Statutul femeilor în islam

Statutul femeilor în islam

Statutul femeilor

în islam

 

 

 

 Jamal Badawi

 

 

Traducere:

European Islamic Research Center (EIRC)

المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية

& Alina Luminița Crăciun

Revizuire:

Nica Oana Alexandra

 

WWW.ISLAMLAND.COM

 

În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),

Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

 

Statutul femeilor în civilizațiile antice

 

Gazda: Care este relevanța examinării poziției femeilor în istoria antică și care sunt unele dintre aspectele istorice legate de femei în societate?

Jamal Badawi:

Cred că, atunci când este abordat orice subiect important, trebuie să se înceapă cu unele detalii legate de context. Noi nu spunem că acesta era statutul femeilor înainte de islam și că finalitatea acesteia a fost completată odată cu sosirea Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în secolul al VII-lea. Nu spunem aceasta pentru că, dacă am face-o, s-ar putea înțelege că islamul a introdus unele îmbunătățiri sau reforme care erau bune pentru acea vreme, dar care ar putea fi neadecvate pentru societatea de astăzi. Acest lucru nu este de dorit și vom vedea, pe măsură ce înaintăm, că islamul a fost cu cel puțin 1400 de ani înaintea timpului său. Atunci când vorbim despre revelații divine și porunci care sunt bine conservate sub formă de scripturi, admitem Sursa Divină din punctul de vedere musulman și, atunci când facem aceasta, acceptăm Cunoașterea lui Dumnezeu Veșnică și Absolută a trecutului, prezentului și a viitorului.

 

Gazda: Cum erau văzute femeile de unele dintre aceste civilizații anterioare? Să începem cu unele dintre civilizațiile occidentale.

Jamal Badawi:

În legătură cu acest subiect, a fost publicată în New York, în anul 1960, o carte interesantă semnată de David și Vera Mace, cu titlul Căsătoria: Est și Vest. Din aceasta, voi cita numai câteva exemple, pentru a vedea felul în care erau tratate femeile în civilizația antică. Din aceste citate reiese în mod evident faptul că femeile nu erau apreciate deloc.

De exemplu, cartea citează un poet chinez antic pe nume Fu Hsuan care a scris, în secolul al III-lea î.Hr.:

„Cât de trist este să fii femeie, nimic de pe Pământ nu este atât de disprețuit!”

În plus, găsim că, în acord cu învățăturile lui Confucius:

„Funcția principală a unei femei este aceea de a se supune: în copilărie și tinerețe ea se supune tatălui ei, atunci când este căsătorită se supune soțului ei, în văduvie se supune fiului ei; iar supunerea ei trebuie să fie necondiționată și absolută.”

Unii oameni ar putea spune că nu este nimic greșit ca o fiică să arate supunere față de tatăl ei sau ca o soție să arate supunere față de soțul ei în cererile rezonabile, dar problema este că, și în văduvie, o femeie trebuie să se supună fiului ei și că această supunere trebuie să fie necondiționată și absolută! Vom constata că acest lucru nu este adevărat și că el nu este acceptat din punct de vedere islamic, pentru că singura supunere necondiționată și absolută trebuie să fie arătată numai față de Dumnezeu și nu față de vreo ființă umană. Unii credeau că, atunci când li se năștea un fiu, acesta era un dumnezeu care cădea din cer, iar dacă li se năștea o fiică, acesta nu era un eveniment demn de sărbătorit.

Următorul citat face referire la cultura budismului:

„Femeile sunt pline de păcat, nimic nu trebuie să fie temut atât de mult ca o femeie.”

Cartea se referă, de asemenea, la Legea lui Manu din civilizațiile antice hinduse:

„O femeie a cărei minte, vorbire și corp sunt păstrate în supunere dobândește un mare renume în această lume și în următoarea.”

Autorul cărții a adăugat că femeile nu aveau nimic de a face cu textul Veda (Scriptura hindusă) necunoscând, prin urmare, legea sau textele expozitive. Femeile nu aveau voie să se recăsătorească după moartea soților lor. De cele mai multe ori, acestea rămâneau ca servitoare în gospodăria rudelor soțului decedat. În unele cazuri, femeia trebuia să își dea foc atunci când soțul ei murea. În ciuda interzicerii acestei practici, unii cred că ea continuă până în prezent, în cazuri izolate (nu există nicio documentație clară în legătură cu aceasta).

