-a zis: «Când vă rugaţi, să ziceţi: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se Voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe Pământ. ~ Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; ~  şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.»”
Găsim în această rugăciune vreun loc în care Isus (Pacea fie asupra sa!) ne-a cerut să spunem „în numele lui Isus” atunci când ne rugăm? Această rugăciune este un răspuns la întrebarea cum trebuie să ne rugăm. Orice ar putea avea vreodată nevoie sau ar putea cere de la Dumnezeu o persoană cu frică de Dumnezeu se află în această rugăciune. Mai mult decât atât, iertarea greşelilor (păcatelor noastre) se găseşte în aceasta. Rugăciunea confirmă veştile bune ale lui Isus (Pacea fie asupra sa!) cum că păcatele vor fi iertate de Dumnezeu doar dacă o persoană se căieşte şi se opreşte din a le face. Acest mesaj a fost începutul propovăduirii lui Isus (Pacea fie asupra sa!), după cum găsim în Matei 4:17:
„De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: «Căiţi-vă, căci Împărăţia Cerurilor este aproape.»”
Isus (Pacea fie asupra sa!) a prezis că oamenii îl vor adora pe el în van şi că aceştia vor crede în doctrine care nu au fost făcute de Dumnezeu, ci de om (Matei 15:9):
„Degeaba mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”
Acest verset vorbeşte despre creştini, deoarece nu există nicio altă religie care să îl adore pe Isus (Pacea fie asupra sa!) cu excepţia creştinismului şi, cu adevărat, actul adorării lui Isus (Pacea fie asupra sa!) contrazice ideile din Exodul 20:3-6, Matei 4:10 şi Luca 4:8, care spun:
„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. ~ Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în Ceruri, sau jos pe Pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. ~ Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, ~  Și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc Poruncile Mele.” (Exodul 20:3-6)
„«Pleacă, Satano», i-a răspuns Isus. «Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”»” (Matei 4:10)

