Islamul și lupta împotriva discriminării rasiale - Povestea lui Bilal ibn Rabah -

Islamul și lupta împotriva discriminării rasiale

Povestea lui Bilal ibn Rabah

(Allah să fie mulțumit de el!)

الاسلام ومحاربة التمييز العنصري باللغة الرومانية

‘Abd Ar-Rahman bin ‘Abd Al-Karim Ash-Sheha

د. عبد الرحمن بن عبد الكريم الشيحة

Traducere:

EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)

المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية

& Gabriela Gharabli

Revizuire:

Alina Luminiţa Crăciun, Zainab Alastal și Mariam Oana

WWW.ISLAMLAND.COM

Islamul și lupta împotriva discriminării rasiale

În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul), Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

Într-o perioadă dominată de ignoranță și de legea junglei, în care idolii erau adorați, animalele găsite moarte erau consumate, erau comise ticăloșii, legăturile de rudenie erau rupte, iar discriminarea rasială câștiga teren, împărțirea oamenilor în clase sociale, cu presupusele lor distincții și diferențe, era ceva normal. În această eră, cei puternici îi asupreau pe cei slabi, cei bogaţi îi exploatau pe cei săraci, iar unii oameni îi înrobeau pe alții. Date fiind asemenea circumstanţe, se poate observa că lumea a strălucit în momentul trimiterii Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care, din momentul începerii chemării sale la islam, mesaj care a cunoscut o răspândire foarte rapidă, asemeni unei flăcări aruncate în mijlocul unei vegetații uscate, a schimbat în totalitate preceptele de bază existente în societate, fapt care s-a aflat în conflict cu capriciile și dorințele majorității oamenilor. Astfel, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a combătut pe toți cei care au fost nedrepți și autoritari, precum și pe toți cei care au consumat averile oamenilor pe nedrept și toate acestea pentru că a adus religia unicității, care cheamă la eliberarea omului de sub servitutea față de alte creaturi. În consecință, sufletul uman a fost eliberat de orice stăpânire care l-a oprimat și înrobit.

Islamul este o religie printre ale cărei precepte se află lupta împotriva ignoranței și interzicerea comiterii oricărui fel de nelegiuire, fie ea aparentă sau ascunsă. Este o religie care a interzis nedreptatea și opresiunea, abolind toate diviziunile sociale care au existat mai înainte în societate, diviziuni bazate pe diferențele rasiale și etnice. De asemenea, este o religie care i-a oferit omului locul său nobil pe care Allah Preaînaltul l-a dorit pentru el, salvându-l de înjosirea provocată de cei care obișnuiau să îl înrobească. Mai mult decât atât, ea i-a restituit persoanei drepturile care îi fuseseră furate de către vampirii însetați de sânge.

Înainte de începutul Profeției lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), oamenii adorau uneori o altă ființă umană, iar alteori o piatră sau o bucată de lemn sculptată. Ei îi înrobeau pe frații lor prin legi tiranice - de ordin economic sau social - pe care le puneau în aplicare, obligându-i la eforturi epuizante. Islamul a combătut toate sistemele nedrepte, care impuneau inferioritatea unora față de alții și divizau societatea în clase sociale. Mesagerul lui Allah, Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a spus:

„O, voi, oameni, Domnul vostru este Unul și tatăl vostru este unul! Niciun arab nu este superior în fața unui nearab și niciun nearab nu este superior în fața unui arab și nicio persoană de culoare neagră nu este superioară în fața unei persoane de culoare roșie şi nicio persoană de culoare roșie nu este superioară în fața uneia de culoare neagră, decât în ceea ce privește taqwa (evlavia şi conștiința de Allah).”  (Ahmad)

Textele sacre ale brahmanilor indieni stabilesc discriminarea oamenilor pe baza rasei și a originii lor. Ele fac în mod clar referire la un sistem în care unii oameni sunt consideraţi superiori celorlalți. Potrivit acestor texte, Brahma a creat brahmanii din gura lui, kshatriya din braţul lui, vaisya din coapsa lui, iar sudra din picioarele lui. Conform textelor lor, îndatoririle unui individ sunt inerente castei sale. Cu cât mai murdare sunt coapsele și picioarele lor, cu atât sunt mai disprețuiți. Ei nu pot avea decât meseriile cel mai puțin valoroase și singurul scop pentru care au fost creați este acela de a îi sluji pe brahmani.

În mod similar, grecii antici credeau că sunt creați dintr-un material diferit faţă de ceilalți oameni, pe care îi considerau a fi barbari. Această discriminare a fost exprimată în mod clar de către marele lor filosof, Aristotel, care a afirmat că zeii au creat două feluri de oameni: unii înzestrați cu creier și voință și reprezentați de greci, care fuseseră creați într-o formă perfectă, menită să le asigure perpetuarea pe acest Pământ, fiind stăpânii tuturor celorlalți oameni, și alții dotați doar cu forță fizică și reprezentați de barbari (toți cei care nu sunt greci), iar zeii le oferiseră această natură inferioară doar pentru ca aceștia să fie servitorii castei alese.

La fel au făcut și evreii înainte de venirea islamului, care considerau că ei erau poporul ales al lui Dumnezeu, înzestrat cu un statut și un rang speciale, prin care se distingeau de toți ceilalți oameni. Ei se considerau a fi o rasă diferită, iar toți ceilalți oameni aparțineau unei clase inferioare. I-au numit „ger toshav”, un termen prin care se aveau în vedere toți oamenii care nu erau evrei și care erau considerați a fi necredincioși, idolatri și impuri. Potrivit lor, ei aveau dreptul de a îi înrobi pe ceilalţi oameni, deoarece aceștia erau net inferiori din cauza originii pe care o aveau. Allah Preaînaltul prezintă în mod clar acest fapt în Nobilul Coran:

„Printre oamenii Scripturii [iudeii] sunt unii care, dacă le-ai încredinţat un qintal [aici, cu sensul de bani mulți], ţi-l dau înapoi, dar printre ei sunt şi alţii care, dacă le-ai încredinţat un dinar [aici cu sensul de sumă de bani neînsemnată] nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu stărui fără încetare. Şi toate astea pentru că ei zic: «Nu este nicio vină pentru noi dacă îi trădăm și le luăm averile celor neînvăţaţi [arabii]». Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:75]

Interpretând versetul anterior, Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Ceea ce i-a determinat să respingă adevărul este faptul că spuneau: «Nu există niciun fel de inconvenient în religia noastră dacă mâncăm averea arabilor, deoarece Allah a permis acest lucru pentru noi.»”

Ei considerau că toți cei care nu erau evrei aparțineau unei clase inferioare, iar ei erau creați doar pentru a fi servitorii lor. Allah Preaînaltul a arătat cine sunt ei în realitate și a explicat faptul că toți oamenii sunt egali, fără a exista vreo diferență între ei și că orice diferență este doar o închipuire a evreilor. Allah Preaînaltul spune:

„Şi zis-au iudeii şi creştinii: «Noi suntem fiii lui Allah şi cei dragi Lui». Spune: «Şi de ce vă osândeşte pentru păcatele voastre?» Nu, ci voi sunteţi făpturi omeneşti dintre acelea pe care El le-a creat. El îl iartă pe cel pe care El voieşte şi îl chinuieşte pe cel pe care El voieşte. Ale lui Allah sunt împărăţia Cerurilor şi a Pământului, precum şi ceea ce se află între ele şi la El este întoarcerea.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:18]

Înainte de venirea islamului, arabii considerau că sunt oameni perfecți, spre deosebire de toți ceilalți oameni, pe care îi numeau ‘adjim (nearabi), care erau considerați inferiori și imperfecți. Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a condamnat credința lor greșită și le-a explicat că gândirea lor este deviată.

El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a transformat cuvintele sale într-o lumină, prin care musulmanii să fie călăuziți și care să îi învețe respectul unul față de celălalt, fără niciun fel de dispreț, în conformitate cu învățăturile Legii islamice, cu care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit pentru a își îndeplini misiunea de a eradica acest spirit al castelor și discriminarea.

Ibn ‘Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«Am văzut (în vis) multe oi negre, în mijlocul cărora se aflau multe oi albe. Cum interpretezi aceasta, o, Mesager al lui Allah?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Nearabii vor împărtăşi religia şi descendenţa voastră.» Ei au exclamat: «Nearabii!» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Dacă iman-ul (credința) ar fi fost atârnat de Pleiade, atunci nearabii ar fi avut acces la el și ar fi fost cei mai fericiți oameni dintre perși.»” (Al-Hakim, Al-Mustadrak As-Sahihan)

Oamenii sunt asemeni mineralelor, fiecare rasă umană având natura sa specifică, pe care i-a oferit-o Allah Preaînaltul. Totuși, această specificitate nu este legată de modul în care aceștia au fost creați sau de originea lor.

Perfecţiunea Îi aparţine numai lui Allah Preaînaltul, iar imperfecţiunea și defectele sunt caracteristici inerente ale fiilor lui Adam, cu excepția Profeţilor şi a Mesagerilor (Pacea fie asupra lor!), ale căror învățături au însuflețit inimile musulmanilor. Datorită acestora, ei au început să îi trateze pe oameni cu dreptate, respectând principiile aduse de aceștia în diferitele lor tranzacții. Al-Mustaurid Al-Qurashi a relatat că, atunci când se afla alături de ‘Amr ibn al-‘Ās (Allah să fie mulțumit de ei!), l-a auzit spunând pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

 „«Ora (Ziua Judecăţii) va veni atunci când romanii vor constitui majoritatea oamenilor.» ‘Amr (Allah să fie mulțumit de el!) i-a spus (lui Mustaurid Al-Qurashi): «Ai grijă ce spui!» El i-a răspuns: «Spun ceea ce am auzit de la Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).» În legătură cu aceasta, el a spus: «Dacă spui aceasta, înseamnă că ei au patru calităţi: sunt răbdători în faţa unei încercări, îşi revin imediat după un necaz, sunt pregătiţi să lupte din nou după ce s-au retras, sunt cei mai buni cu cei săraci, cu orfanii şi cu cei slabi, şi a cincea calitate a lor este aceea că opun rezistenţă opresiunii regilor.” (Muslim)

Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit pentru a eradica acest sistem oribil al castelor. Astfel, libertatea reprezintă unul dintre principiile religiei sale, o libertate generală la care au drept toți oamenii, în conformitate cu regulile și Legea care au fost practicate și de califii de după Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Acestea nu fac niciun fel de diferență între conducători și popor sau între cei bogați și cei săraci. Anas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că un egiptean a mers la ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) și i-a spus: „O, comandant al credincioșilor, îți cer protecția împotriva nedreptății!”  ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) i-a spus: „Ai primit protecția.” Bărbatul i-a spus: „Am câștigat o întrecere împotriva fiului lui ‘Amr ibn al-‘Ās (acesta din urmă era pe atunci guvernatorul Egiptului), iar fiul său a început să mă biciuiască și să strige: «Sunt fiul unui nobil.»” ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) i-a trimis un mesaj lui ‘Amr ibn al-‘Ās (Allah să fie mulțumit de el!), invitându-l să îl viziteze alături de fiul său. (Când aceștia au ajuns) ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a spus: „Unde este egipteanul? Iată, ține biciul, a adăugat el, și biciuiește-l!” Bărbatul l-a biciuit, iar ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a repetat următoarea frază: „Biciuiește-l pe fiul unui nobil!” Anas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat: „El l-a biciuit și, jur pe Allah că l-a biciuit foarte tare, iar nouă ne-a plăcut aceasta. El nu s-a oprit din a-l biciui până când nu i-am cerut să o facă. Apoi, ‘Omar i-a cerut bărbatului să îl biciuiască și pe ‘Amr. Bărbatul a spus: «O, comandant al credincioșilor, doar fiul său m-a lovit, iar eu m-am răzbunat pentru aceasta!» ‘Omar a spus (adresându-se lui ‘Amr): «De când înrobești oamenii, pe care mamele lor i-au născut liberi?» ‘Amr i-a răspuns: «O, comandant al credincioșilor, eu nu am știut despre aceasta, căci nu am fost informat, iar el nu a venit la mine.»” (Ibn ‘Abd al-Hukm)

Același lucru se aplică și atunci când este vorba despre egalitatea dintre toate ființele umane, toți oamenii aflându-se pe picior de egalitate, indiferent de diferenţele existente între ei. Toți sunt egali în ceea ce privește originea, crearea și proveniența, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, albi sau negri, arabi sau nearabi. Nobilul Coran a venit cu următorul mesaj, pe care Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) li l-a recitat oamenilor:

„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei [din Adam a creat-o și pe Eva] şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în Numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie [...]!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:1]

Originea oamenilor este aceeași, căci toți sunt descendenți ai aceluiași strămoș, Adam (Pacea fie asupra sa!). Allah Preaînaltul ne explică acest lucru, spunând:

„Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut şi apoi i-a zis lui «Fii!» şi el a fost.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:59]

Astfel, Allah Preaînaltul a făcut din el sursa răspândirii ființei umane pe Pământ. El Preaînaltul, spune:

„Printre Semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe Pământ].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:20]  

Întreaga omenire provine de la același tată și de la aceeași mamă (Adam şi Eva), fapt pentru care nu există niciun fel de superioritate a unui om asupra altui om în ceea ce privește rasa și originea. Prima persoană creată de Allah Preaînaltul a fost Adam (Pacea fie asupra sa!), care este considerat a fi tatăl întregii omeniri. Apoi, El a creat-o pe soția sa, Eva, care este considerată a fi mama întregii omeniri. De la aceștia, au apărut toți ceilalți oameni și vor continua să apară până în momentul în care Allah Cel Atotputernic va decide sfârșitul lumii și va anunța Judecata finală. În consecinţă, din moment ce toți au aceeași origine, nu există niciun motiv pentru care unii oameni să considere că au merite mai deosebite față de alții, sau să îi înjosească, înrobească sau disprețuiască pe alții. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„(...) Allah v-a salvat de aroganța din Jahiliyyah şi de lauda cu linia genealogică. Acum, oamenii sunt de două tipuri: (primul tip este) un om dreptcredincios, care are taqwa şi care este cinstit în faţa lui Allah și (cel de al doilea tip este) un om păcătos, care este mizerabil și neînsemnat în faţa lui Allah. Toți oamenii sunt fiii lui Adam, iar Allah l-a creat pe Adam din lut.” (At-Tirmidhi)     

 Allah Preaînaltul spune:

„Oamenii nu au fost decât o singură comunitate [au avut aceeași credință și o divinitate unică] şi apoi s-au deosebit ei. Şi de n-ar fi fost un cuvânt rostit mai înainte de Domnul tău [în legătură cu amânarea pedepsei celei mari până în Ziua Învierii], ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei au avut păreri deosebite.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 10:19] 

Toate ființele umane care au existat sau care vor exista au aceeași origine. Inițial, toți oamenii au avut aceeași religie și limbă, însă, din cauza proliferării și a creșterii numărului lor, ei s-au răspândit pe Pământ, ajungând în toate colțurile globului. Drept consecință naturală a răspândirii lor, oamenii au ajuns să se diferențieze din punctul de vedere al limbii, culorii și caracterului, aceasta fiind o urmare logică a influenței mediului ambient. Toate aceste diferențe au fost însoțite de o modificare a modului de gândire și a sistemului de viață, precum și a credințelor. Din acest motiv, Allah Preaînaltul a trimis Mesageri, pentru a îi aduce pe oameni înapoi la sursa fundamentală, care este reprezentată de adorarea exclusivă a lui Allah Preaînaltul, fără a Îi asocia niciun fel de parteneri. Allah Preaînaltul spune:

„Noi am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca să le zică]: «Adoraţi-L pe Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut [toate falsele divinități]!» Pe unii dintre ei i-a călăuzit Allah, însă altora le-a fost hărăzită rătăcirea. Purcedeţi prin lume şi vedeţi care a fost sfârşitul celor care i-au socotit mincinoşi [pe Trimişii Noştri]!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:36]

Islamul nu acordă niciun fel de atenție aparenței fizice a oamenilor și aceasta deoarece Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„(În fața noastră) se poate afla o persoană cu părul vâlvoi, acoperită de praf, înveșmântată în două cârpe şi căreia oamenii îi întorc spatele, dar care, dacă face un jurământ în Numele lui Allah (cu privire la orice) Allah îl va îndeplini.” (Al-Hakim, Al-Mustadrak As-Sahihan)

De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Multe persoane cu părul vâlvoi și acoperite de praf sunt întoarse de la uși (în timp ce se bucură de o asemenea onoare în fața lui Allah încât) dacă face un jurământ în Numele lui Allah (cu privire la orice) Allah îl va îndeplini.” (Muslim)

Cunoscând faptul că unii ar putea exploata diferenţele de rasă, culoare sau origine pentru a perpetua această discriminare urâtă, Legea islamică a oprit calea spre aceasta. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a explicat motivul existenței diferențelor de rasă între fiii lui Adam, precum și a celor în ceea ce privește starea lor de spirit și propria natură, spunând:

„Într-adevăr, Allah Preaînaltul l-a creat pe Adam dintr-un pumn de pământ, luat de pe întreaga suprafaţă a Pământului, iar fiii lui Adam au apărut asemeni pământului: printre ei sunt cei cu piele roşie, neagră, albă, galbenă sau cei din rasele intermediare, cei blânzi și cei aspri, cei buni și cei răi.” (Ibn Hibban)

  Indiferent de sex, culoarea pielii, a limbii vorbite sau a ţării de origine, oamenii sunt toți egali în fața lui Allah. Singura diferență dintre ei este dată de relația apropiată sau îndepărtată pe care o au cu religia lui Allah, precum și de taqwa (evlavia, conștiința de Allah) și de binele care îl fac față de ei înșiși și față de societate. Allah Preaînaltul spune:

 „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este ʻAlīm [Atoatecunoscător, Omniscient], Khabīr [Atoateștiutor].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:13]

Allah Preaînaltul nu ne-a împărțit în națiuni și triburi pentru a marca superioritatea unor oameni asupra altor oameni sau a unui trib asupra altuia, ci El a făcut această diviziune pentru a ne recunoaște unul pe altul și pentru a ne distinge. Acest caz este asemeni celui în care un individ poartă un nume doar pentru a fi cunoscut și a se distinge dintr-o mulțime. Allah Preaînaltul spune:

„Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam şi i-am purtat pe ei pe uscat şi pe mare şi le-am dat lor ca hrană felurite bunătăţi şi i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:70]

Acest statut onorabil este oferit întregii omeniri, nefiind specificată o anumită rasă deasupra alteia sau un grup de oameni deasupra altui grup. Allah Preaînaltul spune:

„El este acela care v-a făcut pe voi urmaşi pe Pământ, care v-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte [pentru a vă deosebi în privinţa averii, calităţilor şi defectelor, înfăţişării, culorii pielii etc.] [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:165]

Întreaga omenire, fără excepție, a fost creată pentru a Îl adora pe Allah, pentru a dezvolta lumea și pentru a se succeda generații după generații, după cum ne-a spus Allah Preaînaltul în versetul precedent. El, Preaînțeleptul, i-a diferențiat pe oameni în ceea ce privește distribuirea averii, comportamentul, frumusețea și defectele, alura, forma sau culoarea, însă nu și în ceea ce privește esența creării, după cum a explicat Allah Preaînaltul în următorul verset:

„[...] Noi le-am împărţit lor cele spre trebuinţă în viaţa din această lume şi i-am ridicat pe ei unii deasupra altora, în trepte, pentru ca unii dintre ei să-i pună pe alţii să lucreze [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 43:32]

În conformitate cu egalitatea recunoscută de islam, toți oamenii, fără excepție, sunt egali în ceea ce privește următoarele:

1. protejarea drepturilor legitime ale fiecărui individ, indiferent de genul, rasa sau etnia sa. De asemenea, aceasta le permite oamenilor să se bucure de libertatea guvernată de normele religiei, care este diferită de libertatea brută absolută, ale cărei fructe amare sunt gustate de lumea civilizată de astăzi. Într-adevăr, acest tip de libertate brută a transformat societățile umane în unele în care decadența este iminentă, deoarece ele sunt constituite din indivizi care nu își cunosc tații, fapt care conduce la răspândirea viciilor. La toate acestea, se adaugă faptul că închisorile sunt pline de prizonieri care se fac vinovați de infracționalități cauzate de lipsa moralei, de deturnare de fonduri, de infracțiuni financiare sau de atentate grave la adresa ordinii sociale etc. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„O, voi, oameni! Niciun arab nu este superior în fața unui nearab și niciun nearab nu este superior în fața unui arab și nicio persoană de culoare neagră nu este superioară în fața unei persoane de culoare roșie şi nicio persoană de culoare roșie nu este superioară în fața uneia de culoare neagră, decât în ceea ce privește taqwa (evlavia şi conștiința de Allah).” (Ahmad)

2. egalitatea oamenilor în fața legilor religioase

Astfel, nu există diferenţe de gen, rasă sau culoare. Allah Preaînaltul spune:

„Cu adevărat, Allah vă poruncește să dați înapoi stăpânilor lor lucrurile încredințate, iar dacă judecați între oameni, să judecați cu dreptate! Cât de minunat este acest lucru la care vă povățuiește Allah! Cu adevărat, Allah este Samī‘ [Cel care aude toate], Basīr [Atoatevăzător].”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:58]

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„(...) Naţiunile dinaintea voastră au fost distruse din cauza faptului că, atunci când cineva de viţă nobilă dintre ei fura, îl iertau, însă dacă o persoană săracă dintre ei fura, atunci îi aplicau pedeapsa prescrisă. (Jur) Pe Allah, dacă Fatimah, fiica lui Mohammed, ar fura, i-aş tăia mâna!” (Al- Bukhari și Muslim)

3. egalitatea în ceea ce priveşte responsabilităţile, recompensa şi pedeapsa.