Potrivit Enciclopediei Britanice, în Legea lui Manu, femeile au fost excluse de la moștenire. Cu alte cuvinte, moștenirea trebuia să treacă doar la membrii de sex masculin ai familiei. În pagina 74 din aceeași carte, Căsătoria: Est și Vest, autorii conchid că imaginea este foarte clară: în China, India și Japonia situația este aceeași. Gândul cu privire la natura femeilor în marile culturi estice prezintă mici variații.

 

Gazda: Să ne îndreptăm atenția către civilizațiile antice ale Europei.

Jamal Badawi:

Vom arunca o privire la două dintre civilizațiile majore ale acelui timp, și anume civilizația greacă și cea romană. De exemplu, într-o carte care se numește „Istoria civilizației”, de E.A. Allen, găsim în volumul 3:

„Femeile ateniene au fost întotdeauna ființe inferioare supuse unor bărbați: taților, fraților sau unora dintre rudele lor de sex masculin.”  

De asemenea, se indică faptul că acordul fetei pentru a fi căsătorită nu era necesar și că „ea pur și simplu îl primea de la părinții ei pe soțul și domnul ei”.

În ceea ce o privește pe femeia romană, aceasta a fost descrisă într-un mod similar în aceeași referință de la pagina 550, unde găsim că ea era „privită ca un prunc, un minor, o persoană incapabilă de a face ceva după gustul ei individual și mereu sub tutela și paza soțului ei.”

În Enciclopedia Britanică, a fost indicat faptul că, în conformitate cu legea romană, dacă o femeie se căsătorea, proprietatea sa trecea în mod automat la soțul ei și nu îi era permis să dispună de ea așa cum dorea sau fără permisiunea lui. Femeii nu îi era permis să negocieze un contract, chiar dacă era vorba despre proprietatea ei. Există alte aspecte ale acestui tratament care au persistat chiar și după ce creștinismul s-a răspândit. Occidentul și Orientul au fost unite în ceea ce privește chestiunea subjugării femeilor.

 

Gazda: Ce spuneți despre tratamentul femeilor în Orientul Mijlociu?

Jamal Badawi:

Orientul Mijlociu a fost locul în care au luat naștere multe dintre religiile majore ale lumii, iar situația nu era mult mai bună decât cea din Orient sau Occident. Sunt două elemente la care putem face referire aici, dat fiind că amândouă ne vor ajuta să înțelegem și să apreciem reformele pe care islamul le-a adus: unul este tradiția ebraică, o tradiție care s-a extins de-a lungul a sute de ani, și al doilea sunt femeile arabe. Vom discuta tradiția ebraică în programul următor, atunci când vom ajunge la comparația dintre Biblie și Coran cu privire la atitudinea față de femei. Însă dați-mi voie să ating pe scurt subiectul femeilor arabe.

Așa cum am spus mai devreme, situația lor nu era cu mult mai bună față de cea a femeilor din Orient sau Occident. Un exemplu ar fi faptul că, dacă o persoană primea vestea nașterii unei fetițe, fața sa se întuneca și acesta era un motiv de tristețe și de supărare, spre deosebire de atunci când se primea vestea nașterii unui fiu. Altă practică inumană, care a dispărut în totalitate după venirea islamului, era infanticidul feminin. Unii oameni își îngropau fiicele de vii. Unul dintre motivele pentru care făceau aceasta era teama de rușinea pe care o fată o putea aduce familiei. Desigur că aceasta nu era o practică universală pentru că, dacă ar fi fost așa, rasa ar fi dispărut, dar însuși faptul că acest tip de atitudine inumană a existat este destul de revelator.

Nu era ceva neobișnuit în Arabia de dinainte de islam faptul că, atunci când rămânea văduvă, femeia devenea un obiect care era moștenit, ca parte din averea soțului.

 

Gazda: Au existat excepții de la această atitudine negativă față de femei?

Jamal Badawi:

Cred că este rezonabil să spunem că atitudinea față de femei a fost, în general, una negativă. Însă este foarte dificil să vorbim despre civilizații care au dăinuit timp de sute de ani și să spunem că nu au existat cazuri în care femeile au fost tratate cu respect. Au existat unele excepții, dar acestea s-au limitat uneori la nobilime. De obicei, în familiile bogate sau în cele care guvernau, femeile erau mai respectate și primeau un tratament mult mai bun decât femeile de rând.