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

Isus (Pacea fie asupra sa!)
ca Fiu al lui Dumnezeu

Este Isus (Pacea fie asupra sa!) Fiul lui Dumnezeu? Matei 3:17, pe care l-am amintit mai înainte drept o contradicţie cu privire la auzirea Vocii lui Dumnezeu, poate fi folosit de către unii creştini pentru a dovedi ideea de filiaţie Divină a lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Dacă Matei 3:17: „Şi din Ceruri s-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.»” este folosit pentru a dovedi filiaţia Divină, atunci nu ar trebui să existe niciun alt verset, în Vechiul sau în Noul Testament, care să contrazică sau care să ofere în egală măsură filiaţia Divină altei persoane sau altor persoane. Cu toate acestea, se găsesc nenumărate referinţe, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, care menţionează pe altcineva, altul decât Isus (Pacea fie asupra sa!), ca fiind fiul lui Dumnezeu. Vedeţi în acest sens Exodul 4:22: „(...) Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.”
2 Samuel 7:14/ 1 Cronici, 22:10: „(...) şi el Îmi va fi fiu (Solomon) (...)”
Ieremia 31:9: „(...) şi  Efraim este întâiul Meu născut.” şi, de asemenea, Psalmi 2:7.
Cuvântul „Fiu” nu trebuie înțeles literal, deoarece Dumnezeu li S-a adresat multora dintre robii Săi aleşi cu termenii de fiu sau fii. De asemenea, evreii au pretins că Ezra este fiul lui Dumnezeu. Cuvintele Noului Testament grecesc folosite pentru „fiu” (pias şi paida, care înseamnă rob sau fiu, cu sensul de servitor) sunt traduse în anumite Biblii ca „fiu” cu privire la Isus (Pacea fie asupra sa!) şi ca „rob” cu privire la oricare alţii.  În plus, termenul de „Tată” aşa cum este folosit de Isus (Pacea fie asupra sa!) corespunde mai degrabă termenului de „Rabb”, adică Cel care hrăneşte şi susţine, fapt pentru care, în cadrul doctrinei lui Isus (Pacea fie asupra sa!), Dumnezeu este „Tatăl” – Cel care Hrăneşte şi Susţinătorul – tuturor oamenilor.
De asemenea, Noul Testament interpretează expresia „Fiul lui Dumnezeu” ca fiind o alegorie:
„Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14)
În plus, această sugestie alegorică este susținută de numirea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) ca singurul Fiu al lui Dumnezeu.
În Psalmi 2:7, Domnul îi spune lui David (Pacea fie asupra sa!):
„(...) Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”
Înseamnă aceasta că Dumnezeu a avut doi fii? De asemenea, Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus că Dumnezeu nu este doar Tatăl său, ci şi Tatăl vostru (a se vedea Matei 5:45, 48). În Luca 3:38 găsim:
„(...) fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.”
Cine este menţionat în Evrei 7:3, ca fiind, de asemenea, Fiul lui Dumnezeu? Acesta este Melhisedec, împăratul Salemului, aşa cum este menţionat în Evrei 7:1. El (Melhisedec) este superior faţă de Isus sau de Adam (Pacea fie asupra lor!) în ceea ce privește unicitatea. De ce nu este el preferat pentru a fi Fiul lui Dumnezeu?  Mai mult decât atât, Adam (Pacea fie asupra sa!) nu a avut mamă sau tată, însă a fost prima fiinţă umană creată „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, care a locuit atât în Grădina Edenului, cât şi pe Pământ. Oare toate acestea nu i-ar fi dat lui Adam (Pacea fie asupra sa!) mai multe drepturi pentru a fi numit Fiul lui Dumnezeu, în sensul său real?
Aș dori să împărtăşesc cu voi nişte contradicţii evidente dintre Ioan 3:16, Luca 10:25-28 şi Matei 19:16-17. În Ioan 3:16, citim:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Acum, haideţi să citim Luca 10:25-28:
„Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi i-a zis: «Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?» ~ Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?» ~ El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» ~ «Bine ai răspuns», i-a zis Isus, «fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.»”
Aceste versete ne spun că moştenirea vieţii veşnice este pentru oricine crede şi nu adoră niciun alt Dumnezeu în afară de Singurul Dumnezeu Adevărat. Luca 10:25-28 este în acord cu Matei 19:16-17, care spune:
„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi i-a zis: «Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?» ~ El i-a răspuns: «De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.»”
Nu există nicio poruncă prin care să ni se ceară să îl adorăm pe Isus (Pacea fie asupra sa!), însă, există una care ne spune să Îl adorăm pe Dumnezeu Singur.
În Luca 4:41, Isus (Pacea fie asupra sa!) refuză să fie numit Fiul lui Dumnezeu de către diavoli. Credeţi că Isus (Pacea fie asupra sa!) i-ar fi mustrat pe diavoli sau pe oricine altcineva cu privire la această chestiune, dacă ar fi fost adevărată? Fără îndoială, nu! Isus (Pacea fie asupra sa!) i-a mustrat pe diavoli pentru că aceştia au spus ceva fals atunci când l-au numit Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, dacă diavolii ştiau că Isus (Pacea fie asupra sa!) era Hristosul, atunci Isus (Pacea fie asupra sa!) nu i-ar fi oprit când l-au numit astfel, pentru că aceasta ar fi fost o contradicţie a misiunii lui Isus (Pacea fie asupra sa!).
În Luca 9:20-21, Isus (Pacea fie asupra sa!) le spune discipolilor săi:
„«Dar voi», i-a întrebat el, «cine ziceţi că sunt?» «Hristosul lui Dumnezeu!», i-a răspuns Petru. ~ Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.”
În plus, versete precum Ioan 3:2, Ioan 6:14, Ioan 7:40, Matei 21:11, Luca 7:16 şi 24:19 confirmă faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) a acceptat titlul de profesor și de Profet şi că s-a numit pe sine fiul omului în Matei 8:20, 12:40, 17:9 şi 12, 26:24; Luca 9:26, 22:48, 22:69 şi 24:7.