Allah Preaînaltul spune:

„Aşadar, oricine a făcut un bine egal [chiar cât] cu greutatea unui atom [sau o furnică mică] îl va vedea [adică va vedea răsplata pentru el] ~ Şi oricine a făcut un rău egal [chiar cât] cu greutatea unui atom [sau o furnică mică] îl va vedea [adică va vedea pedeapsa pentru el].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 99:7-8]

4. egalitatea în ceea ce priveşte dreptul la demnitatea umană. Nimeni nu trebuie să fie rănit din cauza culorii pielii, a sexului sau a credinţei sale. Allah Preaînaltul spune:

„Nu-i ocărâţi pe aceia care sunt invocaţi afară de Allah [idolii], ca să nu-L ocărască ei pe Allah, întru duşmănie şi nepricepere! Astfel am împodobit Noi [în ochii] fiecărei comunităţi făptuirea sa. Apoi, la Domnul lor va fi întoarcerea lor şi El le va vesti despre ceea ce au făptuit ei.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:108]

5. egalitatea în ceea ce priveşte sacralitatea sângelui, a averii și a onoarei. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cu adevărat, Allah a făcut viețile, averile şi onoarea voastră la fel de sacre și inviolabile cum este această zi sacră a voastră (ziua de Arafat din timpul hajj-ului), din această lună sacră a voastră (luna Dhu-l-Hijjah, a douăsprezecea lună a calendarului islamic), în această localitate a voastră (Mecca şi împrejurimile sale). Este de datoria celor prezenți să îi informeze pe cei absenți , deoarece cei care sunt absenți s-ar putea să înțeleagă mai bine (ceea ce am spus) decât cei prezenți.” (Al-Bukhari și Muslim)

6. Oamenii sunt egali în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor publice și a responsabilității în societate, în conformitate cu meritele, aptitudinile și capacitățile lor. Adiy al-Kindi (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«O, oameni! Acela dintre voi care este pus de către noi într-o funcție de conducere și ascunde de noi un ac sau ceva şi mai mic decât acesta (să știe) că aceasta este o însușire ilegală (din fondurile publice), iar el va trebui să o aducă în Ziua Învierii.» Naratorul a adăugat: «Un bărbat negru dintre ansari, și parcă îl văd în fața ochilor, s-a ridicat și a spus: „O, Mesager al lui Allah, ia-mi funcția.” El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a întrebat: „Ce înseamnă aceasta?” El (bărbatul) a răspuns: «Te-am auzit spunând cutare și cutare» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Și eu zic aceasta. Acela dintre voi care este numit de noi într-o poziţie de autoritate, trebuie să își achite toate îndatoririle față de aceasta, fie ele mici sau mari. Ceea ce i se oferă trebuie să ia şi trebuie să se abţină de la ceea ce îi este oprit.”»” (Abu Dawud)  

7. egalitatea în ceea ce priveşte utilizarea binecuvântărilor pe care Allah Preaînaltul le-a pus la dispoziția noastră în acest Univers. Allah Preaînaltul spune:

„O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe Pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:168]

8. egalitatea în ceea ce priveşte adorarea lui Allah Unicul, fără a Îi face parteneri. Într-adevăr, islamul se adresează tuturor ființelor umane, indiferent de rasă, gen sau origine. Allah Preaînaltul spune:

„O, voi, oameni, slăviţi-L pe Domnul vostru, care v-a făcut pe voi şi pe cei de dinaintea voastră. Ca să aveţi frică [de El].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:21]

Legea cu care Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit a eradicat toate formele de rasism și tot ceea ce amintea de acesta. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că dragostea și ura trebuie să fie doar de dragul religiei și nu pentru o cauză naționalistă:

„Cel care luptă pentru o cauză care nu este clară, care promovează tribalismul sau care se mâniază de dragul tribalismului a murit în ignoranță (asemeni celor din Jahilyyah).” (An-Nasa’i)

Criteriul care distinge o persoană în islam nu este reprezentat de reputație sau de filiație. Din această cauză, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a arătat o afecţiune imensă faţă de Suhaib ar-Rumi, Salman Persanul și de Bilal ibn Rabah (Allah să fie mulţumit de ei!), fapt care l-a determinat să facă următoarea afirmație: „Sunt dintre oamenii Paradisului.”

În opoziție, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a simțit doar ură și adversitate față de unchiul său, Abu Lahab, cu privire la care a fost revelată o întreagă Sură din Nobilul Coran, Capitol ce urmează să fie citit până în Ziua Învierii și în care se află amenințarea cu o pedeapsă severă la adresa lui. Allah Preaînaltul spune:

„Să piară şi să fie distruse cele două mâini ale lui Abu Lahab [expresie arabă care înseamnă «Fie ca Abu Lahab să piară şi să fie mâhnit!»] şi [cu adevărat] el a fost pierdut şi distrus! [verbele din Coran la timpul trecut sunt, de regulă, utilizate pentru ceva care se va întâmpla în viitor, pentru a arăta că acel lucru se va întâmpla cu siguranţă şi că nimic nu poate schimba acest lucru] [Abu Lahab a fost unul dintre unchii Profetului şi unul dintre cei mai mari duşmani ai săi. Atunci când Profetul i-a chemat pe conducătorii tribului Quraiş pentru a îi invita la islam, Abu Lahab i-a spus: «Pentru acest lucru lipsit de importanţă ne-ai chemat aici? Fie ca tu să pieri!» De aceea, în acest verset este un răspuns la ceea ce a spus Abu Lahab.] ~ Averea şi copiii săi nu îi vor fi de niciun folos [acestea nu îl vor proteja nici de pedeapsă, nici nu îi vor aduce vreun câştig împotriva lui Allah]. ~ El va intra în Focul Văpăii aprinse [cu putere], unde va arde.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 111:1-3]

Nobilul Coran - prima cartă a musulmanilor, revelată pentru întreaga omenire - ne informează cu privire la Luqman înţeleptul, un sclav negru abisinian, căruia Allah Preaînaltul i-a oferit înțelepciunea.  Un întreg capitol din Coran poartă numele său, ca un elogiu la adresa lui, prin care se subliniază meritele sale, mai ales ținând cont de faptul că acest Capitol se află alături de altele din Nobilul Coran, care poartă numele unor Profeţi şi Mesageri ai lui Allah (Pacea fie asupra lor!) sau oameni sinceri și puri, printre care amintim: Noe, Avraam, familia lui ‘Imran, Maria, Iosif, Iona și Mohammed etc. Toate aceste Sure (Capitole) sunt recitate de dimineața până seara de către musulmani în rugăciuni, iar acest fapt întărește în sufletele lor principiul egalității între toți oamenii, acesta fiind mereu prezent în mințile lor.

Abisinia este un pământ african, iar majoritatea populației sale este formată din negri. La începutul misiunii sale, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit companionilor săi să emigreze acolo, pentru a scăpa de persecuțiile celor din tribul Quraiș și a aliaților acestora. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus:

„Abisinia este ținutul unui rege care nu va lăsa ca vreo persoană să fie victima unei nedreptăți. Mergeți și rămâneți acolo până când Allah vă va oferi o cale de întoarcere.” (Al-Baihaqi, clasificat sahih de către Al-Albani în As-Silsilah as-Sahihan)

În momentul în care regele Abisiniei, Negus, a murit, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«Faceți rugăciunea de înmormântare pentru el!»  Ei (cei din jur) au întrebat: «O, Mesager al lui Allah, trebuie să ne rugăm pentru un sclav abisinian?» Atunci, Allah a revelat versetul:

«Printre oamenii Scripturii sunt unii care cred în Allah, în ceea ce vi s-a trimis vouă şi ceea ce li s-a trimis lor, smeriţi înaintea lui Allah, care nu vând versetele lui Allah pe un preţ de nimic. [...]» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:199]” (Al-Baihaqi, clasificat sahih de către Al-Albani în As-Silsilah as-Sahihan)

   Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«(...) Cereți iertarea lui Allah pentru fratele vostru!» Naratorul (Abu Hurairah) a adăugat: «Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a făcut să se alinieze în rânduri la Musalla și a rostit takbīr (Allahu Akbar) de patru ori.»” (Al-Bukhari)

Îndemnul la egalitate predicat de islam nu este doar o simplă afimație sau un simplu discurs pe care Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îl ținea oamenilor săi, ci el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îl punea și în practică. Spre exemplu, Osama ibn Zaid (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că, în ciuda faptului că el era doar un sclav eliberat al Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și fiul sclavului său eliberat (Zaid ibn Haritha) și cu toate că avea un ten foarte închis la culoare și un nas plat, Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obișnuia să îi ia în brațe pe el și pe Hassan, fiul fiicei sale, Fatimah (Allah să fie mulțumit de ei!), și să spună:

„O, Allah! Iubeşte-i aşa cum îi iubesc eu.” (Al-Bukhari)

De asemenea, ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), soția Profetului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a relatat:

„Nu se cuvine ca o persoană să îl urască pe Osama, deoarece l-am auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: «Cel care îl iubește pe Allah și pe Mesagerul Său, trebuie să îl iubească și pe Osama.»” (Ahmad)

Mai mult decât atât, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a numit pe Osama (Allah să fie mulţumit de el!) conducător al armatei musulmane trimise pentru cucerirea romanilor, având sub comanda sa companioni măreți și nobili ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Unii dintre companioni (Allah să fie mulțumit de ei!) au considerat că acest lucru era mult prea mult pentru Osama (Allah să fie mulțumit de el!) și au făcut observații în acest sens. Atunci când Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a auzit acest lucru, s-a urcat la amvon, L-a slăvit pe Allah Preaînaltul și a spus:

„Dacă voi criticați conducerea lui Osama, înseamnă că, înainte, obișnuiați să criticați și conducerea tatălui său. (Jur) Pe Allah, el a meritat să fie conducător şi a fost una dintre cele mai dragi persoane pentru mine și (acum) acesta (Osama) este unul dintre cei mai dragi mie după el (Zaid).” (Al-Bukhari)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit înainte ca armata lui Osama (Allah să fie mulțumit de el!) să plece pentru a îi cuceri pe romani.