De-a lungul istoriei, au existat multe femei care, datorită talentului, personalității și a determinării lor, și-au făcut simțită prezența, în ciuda condițiilor generale. Este interesant faptul că descoperirile recente au dezvăluit că, undeva în Antichitate, imaginea divinității era reprezentată de o femeie.

Unele dintre templele peșteră descoperite în Ucraina sovietică, nordul Spaniei și sudul Franței, par să indice că acum mult timp, unii estimează că între anii 30.000-2.000 î.Hr., divinitatea superioară care era adorată era o femeie. Conceptul de zeiță nu a fost limitat la un singur loc, ci se găsește în diferite părți ale lumii. În Egipt, de exemplu, ființa supremă în care credeau egiptenii antici (înainte de islam) era Isis. Zeița din Babilon era Tiamat, cea din Sumeria antică era Ishtar, cea din Grecia antică era Demetra și cea din Roma era Maitre. Poate că aveau nume diferite, dar, în principiu, toți aceștia aveau același concept de glorificare a imaginii de sex feminin a divinității.

Unii autori și învățați resping ideea de divinitate feminină, spunând că acestea erau numai un simbol al fertilității, dar alții consideră că erau mai mult decât atât. În unele dintre scrierile antice, autorii acestora par să se refere la o zeiță mamă ca fiind creatoarea, dătătoarea legii, judecătoarea și regina cerului. Un lucru interesant, care a fost scris în Egipt și care datează din jurul anului 1400 î.Hr., spune:

„La început a fost Isis, cea mai veche dintre cele mai vechi, zeița de la care toate au apărut, stăpâna cerului, stăpâna casei vieții, stăpâna cuvântului lui Dumnezeu.”

Un alt mit foarte interesant este cel al Soarelui sacru și al amantei. Mitul spune că, prin uniunea mistică a Soarelui sacru și a zeiței, era asigurată continuitatea întregii existențe. Acesta era reprezentat în mod comun ca un zeu care moare și învie pentru eternitate (aceasta era credința cu mult timp înainte de Hristos), la fel cum terenurile pământului mor în fiecare an numai pentru a se naște primăvara. Acest mit despre Soarele sacru a fost menționat sub diferite nume precum Baal, Osiris, Tamuz, Hates și alții, toți făcând referire la zeița mamă.

Acest tip de dovezi arheologice arată că, în civilizațiile anterioare celor ce au fost găsite în China, Japonia sau India, poziția femeilor nu a fost întotdeauna negativă. Au fost momente când femeile erau considerate zeițe și a fost relatat în unele referințe că unele femei au fost preotese.

 

Gazda: Ar fi util să privim la poziția femeilor, atât în Biblie, cât și în Coran?

Jamal Badawi:

Da, cred ar fi util din mai multe motive. Am vorbit despre femei în istorie și, desigur, o parte semnificativă a acelei istorii este reprezentată de cea care a fost influențată de cele trei religii majore: iudaismul, creștinismul și islamul. Religiile revelate cele mai apropiate de islam sunt iudaismul și creștinismul. Există multe similitudini între aceste trei credințe, legate de credința în Dumnezeu, Profeție și Viața de Apoi. Pot exista variații în modul în care au fost interpretate, dar compararea acestor trei credințe cred că ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine acest subiect.

Un alt punct de mare importanță este faptul că sunt făcute multe afirmații eronate cu privire la femei și la statutul lor în islam în discursuri, ziare, reviste, articole sau chiar cărți, iar acestea sunt făcute de învățați din Occident, care sunt cel mai adesea evrei sau creștini. De multe ori, aceste afirmații nu sunt susținute cu dovezi din Scripturi.

Recent, am ținut o prelegere la Montreal și o soră mi-a adus în atenție un articol în care scriitorul spunea că, în conformitate cu Legea islamică (el nu a spus că aceasta este practica anumitor persoane) consimțământul fetei nu este necesar pentru a fi dată în căsătorie. Această afirmație este total opusul a ceea ce spun Coranul și învățăturile Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Există o mulțime de astfel de afirmații eronate care se bazează pe mit și dezinformare și care circulă de ceva timp, prezentând un stereotip eronat în ceea ce privește poziția islamului față de femei (și multe alte chestiuni).