Cel mai concludent verset care afirmă că Isus (Pacea fie asupra sa!) este fiul (robul) omului este Marcu 14:62, în care Isus (Pacea fie asupra sa!) îşi menţionează propria poziţie în Ziua Învierii. Isus (Pacea fie asupra sa!) ne-a spus în mod clar că îl vom vedea pe fiul omului, iar nu pe Fiul lui Dumnezeu, care va sta la dreapta puterii şi va veni pe norii Cerului.
Actul conceperii este un act fizic, fapt care este împotriva Naturii lui Dumnezeu.  Coranul, 19:35, spune:
مَا كَانَ لِلَّهِ أَنْ يَتَّخِذَ مِنْ وَلَدٍ سُبْحَانَهُ إِذَا قَضَى أَمْرًا فَإِنَّمَا يَقُولُ لَهُ كُنْ فَيَكُونُ (35)
(مريم :35)
„Nu se cuvine ca Allah să-Şi atribuie un fiu! Mărire Lui! Dacă El hotărăşte un lucru, atunci El zice: «Fii!», iar el este!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 19:35]
Învăţăturile lui Isus (Pacea fie asupra sa!) drept Fiu al lui Dumnezeu nu au fost predicate și nici acceptate de către Isus (Pacea fie asupra sa!), ci de Pavel, fapt susţinut în Faptele Apostolilor 9:20:
„Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.”
A pretins Isus (Pacea fie asupra sa!) vreodată că este Dumnezeu sau a spus: „Aici sunt, Dumnezeul vostru, adoraţi-mă pe mine”? Răspunsul este nu, deoarece nu există nici măcar o singură afirmaţie clară în Biblie prin care Isus însuşi (Pacea fie asupra sa!) să spună: „Sunt Dumnezeu, de aceea adoraţi-mă pe mine.” Practic, toate cele peste două mii de versete ale Epistolelor lui Pavel sunt propriile sale invenţii, inclusiv Romani 9:5, care spune:
„(...) Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci.”
Creştinii trebuie să ştie că Pavel însuşi menţionează propria sa Evanghelie și nu a lui Isus (Pacea fie asupra sa!) în Epistola sa către romani:
„Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” (Romani 2:16)
De fapt, Epistola pavelină către romani serveşte drept bază pentru creştinismul de astăzi.
Astfel, eforturile creştinilor din această viaţă vor fi pierdute, atât timp cât ei vor considera că dobândesc binele prin eforturile lor, atribuindu-I lui Dumnezeu parteneri în adorare, aşa cum ni se spune în Capitolul 18:103-106 din Nobilul Coran:
 [قُلْ هَلْ نُنَبِّئُكُمْ بِالْأَخْسَرِينَ أَعْمَالًا (103) الَّذِينَ ضَلَّ سَعْيُهُمْ فِي الْحَيَاةِ الدُّنْيَا وَهُمْ يَحْسَبُونَ أَنَّهُمْ يُحْسِنُونَ صُنْعًا (104) أُولَئِكَ الَّذِينَ كَفَرُوا بِآيَاتِ رَبِّهِمْ وَلِقَائِهِ فَحَبِطَتْ أَعْمَالُهُمْ فَلَا نُقِيمُ لَهُمْ يَوْمَ الْقِيَامَةِ وَزْنًا (105) ذَلِكَ جَزَاؤُهُمْ جَهَنَّمُ بِمَا كَفَرُوا وَاتَّخَذُوا آيَاتِي وَرُسُلِي هُزُوًا (106) ]
(الكهف :103-106)
„Spune (o, Mohammed): «Voiţi să vă vestim Noi care sunt aceia care vor avea cel mai mult de pierdut din faptele lor? ~ Aceia a căror râvnă în această lume este rătăcită, în vreme ce ei îşi închipuie că fac bine, ~ Aceia care au tăgăduit Semnele Domnului lor şi întâlnirea cu El şi în deşert au fost faptele lor (din pricina necredinţei lor)! Şi nu le vom da lor în Ziua Învierii nicio greutate!» ~ Astfel, răsplata acestora va fi Gheena, pentru că nu au crezut şi au luat Semnele mele şi pe Trimişii mei în derâdere!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 18:103-106]
Cu adevărat, este atât de ciudat şi de ironic faptul că niciuna dintre Epistolele lui Pavel către romani, alcătuite din mai mult de 430 de versete, nu a fost vreodată formulată de Isus (Pacea fie asupra sa!). Pavel ar fi trebuit să facă referire în mod direct la învăţăturile originale ale lui Isus (Pacea fie asupra sa!), dacă pretinderea iniţială a apostolatului prin Inspiraţie Divină ar fi fost cu adevărat reală. În schimb, părţi mari din citatele Epistolelor sale biblice (în special cele din Epistola către romani) au fost preluate din Vechiul Testament, din Geneza, Exodul, Leviticul, Deuteronomul, 2 Samuel, 1 Regi, Psalmi, Proverbe, Isaia, Ezechiel şi Osea. Epistolele sale au fost, cu adevărat, rodul unor eforturi obositoare, însă aceasta nu îl face pe Pavel mai bun decât oricare dintre autorii Bibliei și nici nu îl transformă într-un Profet.
Alte practici adoptate sub autoritatea lui Pavel includ următoarele: adoptarea duminicii romane (ziua Soarelui) ca zi de odihnă creştină (sabat) și a zilei de naştere tradiţionale a zeului Soare ca zi de naştere a lui Isus (Pacea fie asupra sa!), emblema zeului Soare (crucea de lumină) ca emblemă a creştinilor şi integrarea tuturor ceremoniilor care erau efectuate în cadrul celebrării zilei de naştere a zeului Soare.
Înainte de a încheia subiectul cu privire la statutul lui Hristos (Pacea fie asupra sa!), aș vrea să îi cer cititorului meu creştin să se prosterneze şi să se roage în mod solemn lui Dumnezeu şi să invoce blestemul Său asupra lui, a soţiei lui, a fiilor şi a fiicelor lui, dacă ceea ce crede despre Hristos (că el este Dumnezeu, Fiu al lui Dumnezeu sau parte a Trinităţii) este fals. În același mod, am învăţat că, dacă îi ceri unui musulman să se roage în mod solemn lui Dumnezeu şi să invoce Blestemul Lui asupra sa, a soţiei,  a fiilor şi a fiicelor sale, dacă pretinderea sa cu privire la Hristos (ca Profet, Mesager al lui Dumnezeu, un Cuvânt de la Dumnezeu) este falsă, acesta nu va ezita să se prosterneze şi să se roage. Musulmanii sunt fermi în credinţa lor, ştiind că Isus (Pacea fie asupra sa!) nu este nici Dumnezeu, nici Fiu al lui Dumnezeu și nici parte a Trinităţii. Acest exerciţiu al cererii adresate lui Dumnezeu de a invoca Blestemul Său asupra voastră şi a familiilor voastre poate suna oarecum crud, însă, acest fapt va demonstra următoarele două lucruri: (1) veți înţelege că vă aflați pe calea greşită; (2) vă va aduce pe Calea cea Dreaptă.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