 După moartea lui (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de ei!) a devenit calif și a dorit să îndeplinească ultima dorință a Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), însă ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) i-a spus: „Ansarii își doresc ca o persoană mult mai în vârstă decât Osama să preia conducerea armatei.” Această afirmație l-a mâniat foarte tare pe Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus următoarele: „Fie ca mama ta să își piardă copiii! O, Ibn al-Khattāb, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a numit şi tu vrei ca eu să-l destitui? Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu că, până și împotriva vântului și a oceanului, eu îl voi păstra în fruntea expediției pe Osama!”

Tânărul comandant negru a plecat din Medina alături de armata sa, iar Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!) l-a însoțit pentru a-și lua rămas-bun. În timp ce Osama se afla călare pe calul său, Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) mergea pe jos, foarte aproape de el. Osama s-a simțit rușinat de această situație și i-a spus lui Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!): „O, calif al Mesagerului lui Allah! Jur pe Allah că trebuie să încaleci un cal. Altfel, voi descăleca și eu!” Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) i-a dat următorul răspuns: „Jur pe Allah că nu trebuie să descaleci și că eu nu trebuie să încalec un cal. Ce este greşit în a-mi acoperi picioarele de praf de dragul lui Allah pentru o scurtă perioadă de timp?!”

Apoi, el (Allah să fie mulțumit de el!) i-a cerut permisiunea lui Osama (Allah să fie mulțumit de el!) de a îl păstra pe ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) alături de el în Medina pentru a îl ajuta în rezolvarea unor chestiuni, demonstrând, astfel, că trebuie să soliciți permisiunea comandantului, chiar dacă acesta este tânăr.

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început să pună în practică principiul egalității pornind de la el însuși. Într-adevăr, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea cea mai bună genealogie și făcea parte din cea mai nobilă familie; tribul său era cel mai bun dintre triburile arabe, iar rangul său era recunoscut în unanimitate. Cu toate acestea, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea obiceiul de a spune:

„Nu exageraţi în lăudarea mea la fel cum creştinii au făcut cu Isus, fiul Mariei, deoarece eu nu sunt decât un Rob al lui Allah; aşadar, spuneţi-mi: «Robul şi Mesagerul lui Allah.»”  (Al-Bukhari)

Mai mult decât atât, în ciuda rangului său important, a genealogiei sale mărețe și a nobleței sale, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dat-o în căsătorie lui Zaid, sclavul eliberat, pe verișoara sa, Zeinab bint Jahș (Allah să fie mulțumit de ei!).

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) făcea tot posibilul pentru a inculca principiile nobile ale Legii islamice în inimile adepților săi. Mai mult decât atât, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se interesa de situația lor, întrebând despre starea lor, fără a face vreo deosebire între ei. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat povestea unei femei negre care obișnuia să curețe moscheea. Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a observat că aceasta lipsește și s-a interesat de ea, însă i s-a spus că aceasta a murit. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a întrebat:

„«De ce nu mi-aţi spus despre moartea ei?» Se pare că ei (companionii) considerau că aceasta era o chestiune fără importanță. Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a cerut: «Arătați-mi mormântul ei!»  Apoi, ei i-au arătat mormântul acesteia, iar el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a oferit rugăciunea funerară pentru ea și a spus: «Aceste morminte își acoperă locuitorii cu întuneric, iar Allah va aduce lumină locuitorilor lor datorită suplicației mele pentru ei.»”  (Al-Bukhari și Muslim) 

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi prefera pe alții lui însuși, obișnuind să ofere cadouri fără a face discriminare, indiferent de culoarea sau etnia persoanei. Mujahid (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat:

„Familia lui ‘Abd Allah ibn ‘Amr (Allah să fie mulţumit de el!) a sacrificat o oaie şi, atunci când el a sosit, a întrebat: «I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru evreu? I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru evreu? L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) spunând: „Îngerul Jibril a continuat să mă sfătuiască în ceea ce privește (tratarea) vecinilor (cu politețe și bunătate), până când am crezut că îmi va porunci (de la Allah) să îi fac moștenitori.”»” (At-Tirmidhi)

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să stea în mijlocul companionilor săi (Allah să fie mulțumit de ei!), să glumească și să discute cu ei. De asemenea, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se interesa de starea lor, le asculta nemulțumirile şi le corecta faptele și cuvintele care se aflau dincolo de învățăturile islamului și, mai cu seamă, pe acelea care reprezentau  o ofensă la adresa altora sau o desconsiderare a acestora. Al-Ma’rur ibn Suwayd (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:

„L-am văzut pe Abu Dharr purtând o mantie, iar robul său purta o mantie, de asemenea. L-am întrebat despre aceasta, iar el a spus: «Am insultat un bărbat cu privire la mama sa, iar el s-a plâns cu privire la aceasta la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la mine şi m-a întrebat: „L-ai insultat cu privire la mama sa?” I-am răspuns: „Da.” La aceasta, el  (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Încă mai ai unele caracteristici din perioada preislamică. Servitorii tăi sunt fraţii tăi pe care Allah i-a pus sub autoritatea ta. Oricine îl are pe fratele său sub autoritatea sa, să-l hrănească din ceea ce mănâncă, să-l îmbrace cu ceea ce se îmbracă şi să nu-l împovăreze cu mai mult decât poate suporta. Dacă îl împovăraţi cu mai mult decât poate îndura, atunci ajutaţi-l.”»” (Al-Bukhari)

 Bilal ibn Rabah (Allah să fie mulțumit de el!) era un sclav abisinian negru, care nu avea un rang nobil, însă a reușit să îl obțină odată cu acceptarea islamului, prin modestia sa și cunoașterea drepturile oamenilor. De fiecare dată când oamenii veneau la el și îi menționau meritele, lăudându-l pentru bunătatea pe care Allah i-a oferit-o, el obișnuia să spună pentru a evita vanitatea și mândria, în timp ce lacrimile îi coborau pe față: „Eu sunt doar un abisinian care, până ieri, era doar un sclav.”

De asemenea, atunci când afla că oamenii îl preferau pe el lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!) - primul calif al islamului după Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) - cea mai bună creatură după Mesageri și Profeți, el (Allah să fie mulțumit de el!) obișnuia să spună: „Cum puteți să mă preferați când eu nu sunt nimic altceva decât una dintre faptele sale bune?!”

Cine este acest sclav abisinian care a intrat în Ka‘bah, i-a scuipat pe idolii aflați în incinta acesteia și a spus: „Cel care îi adoră este cu adevărat pierdut.”?

Cine este acest sclav abisinian despre care Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că este unul dintre oamenii Paradisului? Într-o zi, la rugăciunea Fajr, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a dus la Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) și i-a spus:

„«Vorbește-mi despre cea mai bună faptă pe care ai făcut-o după acceptarea islamului, deoarece ţi-am auzit paşii în fața mea în Paradis.» Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns: «Nu am făcut nimic demn de menționat cu excepția faptului că ori de câte ori am efectuat abluțiunea ziua sau noaptea m-am rugat după efectuarea abluțiunii atât cât mi-a fost scris să mă rog.»” (Al-Bukhari)          

Bilal Abisianul și alți oameni dreptcredincioși au fost menționați de către Allah Preaînaltul în Nobilul Coran, care va fi citit și recitit până în Ziua Învierii.

Nobilii din tribul Quraiș au mers la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în timp ce acesta se afla în compania lui Bilal Abisinianul, Salman Persanul, Suhaib Romanul și mulți alți credincioși, printre care Ibn Umm ‘Abd Allah, ‘Ammar și Khabab. În momentul în care i-au văzut în preajma Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ei i-au privit cu superioritate și, luându-l pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) deoparte, i-au spus:

„«Vrem să stai alături de noi, astfel încât arabii să ne recunoască superioritatea. Dacă delegațiile arabilor vor veni la tine, ne-am simți rușinați ca acestea să ne vadă alături de acești sclavi. Așadar, atunci când noi venim la tine, fă-i să se îndepărteze de tine, iar când terminăm, stai cu ei dacă dorești aceasta.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Bine.» Ei i-au cerut: «Scrie un document pentru noi (prin care promiți să faci astfel)!» Astfel, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a cerut o bucată de hârtie şi l-a chemat pe ‘Ali (Allah să fie mulţumit de el!) pentru a îl scrie, în timp ce noi (companionii săraci menționați anterior) stăteam într-un colț. Atunci, Jibril (Pacea fie asupra sa!) a venit cu Revelația:

«Şi nu-i alunga pe cei care Îl imploră pe Domnul lor, dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa [Mulţumirea lui Allah]. Nu-ţi revine ţie să le ţii socoteală de nimic şi nu le revine lor să-ţi ţină socoteală de nimic. Iar de-i vei alunga, vei fi dintre cei nelegiuiţi. ~ Şi astfel i-am încercat Noi [pe oameni], unii prin alţii, pentru ca ei să zică: „Aceştia sunt cei pe care i-a binecuvântat Allah cu Harul Său dintre noi?” Oare nu este Allah cel care-i cunoaşte cel mai bine pe cei mulţumitori? ~ Şi dacă vin la tine, [o, Mohammed] aceia care cred în versetele Noastre, spune: „Pacea fie asupra voastră! [răspunde salutului lor şi vesteşte-le lor îndurarea lui Allah care-i cuprinde şi pe ei] Domnul vostru Şi-a prescris Sie însuşi îndurarea. Deci acela dintre voi care face un rău din ignoranţă, iar apoi se căieşte şi îndreaptă fapta, [să ştie că] El este Al-Ghafūr [Atoateiertătorul], Ar-Rahīm [Prea Îndurătorul].”» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:52-54]

Apoi, am ajuns atât de aproape de el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) încât genunchii noștri îi atingeau pe ai lui, iar Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stat cu noi. Atunci, Allah a revelat:

«Şi fii răbdător împreună cu aceia care-L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa [Mulţumirea lui Allah]! Şi nu întoarce ochii tăi [pentru alţii] de la ei, râvnind la podoaba vieţii din această lume şi nu te supune celuia căruia i-am făcut inima nepăsătoare faţă de pomenirea Noastră, care urmează poftei sale şi ale cărui fapte sunt în deşert.» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:28]

(...) Obișnuiam să stăm alături de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar dacă sosea timpul ca el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să plece, atunci ne ridicam și plecam și numai după aceea pleca și el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).” (Ibn Majah)

Deci cine este acest abisinian, care până mai ieri era doar un sclav și apoi a fost înnobilat prin convertirea sa la islam? Să îi urmărim istoria, așa cum a fost scrisă de către Khalid Mohammed Khalid (Allah să aibă milă de el!), care a spus:

„El este Bilal ibn Rabah (Allah să fie mulţumit de el!), primul muezin al islamului, a cărui voce a proclamat chemarea la adevăr. El este Bilal (Allah să fie mulțumit de el!), distrugătorul de idoli.