Un alt incident similar a avut loc în orașul Kansas, unde cineva a adus în atenția mea un articol în care autorul spunea că, în islam, femeii îi este permis să facă baie numai o dată, și anume în noaptea în care ea este căsătorită. Acest lucru este atât de ridicol încât chiar și o persoană care nu știe nimic despre islam ar ști că nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea. Uneori, găsim unele afirmații și referințe ale unor oameni care iau părți și citate din Coran și le folosesc scoase din context. Deci, eu cred că e destul de utilă o abordare obiectivă a subiectului, pentru a verifica unele dintre aceste informații și să aducem Scripturile tradițiilor iudeo-creștine, în special Biblia, pentru a le compara cu referințe similare din Coran și Sunnah (Tradiția profetică).

 

 

 

Femeile în Scripturile

 iudeo-creștine și musulmane

 

Gazda: Care sunt domeniile de comparație pe care le considerați a fi esențiale pentru o astfel de examinare?

Jamal Badawi:

Nu vom acoperi pe larg fiecare dintre aceste puncte, însă există unele domenii în care putem găsi informații explicite, atât în Scripturile iudeo-creștine, cât și în cele islamice, și care, dacă sunt comparate, clarifică diferitele puncte de vedere. Printre acestea se numără crearea Evei din Adam (Pacea fie asupra lor!) și ce anume reprezintă aceasta în cele două tradiții religioase, chestiunea primului păcat și a cui este responsabilitatea, punctul de vedere cu privire la sarcină si durerile nașterii, modul în care fiecare dintre tradițiile religioase privește funcțiile feminine (comportamentul față de femeie în timpul ciclurilor lunare), tratamentul unei femei care este violată și punctul de vedere cu privire la căsătorie (zestre și divorț).

 

Gazda: Care sunt asemănările și deosebirile dintre părerile privitoare la crearea Evei?

Jamal Badawi:

Atât în Biblie, cât și în Coran, se indică faptul că a fost creat mai întâi Adam (Pacea fie asupra sa!) și apoi „de la Adam, a fost creată Eva.” Diferența dintre cele două resurse este măsura în care este explicat acesta. În Biblie, Geneza 2:2-12, este descris modul în care Eva (Pacea fie asupra sa!) a fost creată, spunând doar că Dumnezeu l-a făcut pe Adam (Pacea fie asupra sa!) să cadă într-un somn adânc, a luat o coastă din el și a creat-o pe Eva din aceasta, după are i-a dat-o lui Adam (Pacea fie asupra sa!). Coranul nu menționează nimic despre coasta lui Adam (Pacea fie asupra sa!). Cea mai apropiată descriere este cea pe care o putem găsi în Surah (Capitolul) 4 din Nobilul Coran, aya (versetul) 1, în care se spune:

„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei (din Adam a creat-o şi pe Eva) şi care a răspândit din cele două (fiinţe) mulţi bărbaţi şi femei! (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:1]

Cuvântul care este folosit pentru „din acesta” este minha, care ar putea însemna din el (fizic) sau de același fel (aceeași natură). Nu există, cu toate acestea, nicio referință conform căreia Eva ar fi fost creată din coasta lui Adam (Pacea fie asupra lor!). Cuvântul „coastă” a fost menționat în unele Tradiții profetice, dar nu în modul explicit în care este menționat în Biblie. Acestea spun că femeile au fost create „dintr-o” coastă. Scopul acestor Tradiții profetice este de a-i îndemna pe bărbați să le trateze pe femei în mod corespunzător și să ia în considerare natura lor, fără a încerca să le schimbe cu forța, ci, mai degrabă, să încerce să le accepte așa cum sunt și să fie mai toleranți. În acest context, interpretarea nu este aceea că femeia a fost creată dintr-o coastă (fizic), ci faptul că ambele au aceeași natură. Această interpretare pare a fi mult mai în conformitate cu contextul hadith-ului, dat fiind că nu există nicio mențiune privitoare la coasta lui Adam în special. În concluzie, putem spune că atât Adam, cât și Eva (Pacea fie asupra lor!) au fost creați cu aceeași natură, existând similitudini fizice, mentale și spirituale între ambele sexe.

 

Gazda: Cine este responsabil pentru primul păcat, Adam sau Eva?