 
Răstignirea şi mântuirea

Un stâlp deosebit de important al doctrinei creştine este răstignirea pentru iertarea păcatelor. Acesta este asociat cu o doctrină făcută de către om, care este explicată în mod clar în următorul fragment din cartea Mântuirea prin căinţă de dr. Abu Aminah Bilal Philips, paginile 15-17:
„În Vechiul Testament, mântuirea era o ceremonie anuală, menită să purifice templele, preoţimea şi oamenii de păcatele lor, în timp ce îşi reînnoiau relaţia cu Dumnezeu. Ritualul includea post şi sacrificiu. Ceremonia a continuat să fie respectată şi în iudaism, punând accentul pe penitență şi pe ispășire pentru păcate în Yom Kippur, o zi stabilită a fi cea mai sfântă zi a anului.
Pentru a justifica această credinţă eretică în întruparea lui Dumnezeu în Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!) şi în moartea lui aparentă pe cruce, Pavel a susţinut în Epistolele sale către galateni şi romani că ispăşirea prin Lege cerea supunere totală, de care omul nu era capabil. În schimb, el a propus că moartea lui Hristos (Pacea fie asupra sa!) a avut o putere salvatoare, oferind mântuirea pentru păcătoşii care credeau în el (Pacea fie asupra sa!).
Opinia pavelină, conform căreia păcatele omului îl împiedică să se apropie de Dumnezeu şi acestea îi pot fi iertate doar prin moartea sacrificială a lui Hristos (Pacea fie asupra sa!), a fost dezvoltată mai târziu de către teologul creştin Irineu (125-202 e.n.), episcop de Lyon, care a dezvoltat în jurul acesteia primul sistem al credinţei creştine.
Un alt teolog creştin, Augustin de Hipona (354-430 e.n.), a dezvoltat doctrina Căderii, a păcatului originar şi a predestinării, susținând că, prin ereditate, omul este întinat cu păcatul căderii lui Adam (Pacea fie asupra sa!) prin Voia lui Dumnezeu şi că El a ales în mod inexplicabil anumite persoane pentru a fi salvate, restul fiind condamnate la chinurile Iadului. Astfel, omul a fost în mod inerent rău şi păcătos şi doar Hristos (Pacea fie asupra sa!), prin sacrificiul său pentru întreaga omenire, ar putea (în cuvintele sfântului Anselin) ispăşi pe deplin Pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcatele făcute de om împotriva lui Dumnezeu. În plus, sfântul Augustin a spus că ispăşirea (absolvirea de păcate) are loc doar prin intermediul Harului provenit de la Dumnezeu, insuflat însă prin căi sacramentale.
Sfântul Toma de Aquino (115-1274), cel mai important teolog din Evul Mediu, a susţinut punctul de vedere al sfântului Augustin, care a devenit, mai apoi, o doctrină fundamentală de necombătut.”
Înainte de a discuta despre nenumăratele controverse existente în jurul răstignirii, trebuie să menţionăm din nou că Evanghelia care a proclamat răstignirea/învierea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost cea a lui Pavel:
„Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea.” (2 Timotei 2:8)
În plus, pasajul despre înviere din Marcu 16:9-20 fusese deja scos din text de către scriitorii Evangheliei în anul 1952, în Ediţia Standard Revizuită a Bibliei, după care, în ediţia din anul 1971, acesta a fost reintrodus. În multe Biblii, dacă nu a fost scos, acest pasaj este tipărit folosindu-se un scris mic sau pus între paranteze, cu comentariu (a se vedea Versiunea Standard Revizuită, Noua Biblie Americană şi Noua Traducere Internaţională a Sfintelor Scripturi).
Relatarea biblică tradiţională a răstignirii lui Isus (Pacea fie asupra sa!) spune că acesta a fost arestat şi răstignit din ordinul şi urmând planul marelui preot şi al mai marilor evrei. Această povestire a fost negată în anii ’60 de către înalta autoritate catolică, Papa. El a afirmat că evreii nu au avut nimic de-a face cu răstignirea lui Isus (Pacea fie asupra sa!).
A fost vreunul dintre discipoli sau dintre autorii Evangheliei martor la răstignire sau înviere? Nu! În Marcu 14:50, este scris că discipolii l-au părăsit pe Isus (Pacea fie asupra sa!) şi că au fugit. Chiar şi Petru l-a părăsit pe Isus (Pacea fie asupra sa!) de trei ori înainte de a cânta cocoşul, după cum a prezis Isus (Pacea fie asupra sa!):
„Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: «Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori.»” (Matei 26:75)
Persoanele despre care se crede că probabil au fost martore ale acelui moment din viaţa lui Isus (Pacea fie asupra sa!) au fost Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov şi a lui Iose, mama fiilor lui Zebedei, precum şi alte femei (Matei 27:55-56). Cu toate acestea, nu există nicio afirmaţie sau relatare în Evanghelii de la aceste femei cu privire la ceea ce au văzut sau auzit.
Discipolul (discipolii) a găsit gol mormântul unde fusese depus Isus (Pacea fie asupra sa!), fapt pentru care el a ajuns la concluzia că acesta a fost înviat, deoarece discipolii şi alţi martori l-au văzut în viaţă după pretinsa răstignire. Nimeni nu a văzut momentul exact când acesta a fost înviat. Isus însuşi (Pace fie asupra sa!) a afirmat în Luca 24:36-43 că nu a murit pe cruce, aşa cum este explicat în următoarele paragrafe.
Duminica, dimineaţa devreme, Maria Magdalena a mers la mormânt, care era gol. Ea a observat pe cineva stând acolo, care părea a fi grădinar. După o conversaţie, ea l-a recunoscut ca fiind Isus (Pacea fie asupra sa!) şi a dorit să îl atingă. Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus (Ioan 20:17):
„«Nu mă ţine», i-a zis Isus, «căci încă nu m-am suit la Tatăl meu.» (...)”
Acum, citiţi Luca 24:36-43:
„Pe când vorbeau ei (discipolii) astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» ~ Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. ~ Dar el le-a zis: «Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? ~ Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele mele, eu sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am eu.» ~ (Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele sale.) ~ Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: «Aveţi aici ceva de mâncare?» ~ I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. ~ El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.”
Are nevoie un spirit sau un om mort de hrană? Isus (Pacea fie asupra sa!) a mâncat pentru a le demonstra discipolilor săi că nu era un spirit, ci, mai degrabă, că era încă în viaţă.
Faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) era în viaţă este susținut în continuare în propria sa profeţie (Matei 12:40):
„Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”
A îndeplinit Isus (Pacea fie asupra sa!) acest miracol? Creştinii vor spune: „Da.”, deoarece Isus (Pacea fie asupra sa!) a murit şi a înviat trei zile mai târziu, conform lui Luca 24:26 şi Matei 20:19, pentru a numi doar câteva versete. Cu toate acestea, asemeni miracolului lui Iona şi conform Bibliei, Isus (Pacea fie asupra lor!) a petrecut doar o zi şi două nopţi  în mormânt şi nu trei zile şi trei nopţi aşa cum a prezis el.
Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost pus în mormânt vinerea (Vinerea Mare), chiar înainte de apus, şi s-a observat lipsa lui înainte de răsărit duminica (în ziua de Paşte). Dacă ar fi să e-x-t-i-n-d-e-m timpul un pic, cineva ar putea spune că Isus (Pacea fie asupra sa!) a petrecut trei zile în pământ, însă nu există nicio cale şi, repet, nicio cale, ca Isus (Pacea fie asupra sa!) să fi petrecut trei nopţi în pământ. Nu trebuie să uităm faptul că Evangheliile sunt explicite atunci când ne spun că Maria Magdalena a mers la mormântul lui Isus (Pacea fie asupra sa!) duminica, „înainte de răsărit”, şi l-a găsit gol.
În consecinţă, există anumite neconcordanţe cu privire la faptul dacă Isus (Pacea fie asupra sa!) a împlinit sau nu propria profeţie. Dacă el (Pacea fie asupra sa!) a fost cu adevărat răstignit, atunci ziua (Vinerea Mare) pretinsei sale răstigniri este greşită.
Un alt punct semnificativ care trebuie menţionat este acela că Iona (Pacea fie asupra sa!) era viu în interiorul pântecelui balenei. Creştinii spun că Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost mort în interiorul pământului/mormântului, iar acest fapt contrazice propria profeţie a lui Isus (Pacea fie asupra sa!), care a spus:
„Căci după cum Iona a fost (...), tot aşa şi Fiul omului va fi (...)” (Luca 11:30)
Dacă Iona (Pacea fie asupra sa!) a fost viu, la fel a fost şi Isus (Pacea fie asupra sa!).
Un eveniment decisiv, care a avut loc înainte de presupusa răstignire, a fost rugăciunea lui Isus (Pacea fie asupra sa!), prin care Îi cerea ajutor lui Dumnezeu:
„Zicând: «Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia mea, ci a Ta.»” (Luca 22:42)
Rugăciunea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) de a nu muri pe cruce a fost acceptată de Dumnezeu, conform Luca 22:43 şi Evrei 5:7.  Prin urmare, dacă toate rugăciunile lui Isus (Pacea fie asupra sa!) au fost acceptate de Dumnezeu, inclusiv cea de a nu muri pe cruce, cum ar fi putut el (Pacea fie asupra sa!) să moară răstignit?
În Matei 27:46, ni se spune că, în timp ce se afla pe cruce, Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus:
„Eli, Eli, lama sabachtani (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit)?”
Dacă Isus (Pacea fie asupra sa!) a spus aceste cuvinte, atunci ele reprezintă o mărturisire flagrantă a necredinţei, conform autorităţilor teologice. Aceasta reprezintă o insultă măreaţă, deoarece asemenea cuvinte ar fi putut proveni doar de la o persoană care nu credea în Dumnezeu. În plus, este incredibil ca asemenea cuvinte să vină de la un Profet al lui Dumnezeu, deoarece El nu Îşi încalcă niciodată Promisiunea, iar Profeţii Săi (Pacea fie asupra lor!) nu s-au plâns vreodată de Promisiunea Sa, în special atunci când misiunea Profetului era înţeleasă. Se poate spune astfel că oricine spune că această afirmaţie a fost rostită de către un Profet (Isus, pacea fie asupra sa!) este un necredincios.  
Aşa cum Nobilul Coran afirmă, Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a fost niciodată răstignit. Duşmanii săi intenţionau să îl ucidă răstignindu-l pe cruce, însă Allah Preaînaltul l-a salvat de complotul lor. În Coran 4:157, ni se spune:
 [وَقَوْلِهِمْ إِنَّا قَتَلْنَا الْمَسِيحَ عِيسَى ابْنَ مَرْيَمَ رَسُولَ اللَّهِ وَمَا قَتَلُوهُ وَمَا صَلَبُوهُ وَلَكِنْ شُبِّهَ لَهُمْ]
(النساء :157)
„Şi din pricina vorbelor lor (ale evreilor): «Noi l-am răstignit pe Mesia Isus, fiul Mariei, Trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 4:157]