El este Bilal (Allah să fie mulțumit de el!). Care dintre voi nu îl cunoaște pe Bilal (Allah să fie mulțumit de el!), cel care a invadat inimile și sufletele musulmanilor din toate colțurile lumii? El (Allah să fie mulțumit de el!) reprezintă una dintre minunile cele mai mari ale islamului.

De la începuturile islamului şi până în zilele noastre, din fiecare zece musulmani, cel puţin şapte au auzit de Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). Aceasta înseamnă că, de-a lungul secolelor şi generaţiilor, sute de milioane de oameni l-au cunoscut pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), i-au reținut numele şi i-au recunoscut rolul, la fel cum au făcut și cei doi mari califi ai islamului, Abu Bakr şi ‘Omar (Allah să fie mulţumit de ei!).

Dacă întrebați un copil musulman din şcoala primară cine a fost Bilal (Allah să fie mulțumit de el!), indiferent dacă vă aflați în Egipt, Pakistan, China, America de Nord sau de Sud, Europa, Rusia, Irak, Siria, Iran, Sudan, Tunisia, Maroc, Algeria, în adâncurile Africii, pe înălțimile Asiei sau în orice zonă în care trăiesc musulmani, el va răspunde că Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a fost muezinul Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și cel care a suferit torturi din partea stăpânului său, care îi punea cărbuni încinși pe piele pentru a încerca să îl facă să renunțe la religia sa (islamul), dar care a continuat să repete, în ciuda acestor lucruri: «(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

În timp ce observăm nemurirea pe care islamul i-a acordat-o lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), trebuie precizat faptul că, înainte de convertirea lui, el (Allah să fie mulțumit de el!) nu era decât un sclav care păștea cămilele stăpânului său pentru câțiva pumni de curmale și care își aștepta moartea pentru ca astfel să fie complet uitat.

Cu toate acestea, credinţa sa sinceră şi măreţia religiei pe care a îmbrățișat-o i-au acordat un statut înalt în timpul vieţii sale şi în istorie, fiind considerat unul dintre cei mai măreți, nobili și generoși oameni din istoria islamului.

Într-adevăr, mulţi oameni distinși, prestigioși sau bogaţi nu au obţinut nici măcar o zecime din nemurirea câştigată de Bilal, acest sclav abisinian (Allah să fie mulţumit de el!). Mai mult decât atât, mulți eroi ai istoriei nu au avut o reputație comparabilă nici măcar cu o parte din reputația lui Bilal (Allah să fie mulțumit de el!).

După ce a ales islamul ca religie a sa, pielea neagră, genealogia modestă și disprețul pe care îl simțeau oamenii față de sclavi nu l-au privat de un statut nobil, obținut datorită sincerității, credinței, purităţii şi altruismului său.

Oamenii considerau că un sclav, aşa cum a fost Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), care avea origini străine, nu avea familie, nicio putere și niciun control, nici măcar asupra propriei vieți, nu era decât o posesiune a stăpânului său, care îl cumpărase cu bani. El (Allah să fie mulțumit de el!) pleca dimineața și revenea seara, petrecându-și ziua păstorind oile, cămilele și vitele stăpânului său. Oamenii considerau că o asemenea persoană nu era capabilă de nimic și nu putea aspira la nimic. Însă el (Allah să fie mulțumit de el!) a întrecut toate aşteptările, îmbrățișând credinţa și obținând lucruri inimaginabile. Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a devenit primul muezin al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și al islamului, funcție pe care și-au dorit-o toți membrii nobili și puternici ai tribului Quraiș care au îmbrățișat islamul și l-au urmat pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Da, Bilal ibn Rabah! Cât eroism și câtă măreție exprimă acest nume!

El (Allah să fie mulțumit de el!) a fost un abisinian, a cărui mamă era o negresă pe nume Hamamah. Destinul a făcut ca el (Allah să fie mulțumit de el!) să fie slavul lui Umayyah ibn Khalaf Al-Jumhi, care locuia în Mecca, iar mama sa era, de asemenea, sclavă. El (Allah să fie mulțumit de el!) a dus o viață de sclav, zilele lui semănând una cu cealaltă, neavând niciun drept și nicio speranță la un viitor mai bun.

Veștile despre Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au început să îi atragă atenția lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) atunci când meccanii au început să vorbească despre el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și a auzit discuțiile stăpânilor săi cu oamenii care îi vizitau, în special pe cele ale lui Umayyah ibn Khalaf, care era unul dintre liderii tribului Jamh. Stăpânul său, Umayyah ibn Khalaf, discuta cu prietenii și cu membrii tribului său, rostind cuvinte pline de furie, ciudă şi răutate la adresa Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a auzit cuvintele pline de furie și atributele care l-au ajutat să își formeze o idee despre această nouă religie, care chema la adorarea numai a lui Allah, la moralitate, egalitate și libertate. El (Allah să fie mulțumit de el!) a simțit că aceste atribute erau noi pentru mediul în care trăia. De asemenea, Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) percepea din conversațiile agresive ale oamenilor că aceștia recunoșteau noblețea lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), loialitatea sa, sinceritatea și înțelepciunea. 

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a auzit cum oamenii își manifestau uimirea față de ceea ce adusese Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ei își spuneau unii altora:

«Mohammed nu a fost niciodată un mincinos, un mag sau un nebun, însă suntem nevoiți să îl acuzăm de aceste lucruri pentru a-i împiedica pe oameni să adere la religia lui.»

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) i-a auzit pe oameni vorbind despre onestitatea, loialitatea, curajul, moralitatea, integritatea și înțelepciunea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El (Allah să fie mulțumit de el!) i-a auzit, de asemenea, şoptind motivele care i-au determinat să-l conteste şi să arate ostilitate față de Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Motivele au fost următoarele: 

• loialitatea faţă de religia strămoșilor lor;
• teama de gloria tribului Quraiș, aceeași care i-a permis acestuia să ocupe orașul care reprezintă sufletul religiei, Mecca;
• ura faţă de tribul Hashim, deoarece din acesta urma să vină un Profet.

Într-o bună zi, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a văzut Lumina lui Allah și a auzit din adâncul sufletului său semnalele acesteia. El (Allah să fie mulțumit de el!) a mers la Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și a îmbrățișat islamul. După convertire, viața lui Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) nu a mai fost așa de liniștită cum era înainte de aceasta. Înainte, viața sa se reducea la somn, mâncare și băutură. Vestea convertirii sale nu a întârziat să se răspândească. Sclavul abisinian se convertise și urmase calea lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Umayyah însuși i s-a adresat spunând:

«Nu contează! Soarele nu va apune astăzi fără ca islamul acestui sclav nesupus față de stăpânul său să dispară odată cu el!»

Cu toate acestea, Soarele a apus și nu a luat cu el islamul lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), ci a luat toți idolii quraișiți și pe protectorii acestora. În ceea ce îl privește pe Bilal, el (Allah să fie mulțumit de el!) a avut o atitudine onorabilă nu numai față de islam - această religie fiind cea mai demnă - ci față de întreaga omenire. El (Allah să fie mulțumit de el!) a îndurat cu curaj cele mai aspre pedepse, iar Allah Preaînaltul l-a făcut un exemplu al faptului că robia și culoarea neagră a pielii nu afectează măreţia sufletului, dacă acesta s-a umplut de credinţă şi îşi iubeşte Creatorul.

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) le-a oferit o lecţie importantă contemporanilor săi, adepților religiei sale, precum şi adepților celorlalte religii, și anume că sentimentul de libertate şi controlul asupra sentimentelor nu puteau fi cumpărate nici cu o cantitate atât de mare de aur încât să acopere întreg Pământul, nici cu toate pedepsele din lume.

„Primele persoane care și-au declarat în mod public islamul au fost șapte: Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!), Ammar și mama sa, Sumaiya (Allah să fie mulțumit de ei!), Suhaib, Bilal și Al-Miqdad (Allah să fie mulțumit de ei!). În ceea ce îl privește pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Allah Preaînaltul l-a protejat prin unchiul său, Abu Talib, care l-a apărat și i-a asigurat protecția. În ceea ce îl privește pe Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!), Allah l-a protejat prin tribul său. În ceea ce îi privește pe ceilalți, toți au fost capturați de politeiști, care i-au îmbrăcat cu scuturi de fier și i-au lăsat să stea în căldura intensă a Soarelui, și toți au terminat prin a ceda în fața politeiștilor, cu excepția lui Bilal (Allah să fie mulțumit de el!). Lui nu i-a păsat de ceea ce i se întâmpla de dragul lui Allah și nici poporului său nu i-a păsat de ceea ce i se întâmpla. Apoi, ei l-au lăsat pe el (Bilal, Allah să fie mulțumit de el!) în grija copiilor, care îl plimbau pe străzile din Mecca, timp în care el (Allah să fie mulțumit de el!) repeta: «(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»” (Ibn Majah)

Ei l-au dezbrăcat şi l-au așezat pe cărbuni aprinşi pentru a-l face să renunţe la religia sa, însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) nu a cedat.

Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și islamul au făcut din Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) un exemplu pentru întreaga omenire în ceea ce privește respectul față de convingerile personale și apărarea libertății și a demnității.

La amiază, timp în care deșertul se transformă într-un infern mortal, politeiștii îl dezbrăcau pe Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) și îl puneau să se întindă pe pietrele încinse din deșert; apoi, câțiva oameni cărau o piatră încălzită până la temperatura la care fierbe apa și i-o așezau pe piept.

Această tortură sălbatică s-a repetat zilnic, până când unora dintre cei care-l torturau li s-a făcut milă de el (Allah să fie mulțumit de el!) şi i-au spus că îl vor elibera cu condiția să îi laude pe idolii lor, rostind măcar un cuvânt în acest sens pentru ca mândria lor să nu aibă de suferit. Astfel, membrii tribului Quraiș s-ar fi putut lăuda că nu au fost învinși de tenacitatea și perseverența sclavului lor. Cu toate acestea, Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a refuzat să rostească acel singur cuvânt pe care l-ar fi putut spune fără convingere pentru a-și salva viața, fără a-și pierde sau compromite credința… nici măcar acel singur cuvânt! Da, el (Allah să fie mulțumit de el!) a refuzat să îl rostească și, în schimb, a continuat să repete neobosit:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Cei care îl torturau, îi cereau să repete ceea ce ei spuneau, iar el (Allah să fie mulțumit de el!) le răspundea cu o ironie și o bătaie de joc surprinzătoare:

«Cu adevărat, limba mea nu poate pronunţa aceasta!»