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

 
Învierea

Înainte de a discuta despre înviere, trebuie menţionat faptul că sărbătoarea Paştelui, presupusa zi a învierii lui Isus (Pacea fie asupra sa!), a fost inţial o sărbătoare păgână dedicată lui Ostara, o zeiţă teutonică (germană) a luminii şi a primăverii. În momentul echinocţiului de primăvară (ziua în care Soarele traversează Ecuatorul, moment în care ziua şi noaptea sunt egale ca lungime), erau oferite sacrificii în onoarea ei. Încă din secolul al VIII-lea, termenul de „Paşte” a fost folosit pentru a desemna celebrarea anuală a învierii lui Isus (Pacea fie asupra sa!).  Din nou, creştinii au adoptat ignoranţa păgânismului şi au asociat-o cu Isus (Pacea fie asupra sa!).
Aşadar, de unde au luat creştinii credinţa în înviere? Ei au preluat-o din învăţăturile lui Pavel (Faptele Apostolilor 17:18), care a afirmat că a fost unul dintre discipolii numiţi ai lui Isus (Pacea fie asupra sa!). El nu l-a văzut vreodată pe Isus (Pacea fie asupra sa!), însă l-a numit Fiul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 9:20) şi a pretins că învierea s-a petrecut în conformitate cu Evanghelia lui (2 Timotei 2:8). Aşadar, credinţa actuală a creștinismului în faptul că răstignirea/învierea este necesară pentru răscumpărarea păcatelor nu este o învăţătură a lui Isus (Pacea fie asupra sa!).  Păcatele oamenilor au fost iertate dinainte de presupusa răstignire sau înviere, aşa cum ni se arată în Marcu 2:5:
„Când le-a văzut Isus credinţa, i-a zis slăbănogului: «Fiule, păcatele îţi sunt iertate!»”
Şi, de asemenea, în Luca 7:48: „Apoi i-a zis femeii: «Iertate îţi sunt păcatele!»”
Mai mult decât atât, faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) ierta păcatele înainte de răstignire sau de înviere contrazice credinţa în sângele lui Hristos (Pacea fie asupra sa!), care spală păcatele. Conform Deuteronom 24:16:
„Să nu-i omori pe părinţi pentru copii şi să nu-i omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
Această credinţă a creştinilor din zilele noastre îi aparține lui Pavel. El şi-a justificat doctrina folosindu-se de Romani 7:1-4:
„Nu ştiţi, fraţilor - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? ~ Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Legea bărbatului ei. ~ Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. ~ Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.”
Versetele mai sus menţionate arată cu claritate faptul că Pavel a făcut o distincţie între Isus (Pacea fie asupra sa!) şi Hristos. Conform raţionamentului său, Legea care i-a legat pe Isus (Pacea fie asupra sa!) şi pe adepţii săi nu mai era necesară, din moment ce Isus (Pacea fie asupra sa!) a murit. Acum, ei nu mai erau „căsătoriţi” cu Isus (Pacea fie asupra sa!), ci cu Hristos, care a adus o altă Lege, printr-o revelaţie directă făcută lui (Pavel). Prin urmare, era necesar să îl urmeze pe Hristos, iar nu pe Isus (Pacea fie asupra sa!). Astfel, oricine a păstrat învăţăturile lui Isus (Pacea fie asupra sa!) s-a rătăcit. Pavel şi-a construit doctrina expierii şi a mântuirii pe baza acestui raționament. Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a predicat niciodată această teorie. Acesta a fost un succes măreţ din moment ce el (Pavel) a predicat în mod clar faptul că o persoană poate face orice îşi doreşte, fără a se confrunta cu consecinţele inevitabile ale acţiunilor sale şi aceasta cu condiţia ca, la sfârşitul zilei, să spună: „Cred în Hristos.” Cu toate acestea, premisa fundamentală pe care s-a bazat raţionamentul lui Pavel este falsă, din moment ce Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a fost nici răstignit, nici înviat. Doctrinele sale ale expierii şi ale mântuirii sunt greşite.
Ştiaţi că doctrina mântuirii a fost acceptată de către Biserică la trei sau patru secole după ce Isus (Pacea fie asupra sa!) a părăsit Pământul?  Citiţi Deuteronom 24:16, Ieremia 31:30 şi Ezechiel 18:20 şi veţi vedea că această doctrină a mântuirii contrazice Legea Vechiului Testament:
„Să nu-i omori pe părinţi pentru copii şi să nu-i omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.” ( Deuteronom 24:16)
„Ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui (...)” (Ieremia 31:30)
„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.” (Ezechiel 18:20)
Acum, citiţi Matei 7:1-2 şi 1 Corinteni 3:8. Nu există niciun motiv pentru care să existe mântuirea de „păcatul originar”, deoarece Matei 19:14 afirmă în mod clar că toţi copiii (fiecare la un moment dat) aparţin Împărăţiei Cerurilor. Noţiunea de „pentru ei este Împărăţia Cerurilor” este în acord cu credinţa islamică în conformitate cu care:
 كُلُّ مَوْلُودٍ يُولَدُ عَلَى الْفِطْرَةِ، فَأَبَوَاهُ يُهَوِّدَانِهِ أَوْ يُنَصِّرَانِهِ أَوْ يُمَجِّسَانِهِ (...) صحيح البخاري
„Fiecare copil este născut în credinţa adevărată a islamului (adică nu adoră pe nimeni altcineva în afară de Allah Singur), iar părinţii săi îl transformă în evreu, creştin sau zoroatru (...)” (Al-Bukhari şi Muslim)
În plus, Isus (Pacea fie asupra sa!) afirmă în Marcu 11:25-26 şi în Luca 11:1-4 că greşelile (păcatele) sunt iertate de Dumnezeu. De aceea, nu este nevoie de ispăşirea păcatelor prin Isus (Pacea fie asupra sa!):
„Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în Ceruri să vă ierte greşelile voastre. ~ Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în Ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.” (Marcu 11:25-26)
„Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui i-a zis: «Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.» ~ El le-a zis: «Când vă rugaţi, să ziceţi: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se Voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe Pământ. ~ Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; ~ Şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.»” (Luca 11:1-4)
Din nou, Isus (Pacea fie asupra sa!) nu a venit pentru a distruge Legea, ci Pavel este cel care a anulat Legea (mozaică). Citiţi Faptele Apostolilor 13:39:
„Şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.”
„Autoritatea” pe care Pavel a acumulat-o i-a permis să pretindă că binecuvântările Evangheliei nu au fost limitate doar la evrei, ci la toţi cei care au crezut.  Aceasta este, de asemenea, în contradicţie absolută cu misiunea, scopul şi învăţăturile lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Adevăratul mesaj al lui Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost Legea, aceeaşi care i-a călăuzit pe Adam, Avraam, Moise, Noe şi pe toţi ceilalţi Profeţi (Pacea fie asupra lor!), inclusiv pe Profetul islamului, Mohammed (ﷺ), care a fost profețit în Biblie, după cum a fost menționat în Nobilul Coran.

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

 
Profetul Mohammed (ﷺ) în Biblie

Profeţii despre Profetul Mohammed (ﷺ) pot fi găsite atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, după cum a fost menţionat în Nobilul Coran (7:157):
﴿الَّذِينَ يَتَّبِعُونَ الرَّسُولَ النَّبِيَّ الْأُمِّيَّ الَّذِي يَجِدُونَهُ مَكْتُوبًا عِنْدَهُمْ فِي التَّوْرَاةِ وَالْإِنْجِيلِ يَأْمُرُهُمْ بِالْمَعْرُوفِ وَيَنْهَاهُمْ عَنِ الْمُنْكَرِ وَيُحِلُّ لَهُمُ الطَّيِّبَاتِ وَيُحَرِّمُ عَلَيْهِمُ الْخَبَائِثَ وَيَضَعُ عَنْهُمْ إِصْرَهُمْ وَالْأَغْلَالَ الَّتِي كَانَتْ عَلَيْهِمْ فَالَّذِينَ آمَنُوا بِهِ وَعَزَّرُوهُ وَنَصَرُوهُ وَاتَّبَعُوا النُّورَ الَّذِي أُنْزِلَ مَعَهُ أُولَئِكَ هُمُ الْمُفْلِحُونَ (157) ﴾
(الأعراف :157)
„Pentru aceia care îl urmează pe Trimis, Profetul neînvăţat (Mohammed ﷺ), despre care află scris la ei în Torah şi în Evanghelie. El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţile şi le opreşte lor pe cele necurate (aşa cum sunt carnea de porc, mortăciunea şi sângele) şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el (în Profet ﷺ) şi îl susţin şi îl ajută şi urmează Lumina (Coranul), care a fost pogorâtă cu el, aceia vor fi izbânditori.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 7:157]
Voi cita şi voi susţine două profeţii din Biblie care nu pot fi aplicate nimănui altcuiva în afară de Profetul Mohammed (ﷺ).
1. Vechiul Testament – această profeţie i-a fost adresată lui Moise (Pacea fie asupra sa!) și a spus că Dumnezeu va trimite dintre „fraţii” israeliţilor un Profet asemeni lui Moise (Pacea fie asupra sa!), care va fi un fondator, un lider şi un model pentru comunitatea de credincioşi.  Citiţi Deuteronom 18:18-19:
„Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un Proroc ca tine, voi pune Cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. ~ Şi dacă cineva nu va asculta de Cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.”
Creştinii vor spune cu siguranţă că această profeţie se referă la Isus (Pacea fie asupra sa!). Nu, era vorba despre Profetul Mohammed (ﷺ), nu despre Isus (Pacea fie asupra sa!), care, asemeni lui Moise (Pacea fie asupra sa!), s-a născut din părinţi obişnuiţi, s-a căsătorit, a fost fondatorul unei comunităţi de credincioși, a stabilit o Lege măreaţă şi a murit de o moarte naturală.  Fraţii israeliţilor (descendenţii lui Avraam prin intermediul lui Isaac, pacea fie asupra lor!) sunt ismaeliţii (descendenţii lui Avraam prin intermediul lui Ismail, pacea fie asupra lor!). Isus (Pacea fie asupra sa!) este exclus din această profeţie, deoarece este israelit; în caz contrar, versetul ar spune „un Profet dintre ei înşişi”.
Haideţi să comparăm câteva caracteristici esenţiale ale lui Moise, Mohammed şi Isus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!), care pot clarifica identitatea Profetului care este „ca tine (Moise)” și care urma să apară. Acestea au fost extrase din cartea Dialogul musulman-creştin:

    Moise    Mohammed    Isus
Naşterea    Obişnuită    Obişnuită    Neobişnuită
Viaţa de familie    Căsătorit
Cu copii    Căsătorit
Cu copii    Necăsătorit
Fără copii
Moartea    Obişnuită    Obişnuită    Neobişnuită
Consemnări cu privire la Revelaţie    Torah
(în timpul vieţii)    Coran
(în timpul vieţii)    Niciuna
(după el)
Natura învăţăturilor    Spirituală
Legală    Spirituală
Legală    Spirituală
Nelegală
Acceptarea lui ca lider    Respins
(apoi acceptat)    Respins
(apoi acceptat)    Respins