Astfel, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a rămas în această poziție, în acea căldură infernală, iar când se apropia apusul, îi legau o sfoară în jurul gâtului şi le porunceau copiilor să-l poarte în jurul munţilor şi pe străzile din Mecca, însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) continua să repete:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Când s-a lăsat noaptea ei i-au spus:

«Mâine vei vorbi bine despre idolii noştri. Spune că domnii tăi sunt Al-Lat şi Al-’Uzza pentru ca noi să te lăsăm în pace, iar tu să poți face orice dorești. Noi am obosit să te torturăm, iar acum această sarcină a devenit atât de grea pentru noi încât ni se pare că noi suntem cei torturaţi.»

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a scuturat capul şi a spus:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Atunci, Umayyah ibn Khalaf l-a lovit şi, explodând de furie, a strigat:

«Ce ghinion că ne aparții, sclav rău care eşti! Jur pe Al-Lat şi Al-’Uzza că voi face din tine o lecție pentru sclavi şi stăpâni!»

Însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns cu credinţa și măreția unui sfânt:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Atunci, unul dintre politeiştii prezenţi a jucat rolul de simpatizant al lui Bilal (Allah să fie mulțumit de el!), spunând:

«Linişteşte-te Umayyah! Jur pe Al-Lat că el nu va mai fi torturat de azi înainte! Bilal este unul dintre noi, iar mama lui este sclava noastră. El nu ar accepta ca, din cauza convertirii sale la islam, să fim ținta bârfelor și a bătăii de joc crude din partea quraișiților.»

Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a privit la feţele lor mincinoase şi viclene şi, cu un calm complet și un zâmbet luminos, care i-a şocat, a spus:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

A doua zi, atunci când Soarele era aproape de zenit, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a fost adus din nou la nisipul fierbinte, însă el a rămas răbdător, sperând la răsplata din Viaţa de Apoi. Abu Bakr As-Siddīq (Allah să fie mulţumit de el!) s-a apropiat și le-a spus celor care îl torturau pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!):

«Nu aveți teamă de Allah? Ați omorî un om pentru că spune: „Allah este Domnul meu!”? Până când?»

Umayyah i-a răspuns:

«Tu l-ai corupt! Salvează-l din situația în care se află!»

Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!) a strigat:

«Ia mai mult decât valorează și lasă-l liber!»

Umayyah s-a simțit ca și cum ar fi fost găsit de o barcă de salvare în timp ce se îneca. Faptul că Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) i-a oferit un preţ mai mare decât trebuia pentru eliberarea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de ei!) l-a bucurat foarte tare, deoarece își pierduse orice speranţă că acesta ar fi abandonat vreodată islamul și, de asemenea, fiind negustor, a realizat că vânzarea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) era mult mai profitabilă decât uciderea lui. Astfel, i l-a vândut lui Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!), care l-a eliberat imediat, iar Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) și-a luat locul printre oamenii liberi.  

Atunci când Abu Bakr şi-a pus braţul în jurul lui Bilal (Allah să fie mulţumit de ei!) pentru a-l elibera, Umayyah i-a spus:

«Ia-l, pentru că jur pe Al-Lat şi Al-’Uzza, chiar dacă mi-ai fi oferit doar o uqiyah (monedă), ți l-aş fi vândut.»

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a observat amărăciunea, disperarea şi dezamăgirea din aceste cuvinte şi s-a abținut să răspundă. Cu toate acestea, din cauza faptului că aceste cuvinte încălcau demnitatea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), care acum devenise fratele şi egalul lui, i-a spus lui Umayyah:

«Jur pe Allah, chiar dacă ai fi cerut o sută de uqiyah, le-aș fi plătit în schimbul libertății lui.»

Apoi, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!) și-a adus companionul în fața Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a dat vestea bună a eliberării sale, pe care a sărbătorit-o. Musulmanii care au crezut în Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au suferit foarte multe prejudicii din partea quraișiților din Mecca. Din această cauză, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit să emigreze la Medina, pentru a fi într-un loc sigur și departe de răul venit din partea politeiștilor din tribul Quraiș. 

După ce Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi musulmanii s-au stabilit în Medina, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a instituit chemarea la rugăciune (adhan). Cine a fost muezinul însărcinat cu chemarea la rugăciune de cinci ori pe zi și proclamarea Măreției și a Unicității lui Allah? Nimeni altul decât Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cel care repeta în urmă cu 13 ani, în timp ce era torturat:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Iată că astăzi, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îl alesese pe el (Allah să fie mulțumit de el!) pentru a fi primul muezin al islamului. Cu vocea sa melodioasă, el (Allah să fie mulțumit de el!) a umplut inimile de credinţă şi urechile de fascinație atunci când a proclamat:

«Allah este Prea Măreț, Allah este Prea Măreț,

Allah este Prea Măreț, Allah este Prea Măreț

Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah,

Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah,

Mărturisesc că Mohammed este Mesagerul lui Allah,

Mărturisesc că Mohammed este Mesagerul lui Allah.

Grăbiți-vă la rugăciune! Grăbiți-vă la rugăciune!

Grăbiți-vă la izbândă! Grăbiți-vă la izbândă!

Allah este Prea Măreț, Allah este Prea Măreț,

Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah.»

Cu timpul, politeiștii quraișiți au început să își facă griji la vederea faptului că numărul adepților acestei noi religii era din ce în ce mai mare. Astfel, a izbucnit un război între musulmani și armata quraișită care venise din Mecca. A avut loc o luptă violentă, grea și cu multe pierderi, iar Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) s-a aruncat cu furie în prima bătălie dusă în numele islamului, bătălia de la Badr. La recomandarea Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), sloganul acestei confruntări a fost:

«Allah este Unul, Allah este Unul!»

În această bătălie, quraișiții veniseră cu tot ce aveau mai bun și toți nobilii dintre ei au mers în expediție doar pentru a-și găsi moartea. Umayyah ibn Khalaf, cel care a fost stăpânul lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) și care l-a torturat în mod aprig nu voia să iasă din Mecca.

Atunci când prietenul lui, Uqbah ibn Abu Mu’ait, a auzit vestea refuzului său de a lua parte la expediție, s-a dus la el cu o cădelniță în mână, iar când a ajuns în fața lui, i-a aruncat-o și i-a spus de față cu o mulțime de oameni:

«O, Abu ‘Ali, foloseşte aceasta! Tu faci parte dintre femei!»

Umayyah i-a spus:

«Fie ca Allah să te dezonoreze pe tine și ceea ce ai adus!»

Însă apoi nu a mai găsit cale de scăpare, văzându-se obligat să plece în expediție alături de armată, ceea ce a și făcut. Ce ironie a sorții! Uqbah ibn Abu Mu’ait a fost cel mai mare susţinător al lui Umayyah atunci când îi tortura pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) și pe ceilalţi musulmani, iar în acea zi tot el a fost cel care l-a îndemnat să ia parte la bătălia de la Badr, în care aveau să își piardă viața amândoi.

Umayyah făcea parte dintre cei care refuzaseră să ia parte la această bătălie, iar dacă Uqbah nu l-ar fi expus așa cum a făcut-o, nu ar fi ieșit niciodată din Mecca. Allah Preaînaltul face să se întâmple în mod inevitabil tot ceea ce voiește.

Așadar, Umayyah a plecat în expediție pentru că avea o datorie veche de achitat față de unul dintre robii lui Allah. Venise timpul achitării acestei datorii și, cu adevărat, Judecătorul Suprem nu lasă nicio datorie să se piardă. Destinului îi place să îi ia peste picior pe asupritori. Uqbah, ale cărui îndemnuri de a-i tortura pe credincioșii nevinovați au fost ascultate de Umayyah, a fost cel care l-a condus pe acesta la spânzurătoare. Și cine avea să fie călăul lui? Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) însuși! Aceeași mână pe care Umayyah a încătușat-o și aceeași persoană pe care a supus-o la bătăi și alte chinuri atunci când îi era stăpân. Aceeași mână care astăzi lua parte la bătălia de la Badr, o întâlnire bine cronometrată de către Allah, care avea drept scop moartea călăului quraișit care i-a umilit pe credincioși, nedreptățindu-i și umilindu-i. Acest plan a decurs în mod perfect.

Atunci când bătălia a început între cele două grupuri (quraișiții și musulmanii), iar, în momentul în care aceasta a atins apogeul, musulmanii au strigat «Allah este Unul, Allah este Unul!», inima lui Umayyah s-a cutremurat, acesta fiind un avertisment pentru el. Acestea erau aceleaşi cuvinte pe care sclavul său le repeta în mod constant atunci când era torturat, iar astăzi, aceste cuvinte deveniseră sloganul unei religii întregi și al unei națiuni întregi:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Cum era posibilă o asemenea viteză de răspândire? Săbiile s-au întâlnit în luptă, iar bătălia a fost acerbă. Atunci când aceasta se apropia de sfârşit, Umayyah ibn Khalaf l-a văzut pe ‘Abd ar-Rahman ibn ‘Awf (Allah să fie mulţumit de el!), un companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), şi i-a cerut protecție, spunându-i să îl ia drept prizonier, în speranța că astfel îşi va salva viaţa. ‘Abd ar-Rahman (Allah să fie mulţumit de el!) i-a acceptat propunerea şi i-a acordat protecție. L-a luat cu el şi, atunci când i-a văzut, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a strigat:

«Liderul necredincioşilor, Umayyah ibn Khalaf! Chiar dacă unii se vor salva, tu nu te vei salva!» 

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a scos sabia pentru a-i tăia capul celui a cărui mândrie durase mult prea mult, însă ‘Abd ar-Rahman ibn ‘Awf (Allah să fie mulţumit de el!) a strigat, la rândul lui:

«O, Bilal, este prizonierul meu!»

Un prizonier în timp ce războiul luase amploare și era în curs de desfășurare? Un prizonier de pe a cărui sabie încă picura sângele musulmanilor? Nu era posibil așa ceva! În opinia lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), aceasta era o bătaie de joc, iar Umayya râsese și își bătuse joc de oameni suficient, atât de mult încât epuizase toate modalitățile în care cineva își poate bate joc. Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) și-a dat seama că singur nu putea face nimic, nu putea încălca protecția oferită de fratele său în islam. Astfel, el (Allah să fie mulțumit de el!) a strigat cu toată puterea la musulmani:

«O, ansari, acesta este liderul necredincioşilor, Umayyah ibn Khalaf! Voi nu vă veți salva dacă el se salvează!»