2. Acum, profeţia din Noul Testament care face referire la Profetul Mohammed (ﷺ). Citiţi Ioan 14:16:
„Şi eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.”
Acest verset afirmă în mod clar faptul că un altul, cineva diferit, cineva în plus, însă de aceeaşi natură şi totuşi diferit în mod distinctiv de primul  va fi trimis, conform rugăciunii lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Întrebarea de un milion de dolari este: cine este primul Mângâietor?!
Lumea creştină va spune în mod unanim că acest Mângâietor (sau Ajutor, așa cum este adăugat în prezent) este Sfântul Spirit sau Duhul Sfânt, în funcţie de Biblia pe care o citiţi, iar acest fapt este susţinut doar de Ioan 14:26, care spune:
„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu (...)”
Cu toate acestea, Ioan, 14:26 şi Ioan, 14:16 se contrazic unul pe altul, în sensul că 14:16 spune că un alt Mângâietor va fi trimis, după care 14:26 afirmă că celălalt care va fi trimis va fi Sfântul Spirit/Duhul Sfânt. Aceasta ar însemna că un total de două (2) Spirite Sfinte/Duhuri Sfinte vor fi trimise. Folosirea termenului „un alt” din Ioan, 14:16 înseamnă că unul există deja.
Referitor la un alt Duh Sfânt care va fi trimis, unii creştinii apără acest lucru afirmând că Duhul Sfânt nu a fost încă pe Pământ. Ei bine, sunt numeroase exemplele biblice cu privire la venirea şi plecarea Duhului Sfânt înainte de naşterea şi plecarea Mesiei: Luca 1:15 (Ioan Botezătorul, pacea fie asupra sa!), Luca 1:41 (Elisabeta), Luca 1:67 (Zaharia), Luca 2:26 (Simeon), Luca 3:22 (Isus, pacea fie asupra sa!).
Duhul Sfânt l-a ajutat pe Isus (Pacea fie asupra sa!) în predicarea sa şi pe discipolii săi în misiunea acestora de predicare şi de vindecare. Dacă încă mai există vreo îndoială cu privire la lucrările Duhului Sfânt, am să vă rog să citiţi Ioan 20:21-22:
„«(...) Cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.» ~ După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt!»”
Amintiţi-vă că, în acest moment, Isus (Pacea fie asupra sa!) nu părăsise încă Pământul. Aşadar, pentru ca Mângâietorul să vină, Isus (Pacea fie asupra sa!) a afirmat că el (Pacea fie asupra sa!) trebuie să plece, aşa cum ni se spune în Ioan 16:7:
„Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să mă duc; căci, dacă nu mă duc eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă mă duc, vi-l voi trimite.”
Mai mult decât atât, Ioan 14:26 contrazice alte predicţii explicite ale lui Isus (Pace fie asupra sa!) cu privire la acest Mângâietor. Observaţi că nu există versete biblice, altele decât Ioan 14:26, în care să fie menţionat faptul că Isus (Pacea fie asupra sa!) l-a numit pe Sfântul Spirit/Duhul Sfânt cu termenul de „el (-l)”. În toate celelalte versete ale Bibliei, Spiritul Sfânt/Duhul Sfânt este numit sau identificat simplu ca Sfântul Spirit/Duhul Sfânt. Dacă citim Ioan 14:26 cu atenţie, putem observa că, prin adăugarea cuvintelor „adică Duhul Sfânt”, autorul îl conduce pe cititor la o concluzie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Ioan 14:22, prin adăugarea comentariului „nu Iscarioteanul”:
„Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: «Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?»”
În plus, pentru a susține ideea că termenul de „Mângâietor” nu face referire la Duhul Sfânt, trebuie să ştiţi că termenul de „Mângâietor” din limba română este o traducere a cuvântului grecesc „periclytos”, care este aproape o traducere literală a cuvântului aramaic sau evreiesc „mauhamana”, folosit de către Isus însuşi (Pacea fie asupra sa!). Acesta este corelat cu numele lui Mohammed (ﷺ) , ultimul Profet, care va veni înainte de cea de a doua venire a lui Isus (Pacea fie asupra sa!). De asemenea, în Noul Testament, versiunea grecească, termenul de „spirit” a fost atribuit, de asemenea, unei persoane inspirate: „posesorul unei comunicări spirituale” sau Revelaţii. Cel care este înzestrat cu o Revelaţie Divină este numit el însuşi cu termenul de „spirit”.  
Alt verset care menţionează Mângâietorul este Ioan, 15:26:
„Când va veni Mângâietorul, pe care-l voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va mărturisi despre mine.”
Acum, citiţi Ioan, 16:12-14, care este imaginea cea mai cuprinzătoare a Profetului Mohammed (ﷺ) şi a islamului:
„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. ~ Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci el nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. ~ El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al meu şi vă va descoperi.”
Aceste caracteristici ale Mângâietorului sunt aplicabile doar Profetului Mohammed (ﷺ), aşa cum vor demonstra următoarele observaţii:
1. Nobilul Coran menţionează numele lui Isus (Pacea fie asupra sa!) de douăzeci de ori mai mult decât numele Profetului Mohammed (ﷺ).  Evreii l-au numit pe Isus (Pacea fie asupra sa!) impostor şi au acuzat-o pe mama sa de imoralitate. Ei chiar au încercat să îl răstignească.  Profetul Mohammed (ﷺ) îl consideră pe Isus (Pacea fie asupra sa!) a fi un Profet măreţ, iar Coranul îl numeşte „un Cuvânt al lui Allah”. Coranul îi atribuie lui Isus (Pacea fie asupra sa!) un miracol ce nu este menţionat în Biblie. Acesta a avut loc atunci când Isus (Pacea fie asupra sa!) a vorbit încă de pe când era un prunc de leagăn. Cu toate acestea, dacă examinaţi povestea lui Isus din Nazaret (Pacea fie asupra sa!) aşa cum este ea prezentată în timpul sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte, veţi auzi acest miracol menţionat în relatare. De unde au luat ei acest miracol? Acesta este menţionat doar în Nobilul Coran, atunci când castitatea Mariei (Pacea fie asupra sa!) a fost pusă la îndoială:
 [فَأَشَارَتْ إِلَيْهِ قَالُوا كَيْفَ نُكَلِّمُ مَنْ كَانَ فِي الْمَهْدِ صَبِيًّا (29) قَالَ إِنِّي عَبْدُ اللَّهِ آتَانِيَ الْكِتَابَ وَجَعَلَنِي نَبِيًّا (30) وَجَعَلَنِي مُبَارَكًا أَيْنَ مَا كُنْتُ وَأَوْصَانِي بِالصَّلَاةِ وَالزَّكَاةِ مَا دُمْتُ حَيًّا (31) ﴾
(مريم :29-33)
„Ea (Maria) a făcut un semn spre el (spre pruncul Isus), dar ei au zis: «Cum să vorbim cu acela care este un prunc de leagăn?» ~ Dar el (pruncul) a zis: «Eu sunt robul lui Allah! El mi-a dăruit Scriptura (Evanghelia) şi m-a făcut Profet! ~ Şi El m-a binecuvântat, oriunde aş fi, şi mi-a poruncit rugăciunea (as-salāh) şi caritatea anuală obligatorie (az-zakāh), cât voi trăi, ~ Şi bunăcuviinţa faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos! ~ Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă (din nou)!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 19:29-33]
De asemenea, în islam, Maria, mama lui Isus (Pacea fie asupra lor!), este considerată a fi cea mai virtuoasă femeie şi cea mai bună dintre toate femeile din Paradis. Astfel, Mohammed (ﷺ) chiar l-a slăvit pe Isus (Pacea fie asupra sa!).  În plus, în Nobilul Coran chiar există un Capitol (Sură) numit după Maria (Mariam), iar numele ei este menţionat în Nobilul Coran de paisprezece ori mai mult decât este în Biblie (32/18).
2. Nobilul Coran i-a fost revelat Profetului Mohammed (ﷺ) prin intermediul îngerului Jibrīl (Gavriil, pacea fie asupra sa!). În momentul în care îngerul termina de recitat anumite părţi din Coran, Profetul Mohammed (ﷺ) obişnuia să le transmită în mod textual companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!) ceea ce auzise de la înger, fără niciun fel de adăugire sau modificare şi fără a uita ceva.  
(Notă! Îngerul Gavriil, pacea fie asupra sa, îl vizita pe Profetul Mohammed ﷺ o dată pe an în timpul lunii sfinte Ramadan – luna postului – şi de două ori în ultimul lui an de viaţă, pentru a confirma textul Coranului).
De asemenea, Nobilul Coran îl descrie pe Profetul Mohammed (ﷺ) spunând:
﴿وَمَا يَنطِقُ عَنِ الْهَوَىٰ ۞ إِنْ هُوَ إِلَّا وَحْيٌ يُوحَى﴾
(النجم :3-4)
„Nu rosteşte nimic după pofta lui (în acest Coran)! ~ El (Coranul) nu este decât o Revelaţie trimisă (de către Allah).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 53:3-4]
Dacă vom compara versetele 53:3-4 din Coran cu Ioan 16:13: „(...) căci el nu va vorbi de la el (...)”, vom observa similitudinile dintre caracteristica Mângâietorului şi cea a Profetului Mohammed (ﷺ).
3. Profetul Mohammed (ﷺ) a fost singurul Mesager care a venit după Isus (Pacea fie asupra sa!). Între ei, a trecut o perioadă de şase secole. Misiunea lui Isus (Pacea fie asupra sa!) a fost limitată doar „la oile pierdute ale fiilor lui Israel”, însă mesajul lui Mohammed (ﷺ) a fost unul universal, pentru toţi oamenii (neevreii şi samaritenii fiind incluşi printre aceştia). Numai mesajul Profetului Mohammed (ﷺ) a fost destinat de către Allah Preaînaltul spre a fi un mesaj universal şi veşnic.
٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭
Concluzii

Fraţii şi surorile mele creştine, având în vedere informaţiile pe care această broşură le conţine, sper că aţi început să înţelegeţi că stâlpii creştinismului actual și anume că Isus (Pacea fie asupra sa!) este Fiul lui Dumnezeu, Trinitatea şi faptul că Isus (pacea fie asupra sa!) a murit pe cruce pentru păcatele noastre, sunt toți construiți pe o fundaţie slabă şi îndoielnică, construită pe următoarele elemente:
1. Evangheliile actuale au fost aprobate de un criminal la trei sute (300) de ani după ce Isus (Pacea fie asupra sa!) a părăsit Pământul;
2. alte trei sute de Evanghelii au fost distruse;
3. cuvintele „Fiul lui Dumnezeu, singurul născut al Tatălui” au fost omologate de către un criminal;
4. termenul de „Evanghelie” a fost adăugat titlului scrierilor după Matei, Marcu, Luca şi Ioan;
5. „Evangheliile” au fost scrise între anii 60-100 e.n.;
6. „Evangheliile” au fost scrise la persoana a treia;
7. anumite versete (cele referitoare la doctrina Trinităţii) au fost scoase din Biblie, după care au fost adăugate la loc;
8. doctrina Trinităţii a fost acceptată la trei secole după ce Isus (Pacea fie asupra sa!) a părăsit Pământul;
9. un păgân a fost primul care a menţionat termenul de „creştin”;
10. sărbătorile creştine actuale sunt preluate din ritualurile păgâne;
11. traducerea greşită şi adăugarea unor cuvinte, pentru a îl induce în eroare pe cititor;
12. niciun discipol sau autor de Evanghelie nu l-a văzut pe Isus (Pacea fie asupra sa!) murind pe cruce;
13. creştinismul actual provine de la nişte doctrine făcute de om.
Ar fi ilogic să acceptăm oricare dintre stâlpii creştinismului ca fiind valizi, luând în considerare originea şi baza acestora. Biblia ne spune despre consecinţele pe care o persoană le va suporta dacă îşi construieşte o casă fără a avea o fundaţie: distrugere totală. Această bază creată de om pe care este construit creştinismul actual ar trebui să vă conducă, dacă nu este prea târziu, la continuarea căutării pentru a găsi acel mod de viaţă acceptat de către Creatorul nostru, un mod de viață care vă va oferi succesul atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi, şi care vă va salva de pedeapsa Focului Iadului.
Înainte de a încheia, permiteţi-mi să adaug un comentariu foarte serios: din acest moment, nu mai puteţi spune că nu ați auzit vreodată mesajul islamului, despre Profetul Mohammed (ﷺ) sau despre ceea ce afirmă Nobilul Coran cu privire la asocierea de parteneri lui Allah Preaînaltul. Voi veţi fi întrebaţi în Ziua Judecăţii de ce nu aţi luat în seamă religia islamului.
Am să vă rog să citiţi şi să reflectaţi la acest verset al Nobilului Coran (18:110), pe care îngerul Gavriil (Pacea fie asupra sa!) i l-a spus Profetului Mohammed (ﷺ), astfel încât acesta să îl transmită întregii omeniri:
 [ قُلْ إِنَّمَا أَنَا بَشَرٌ مِثْلُكُمْ يُوحَى إِلَيَّ أَنَّمَا إِلَهُكُمْ إِلَهٌ وَاحِدٌ فَمَنْ كَانَ يَرْجُو لِقَاءَ رَبِّهِ فَلْيَعْمَلْ عَمَلًا صَالِحًا وَلَا يُشْرِكْ بِعِبَادَةِ رَبِّهِ أَحَدًا (110)]
(الكهف :110)
„Spune (o, Mohammed, oamenilor Scripturii şi idolatrilor): «Ci eu sunt doar un om, ca şi voi! Şi mi s-a revelat mie că Domnul vostru este un Domn Unic! Acela care nădăjduieşte să-L întâlnească pe Domnul său să săvârşească fapte bune şi să nu asocieze pe nimeni altcineva la adorarea Domnului său!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:110]
Profetul Mohammed a (ﷺ) clarificat versetul 18:110 atunci când a spus:
‏ وَالَّذِي نَفْسُ مُحَمَّدٍ بِيَدِهِ لاَ يَسْمَعُ بِي أَحَدٌ مِنْ هَذِهِ الأُمَّةِ يَهُودِيٌّ وَلاَ نَصْرَانِيٌّ ثُمَّ يَمُوتُ وَلَمْ يُؤْمِنْ بِالَّذِي أُرْسِلْتُ بِهِ إِلاَّ كَانَ مِنْ أَصْحَابِ النَّارِ [مسلم]‏
„(Jur) Pe Cel în Mâna Căruia se află viaţa lui Mohammed, cel dintre evrei sau creştini care aude despre mine, dar nu îşi afirmă credinţa în cele cu care am fost trimis şi moare în această stare (de necredinţă), va fi dintre locuitorii Focului Iadului.” (Muslim)
Fratele meu creştin/sora mea creştină, te invit să laşi deoparte religia părinţilor tăi şi să faci acel pas către cercetarea, învăţarea şi apoi alegerea religiei Călăuzirii și a Înțelepciunii Divine. Devino musulman astăzi, crezând cu sinceritate şi spunând cu voce tare următoarele cuvinte:
„Mărturisesc că nimeni şi nimic nu este demn de adorare în afară de Allah şi mărturisesc că Mohammed este Mesagerul şi Robul lui Allah.”
De asemenea, începe să urmezi învăţăturile originale şi autentice ale tuturor Profeţilor (Pacea fie asupra lor!). Dacă ești un credincios adevărat, Biblia te va conduce către calea (dīn) islamului (cu Voia lui Allah), aşa cum a făcut-o cu mine şi cu mulţi alţii.
As-salām aleikum!

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭
Originea principalelor confesiuni
 din Statele Unite ale Americii

Nume    Fondator
Baptism    John Smith - în Anglia, 1609, și Rogert Williams - în Rhode Island, 1638
Biserica Metodistă Episcopală    Reverendul John Wesley, a început predicarea evanghelică în Biserica Anglicană în anul 1738; Biserica Episcopală Metodistă a fost fondată în Statele Unite ale Americii în anul 1784
Biserica Luterană    Martin Luther – prima Congregație luterană a fost fondată în America de Nord, în Willmington, Delaware, 1638
Biserica Mormonă Penticostală    Joseph Smith – a fondat tabletele de aur în anul 1820. S-a dezvoltat în „mișcarea cea sfântă” în prima decadă a secolului al XX-lea
Biserica Presbiteriană    John Knox – a fondat prima Biserică Presbiteriană în Scoția, în 1557
Biserica Episcopală a Uniunii cu Hristos    O ramură a Bisericii Anglicane din Statele Unite ale Americii, formată în 1957 de către uniunea Consiliului Congregației Creștine cu Bisericile Evanghelice și Reformate
Biserica lui Hristos    Organizată de către presbiterieni în Kentucky în 1804 și în Pensylvania în 1809
Martorii lui Iehova    Charles T. Russell, în Statele Unite ale Americii, în ultima parte a secolului al XIX-lea
Biserica adventiștilor de ziua a șaptea    S-a dezvoltat din învățăturile lui William Miller, în anii 1840, formată în mod oficial în America de Nord în 1863

Sursa: New York Public Library Desk Reference, cea de a doua ediție

٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭

 Cuprins

PAG.    Titlu    Nr.
6    Prefață    1
8    Rugați-vă fără încetare    2
10    Creștinismul    3
13    Diverse Biblii Sfinte     4
18    Evangheliile    5
25    Evanghelia – fiii lui Israel    6
30    Trinitatea      7
36    Isus (Pacea fie asupra sa!) ca fiind Dumnezeu    8
41    Isus (Pacea fie asupra sa!) ca fiu al lui Dumnezeu    9
48    Răstignirea și mântuirea    10
55    Învierea    11
60    Profetul Mohammed (ﷺ) în Biblie    12
68    Concluzii    13
71    Originea principalelor confesiuni  din Statele Unite ale Americii    14