Musulmanii i-au încercuit pe Umayyah şi pe fiul său, care lupta alături de quraișiți, iar ‘Abd ar-Rahman (Allah să fie mulţumit de el!) nu a mai putut face nimic… mai rău decât atât, el (Allah să fie mulțumit de el!) și-a pierdut scutul în agitația care se formase.

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) s-a uitat îndelung la corpul lui Umayyah căzut sub loviturile săbiilor, apoi s-a îndepărtat strigând cu vocea lui senină:

«(Allah este) Unul, (Allah este) Unul!»

Nu cred că avem dreptul să analizăm lipsa de toleranță a lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) din această situație... Dacă întâlnirea dintre el (Allah să fie mulțumit de el!) şi Umayyah ar fi avut loc în alte circumstanţe, am fi putut avea pretenţia ca Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) să îl ierte, iar un om cu credinţa şi evlavia lui cu siguranţă nu ar fi refuzat. Însă ei s-au întâlnit pe câmpul de luptă, unde ambele grupuri veniseră pentru a-și învinge adversarul. Săbiile erau încrucișate, iar cei ucişi cădeau... În acea situație, Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) l-a zărit pe Umayyah, omul care nu lăsase niciun loc pe corpul său fără urme de tortură. Unde l-a văzut și în ce ipostază? L-a văzut pe câmpul de luptă, în timp ce tăia capetele musulmanilor care îi ieșeau în cale și, dacă l-ar fi întâlnit pe Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) în acel moment, ar fi încercat să îl ucidă. În aceste condiții, logica nu ne permite să îl judecăm pe Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) pentru că nu l-a iertat pe Umayyah.

Zilele au trecut şi Mecca a fost cucerită. Atunci când a intrat în Mecca în fruntea a 10.000 de musulmani, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și-a exprimat recunoștința față de Domnul său și a proclamat Măreția Lui. Apoi, s-a îndreptat către Ka‘bah, locul sfânt pe care quraișiții îl umpluseră cu un număr de idoli egal cu numărul de zile dintr-un an. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus, în timp ce distrugea idolii:

«Adevărul (islamul) a venit şi minciuna (necredinţa) a dispărut!» (Al-Bukhari)

Începând cu acea zi, nu au mai existat nici Lat, nici ‘Uzza, nici Hubal^[1]. Oamenii nu s-au mai prosternat niciodată în fața unei pietre sau a unui idol, ci numai în fața lui Allah, Cel cu care nimeni nu se poate compara, Singurul demn de a fi adorat, Preamărețul și Preaînaltul.

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intrat în Ka‘bah însoţit de Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). Imediat ce a intrat, a găsit un idol ce-l înfățișa pe Profetul Ibrāhīm (Allah să fie mulţumit de el!) în timp ce consulta destinul cu ajutorul săgeților. Furios, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

«Fie ca Allah să-i blesteme (pe quraișiți)! (Jur) pe Allah, nici Avraam și nici Ismael nu au consultat destinul cu ajutorul săgeților!» (Al-Bukhari)

«Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah (musulman), şi nu a fost dintre cei care-I fac semeni.» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:67]

Apoi i-a cerut lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) să urce pe Ka‘bah şi să facă chemarea la rugăciune. El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a numit adhan. 

Ce moment minunat, ce loc minunat și ce ocazie minunată!

Nimic nu se mișca în Mecca, iar miile de musulmani stăteau în picioare și repetau cu voce joasă cuvintele chemării la rugăciune după Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ținut apoi un discurs pentru oamenii din Mecca, spunând:

«O, voi oameni! Cu adevărat, Allah v-a salvat de aroganța din Jahiliyyah şi de lauda cu linia genealogică. Acum, oamenii sunt de două tipuri: (primul tip este) un om dreptcredincios, care are taqwa şi care este cinstit în faţa lui Allah și (cel de al doilea tip este) un om păcătos, care este mizerabil și neînsemnat în faţa lui Allah. Toți oamenii sunt fiii lui Adam, iar Allah l-a creat pe Adam din lut. Allah spune: „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este ‘Alīm (Atoatecunoscător, Omniscient), Khabīr (Bineştiutor al tuturor lucrurilor).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:13]» (At-Tirmidhi)

Deși era victorios, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a întrebat pe quraișiți:

«„Ce credeți că ar trebui să fac cu voi?” Aceștia au răspuns: „Ce este mai bine. Ești un frate generos și fiul unui frate generos.” Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu veți fi trași la răspundere astăzi. Mergeți, sunteți liberi!”» [Al-Baihaqi]

Ajunși la casele lor, politeiștilor nu le venea să creadă. Era acesta Mohammed, cel care mai ieri fusese alungat din Mecca împreună cu adepții lui? Era el, cel care venise cu o armată de zece mii de credincioși? Era cel care îi învinsese și cel căruia ei îi uciseseră persoanele care îi erau cele mai dragi? Era el cel care le spusese cu câteva minute mai înainte «Mergeți, sunteți liberi!», cu toate că ei erau prizonierii lui?

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a trăit alături de Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a participat la toate expedițiile, chemând la rugăciune şi la respectarea tuturor ritualurilor acestei religii mărețe, care i-a scos pe oameni din întuneric la lumină şi din sclavie la libertate.

Islamul a devenit din ce în ce mai important, asemeni musulmanilor. Cu fiecare zi care trecea, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) se apropia din ce în ce mai mult de Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care l-a descris ca fiind «unul dintre locuitorii Paradisului». Cu toate acestea, el (Allah să fie mulţumit de el!) a rămas neschimbat, fiind același om generos şi umil, care se considera a fi «abisinianul care până mai ieri era un sclav».

Cu toate acestea, el (Allah să fie mulțumit de el!) nu mai era un sclav, ci devenise un conducător datorită islamului. 'Omar (Allah să fie mulțumit de el!) obișnuia să spună:

«Abu Bakr este conducătorul nostru și el l-a eliberat pe conducătorul nostru.», referindu-se la Bilal. (Al-Bukhari)

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit şi l-a găsit pe Domnul său mulțumit de el. După el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) a devenit liderul spiritual al musulmanilor. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a mers la el şi i-a spus:

«O, calif al musulmanilor, l-am auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: „A sta de veghe o zi și o noapte (în timpul lupții pe Calea lui Allah - jihad) este mai bine (în ceea ce privește răsplata) decât a posti o lună întreagă sau a se ruga pe fiecare noapte. Dacă o persoană moare (în timp ce face aceasta), va continua să primească răsplata pentru aceasta pentru totdeauna și va fi salvată de pedeapsa din mormânt.”» (Muslim)

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) l-a întrebat:

«Ce vrei, o, Bilal?»

El (Allah să fie mulțumit de el!) a răspuns:

«Vreau să merg pe Calea lui Allah şi să mor pentru cauza Sa.»

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) l-a întrebat:

«Şi cine va face chemarea la rugăciune pentru noi?»

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns, cu ochii în lacrimi:

«Eu nu voi mai face chemarea la rugăciune pentru nimeni după moartea Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).»

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) i-a cerut atunci:

«Rămâi şi fă chemarea la rugăciune pentru noi, o, Bilal!»

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns:

«O, calif al credincioșilor, dacă m-ai cumpărat și m-ai eliberat pentru tine, atunci reține-mă, însă dacă m-ai eliberat pentru Allah, lasă-mă pe mine și ceea ce fac în seama Celui pentru care am fost eliberat.»

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a spus atunci:

«Te-am eliberat pentru Allah, o, Bilal!»

Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a călătorit la Shām, unde și-a așezat tabăra. Ultima dată când el (Allah să fie mulţumit de el!) a făcut chemarea la rugăciune a fost atunci când comandantul dreptcredincioşilor, ‘Omar (Allah să fie mulţumit de el!), a vizitat Ash-Shām, iar musulmanii l-au implorat să îi ceară să facă pentru ei o singură chemare la rugăciune. El (Allah să fie mulțumit de el!) l-a chemat pe Bilal atunci când a venit timpul pentru rugăciune și i-a cerut să facă chemarea la aceasta. Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a urcat și a făcut chemarea la rugăciune, iar companionii Mesagerului lui Allah (Allah să fie mulțumit de ei!) care îl auziseră atunci când făcea chemarea la rugăciune în timpul vieții acestuia (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au început să plângă. Au plâns așa cum nu mai plânseseră niciodată, iar ‘Omar (Allah să fie mulţumit de el!) era cel care plângea cel mai tare. 

Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) a rămas cu tabăra în Shām, luptând pe Calea lui Allah, până când a murit, aşa cum şi-a dorit. Soția lui i-a stat alături pe tot timpul bolii de care a murit și striga la el:

«O, durerea mea!»

De fiecare dată, Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) deschidea ochii și spunea:

«O, fericirea mea!»

Apoi, și-a dat ultima suflare în timp ce repeta:

«Mâine îi voi reîntâlni pe preaiubiții Mohammed și companionii săi!

Mâine îi voi reîntâlni pe preaiubiții Mohammed și companionii săi!»

Atunci când a murit, Bilal (Allah să fie mulțumit de el!) avea șaizeci și ceva de ani. El (Allah să fie mulțumit de el!) a fost îngropat lângă poarta mică a cimitirului din Damasc. Astfel, pământul acestui oraș conține oasele unuia dintre cei mai mari oameni ai islamului care s-a menținut ferm asemeni munților înalți în principiile și sacrificiul pentru cauza adevărului.

Fie ca Allah să fie mulțumit de tine, o, Bilal!”

Concluzii

Spuneți-mi, pe Domnul vostru, câtă măreţie, demnitate, mândrie și onoare pune această religie în inima adepților săi! Aceasta este vocea adevărului, care umple inimile credincioșilor de bunătate și face ca acestea să se simtă atașate de Allah Preaînaltul, recunoscându-I Omnipotența și ignorând orice durere sau dificultate pe care o pot întâlni în cale. Mai mult decât atât, ei consideră acestea ca fiind niște plăceri, în același mod în care cei care își urmează dorințele își găsesc plăcerea atunci când se lasă conduși de acestea. Însă, câtă diferență este între plăcerile și pasiunile care aduc regret și cele care aduc o viață veșnică de fericire și încântare! Ei au ales Calea Dreaptă, care i-a condus la această fericire pe care au găsit-o alături de Allah Preaînaltul. Această fericire nu este greu de atins, însă este nevoie de curaj și de dorința de schimbare. Ei au știut că singura cale care duce spre Paradis este urmarea Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care nu a putut fi niciodată acuzat de minciună, trădare sau perfidie. Să vedem ce a avut de spus în acest sens Abu Sufyan (Allah să fie mulţumit de el!), înainte de convertirea sa la islam. ‘Abd Allah ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat:

„Abu Sufyan ibn Harb m-a informat că Heraclius a trimis un mesager după el pe când însoțea o caravană a tribului Quraiș. Aceștia veniseră ca negustori în Shām, după ce fusese încheiat un armistițiu între Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi politeiştii din tribul Quraiș. Abu Sufyan și companionii săi au mers la Ierusalim, unde au fost conduși în faţa lui Heraclius. L-au găsit în curtea sa regală, purtând o coroană, şi era înconjurat de marii demnitari bizantini. El l-a chemat pe traducătorul său, care i-a întrebat, traducând ceea ce spusese Heraclius:

«Care dintre voi este cea mai apropiată rudă a omului care pretinde că este Profet?»

Abu Sufyan a răspuns:

«Eu sunt cea mai apropiată rudă a lui (din acest grup).»

Heraclius a spus:

«Aduceți-l aproape de mine și lăsați-i pe însoțitorii săi să stea în spatele lui.»

Abu Sufyan a adăugat:

«Heraclius i-a spus traducătorului său să le spună însoțitorilor mei că urma să îmi pună câteva întrebări cu privire la acel om (Profetul - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și că, dacă spuneam o minciună, ei trebuiau să mă contrazică.»

Abu Sufyan a adăugat:

«(Jur) Pe Allah! Dacă nu mi-ar fi fost teamă că însoțitorii mei aveau să mă numească un mincinos, nu aş fi spus adevărul despre Profet. Prima întrebare pe care mi-a adresat-o a fost: „Care este statutul familiei sale printre voi (din ce fel de familie face parte)?” Am răspuns: „Aparţine unei familii nobile dintre noi.” Heraclius a întrebat: „A mai pretins cineva acelaşi lucru, înainte de el?” Am răspuns: „Nu!” El a întrebat: „A fost vreunul dintre strămoșii săi rege?” I-am răspuns: „Nu.” El a întrebat: „Îl urmează nobilii sau cei săraci?” I-am răspuns: „Cei săraci îl urmează.” El a întrebat: „Numărul adepților lui este în creștere sau descreștere (zi după zi)?” I-am răspuns: „Este în creștere.” El a întrebat: „Este cineva dintre cei care au îmbrățișat religia lui care a devenit nemulțumit și a renunțat la ea mai târziu?” I-am răspuns: „Nu.” El a întrebat: „Obișnuia să spună minciuni înainte de pretinderea sa (că este un Profet)?” I-am răspuns: „Nu.” El a întrebat: „Îşi încalcă el promisiunile?” I-am răspuns: „Nu, dar acum am încheiat un armistițiu cu el şi ne este teamă că ne poate trăda.” În afară de aceasta, nu am mai avut altă oportunitate să spun ceva împotriva lui.

Heraclius a întrebat apoi: „Ai luptat vreodată împotriva lui?” I-am răspuns: „Da.” El a întrebat: „Care a fost rezultatul bătăliilor?” Am răspuns: „Uneori el a ieşit victorios, alteori noi.” El a întrebat: „Ce v-a poruncit să faceţi?” I-am răspuns: „Ne-a poruncit să-L adorăm numai pe Allah, Unicul, să nu-I atribuim niciun partener în adorare şi să renunțăm la ceea ce adorau predecesorii noştri. Ne-a poruncit să ne rugăm, să spunem adevărul, să fim caști și să păstrăm relații bune cu cunoștințele și rudele noastre.” Heraclius i-a cerut traducătorului său să îmi transmită următoarele: „Te-am întrebat despre genealogia lui şi tu mi-ai spus că aparţine unei familii nobile. De fapt, toţi Mesagerii se trag din cele mai nobile familii ale popoarelor lor. Apoi te-am întrebat dacă a mai susținut cineva dintre voi acelaşi lucru şi răspunsul tău a fost negativ. Dacă răspunsul ar fi fost pozitiv, aş fi crezut că acest om afirmă ceea ce au afirmat şi cei de dinaintea lui. Apoi te-am întrebat dacă vreunul dintre strămoșii săi a fost un rege. Răspunsul tău a fost negativ, iar dacă ar fi fost pozitiv, aş fi crezut că acest om își vrea înapoi împărăţia. Apoi te-am întrebat dacă el a fost vreodată acuzat de minciună, iar răspunsul tău a fost negativ. Astfel, m-am întrebat cum ar putea o persoană care nu spune minciuni despre oameni să spună minciuni despre Allah. Apoi te-am întrebat dacă îl urmează cei bogaţi sau cei săraci. Ai răspuns că sunt cei săraci cei care îl urmează. De fapt, aşa au fost toți adepții Mesagerilor. Apoi te-am întrebat dacă numărul celor care îl urmează este în creștere sau descreștere. Tu mi-ai spus că numărul lor este în creștere. De fapt, aceasta este o consecință a credinţei adevărate: creşte până când aceasta este completă (în toate privințele). Te-am întrebat dacă, după ce a îmbrățișat religia lui,  a existat cineva care a devenit nemulțumit și a renunțat la ea, iar răspunsul tău a fost negativ. De fapt, acesta este un semn al credinţei adevărate, atunci când bucuria acesteia intră în inimă, nimeni nu este nemulțumit de ea. Te-am întrebat dacă el şi-a încălcat vreodată promisiunile și mi-ai răspuns negativ. Aşa sunt Mesagerii, ei niciodată nu îşi încalcă promisiunile. Apoi te-am întrebat ce v-a poruncit, iar tu ai răspuns că v-a poruncit să-L adorați numai pe Allah, Unicul, şi să nu-I atribuiți parteneri în adorare, să renunțați la ceea ce predecesorii voştri au adorat, să faceţi rugăciunea, să spuneţi adevărul și să fiţi caști. Dacă este adevărat ceea ce spui, el va ocupa foarte curând pământul de sub picioarele mele și eu am ştiut (din Scripturile anterioare) că va apărea, însă nu știam că va fi dintre voi. Dacă l-aș apuca, aş merge imediat să-l întâlnesc şi când aș ajunge la el, cu siguranţă i-aş spăla picioarele.”

Apoi, Heraclius a cerut scrisoarea de la Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care îi fusese trimisă prin intermediul lui Dihya al-Kalbi, căruia Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a poruncit să o înmâneze guvernatorului din Busra, care să i-o dea mai departe lui Heraclius. Scria următoarele:

„În Numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul. (Această scrisoare este) de la Mohammed, Robul și Mesagerul lui Allah, către Heraclius, împăratul Romei. Pacea fie asupra celui care urmează Calea Dreaptă. Te chem la islam și, dacă accepți islamul, te vei afla în siguranță iar Allah îți va oferi o răsplată dublă pentru aceasta. Însă, dacă respingi chemarea, atunci vei purta păcatul pentru călăuzirea greșită a poporului tău.

«Spune [o, Mohammed]: „O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]: «Mărturisiți [cel puţin] că noi suntem supuși!»”» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:64]”»

Abu Sufyan a adăugat: «Atunci când Heraclius şi-a terminat discursul și a citit scrisoarea, s-au auzit urletele şi țipetele demnitarilor bizantini care îl înconjurau, astfel încât, din cauza gălăgiei, nu puteam înţelege ceea ce spuneau. Apoi, ni s-a poruncit să plecăm din palat. Când am ieşit cu însoțitorii mei şi am rămas singuri, le-am spus: „Într-adevăr, Ibn Abu Kabsha (Profetul Mohammed - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a căpătat atât de multă putere încât până și regele tribului Al-Asfar se teme de el.” Apoi, am început să fiu din ce în ce mai sigur că el (Profetul - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea să fie învingător în viitorul apropiat, până când am îmbrățișat islamul (Allah m-a călăuzit să fac aceasta).»”

Sub-naratorul a adăugat:

„Ibn an-Natur era guvernatorul Ierusalimului, iar Heraclius era conducătorul creștinilor din Shām. Ibn an-Natur a relatat că, odată, pe când Heraclius se afla în vizită în Ierusalim, acesta s-a trezit dimineața trist. Câțiva dintre preoții lui l-au întrebat de ce se afla în acea stare. Heraclius era un prezicător și un astrolog. El a răspuns:

«În timpul nopții, când mă uitam la stele, am văzut că apăruse (devenise învingător) liderul celor care practică circumcizia. Cine sunt cei care practică circumcizia?» I-au răspuns:

«În afară de evrei, nimeni nu practică circumcizia. Astfel, nu ar trebui să îți fie teamă de ei (de evrei). Nu trebuie decât să poruncești ca toți evreii din țară să fie uciși.»

În timp ce discutau acestea, a sosit trimisul regelui Ghassan pentru a-i transmite lui Heraclius veștile Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Când a auzit acestea, el (Heraclius) le-a poruncit oamenilor să meargă să se intereseze dacă mesagerul lui Ghassan era circumcis. După ce l-au văzut, oamenii i-au spus lui Heraclius că era circumcis. Heraclius a întrebat apoi cu privire la arabi. Mesagerul i-a răspuns: «Arabii practică circumcizia, de asemenea.»

La auzul acestora, Heraclius a remarcat că suveranul arabilor apăruse și i-a scris o scrisoare prietenului său din Roma, care avea la fel de multă cunoaștere ca el. Apoi, a plecat către Homs (un oraș din Siria), unde a rămas până când a primit răspunsul la scrisoarea trimisă de la prietenul său, care era de acord cu el cu privire la apariția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și la faptul că el era un Profet. Când a aflat acestea, Heraclius i-a invitat pe toți marii demnitari bizantini la palatul său din Homs. Când s-au adunat toți, Heraclius a poruncit ca toate porțile palatului să fie închise. Apoi, a ieșit și a spus:

«O, bizantini! Dacă doriți să aveți succes și dacă vă aflați în căutarea Căii Drepte și vreți ca imperiul vostru să dăinuiască, îmbrățișați islamul!»

(La auzul celor spuse de Heraclius) oamenii au alergat către porțile palatului disperați, însă le-au găsit închise. Heraclius și-a dat seama de ura lor față de islam și, atunci când și-a pierdut speranța că aceștia l-ar fi putut îmbrățișa, a poruncit să fie aduși din nou în audiență. Când s-au întors, el le-a spus:

«Ceea ce am spus a fost numai pentru a testa puterea credinței voastre și am văzut-o.» Oamenii s-au prosternat în fața lui și au fost mulțumiți de el, iar acesta este sfârșitul poveștii lui Heraclius (cu privire la credința lui).” (Al-Bukhari)

WWW.ISLAMLAND.COM