Jamal Badawi:

Tradițiile iudeo-creștine și musulmane par să aibă păreri diferite cu privire la acest subiect. Vom începe cu unele dintre similaritățile găsite in ambele religii. În primul rând, Dumnezeu le-a poruncit lui Adam și Evei (Pacea fie asupra lor!) să nu mănânce dintr-un anumit copac (Nobilul Coran nu spune despre ce fel de copac era vorba), și a existat o încălcare a acestei porunci, atât Adam, cât și Eva (Pacea fie asupra lor!) mâncând din copac. Însă modul în care s-a întâmplat acest lucru este diferit.

În Biblie, Geneza, capitolul 3, vina pentru primul păcat este pusă în mod clar pe Eva (Pacea fie asupra sa!): șarpele a ispitit-o pe Eva, care a mâncat din pom și apoi ea l-a tentat pe soțul ei să mănânce, de asemenea.

În Nobilul Coran, nu există absolut nicio mențiune despre șarpe. Acesta indică faptul că răul a fost provocat de Satana mai degrabă decât de șarpe. De exemplu, în Nobilul Coran (38:71-88) găsim că Allah Preaînaltul le spune îngerilor că va crea un om din lut și că ei vor trebui să se prosterneze în fața lui. Apoi, vorbește despre Satana, care refuză să se prosterneze în prezența altor îngeri, și despre faptul că el a fost arogant și gelos pe statutul special pe care Allah Preaînaltul l-a acordat omenirii. Referiri similare pot fi găsite în Coran în 7:11+, 2:31+, 15:28, și 17:61+. Nu există nicio mențiune despre niciun șarpe, în niciunul dintre aceste versete.

Alt lucru care consider că reprezintă o diferență majoră se găsește în Surat Al-A’raf din Nobilul Coran (7:19-27). Când se vorbește despre această greșeală, Adam și Eva (Pacea fie asupra lor!) sunt descriși ca fiind la fel de vinovați de comiterea ei. În intervalul de opt versete, termenul „amândoi” a fost folosit de cincisprezece ori. Astfel, este înlăturat conceptul femeii ca fiind singura vinovată pentru că a mâncat din pomul interzis. Acest lucru ar putea însemna fie că ambii au fost la fel de vinovați, fie că, potrivit unor învățați, Adam (Pacea fie asupra sa!) a fost singurul vinovat. Acești învățați fac referire la versetele 7:19 și 20:115, care dau impresia că Adam (Pacea fie asupra sa!) este responsabilul pentru neascultarea lui Allah Preaînaltul. În Al-Bukhari și Muslim (colecții de Tradiții profetice), este descrisă scena din Ziua Judecății în care oamenii sunt confuzi și se duc la diferiți Profeți (Pacea fie asupra lor!), cerându-le să mijlocească la Allah Preaînaltul pentru ca Judecata să înceapă și este relatat că, atunci când se duc la Adam, el (Pacea fie asupra sa!) le spune:

„Allah mi-a interzis să mănânc din pom și nu L-am ascultat, mergeți la altcineva (...)”[1]

Cu alte cuvinte, Adam (Pacea fie asupra sa!) este menționat ca fiind singurul responsabil pentru această faptă. Este totuși rezonabil să spunem că Nobilul Coran îi pune pe Adam și pe Eva (Pacea fie asupra lor!) pe picior de egalitate atunci când vine vorba despre responsabilitatea pentru această greșeală.

O altă diferență majoră este că, în conformitate cu Nobilul Coran (2:37), după ce Adam și Eva (Pacea fie asupra lor!) au comis această greșeală, s-au căit și Dumnezeu a acceptat căința lor. Astfel, conceptul de păcat originar nu există în islam. Acest lucru este evidențiat în numeroase versete din Nobilul Coran.

 

Gazda: Ați putea să comentați cu privire conceptul șarpelui și la modul în care acesta este unic pentru Biblie?

Jamal Badawi:

Înainte se credea despre acesta că este unic pentru Biblie, dar a fost demonstrat în urma unor studii suplimentare că existau imagini ale Zeiței mamă, despre care am vorbit mai sus, cu un șarpe încolăcit în jurul pomului vieții, în grădina lumii, cu aproape șapte mii de ani înainte să fie scrise Scripturile ebraice. Aceste dovezi arată că, încă din trecut, șarpele simboliza întruchiparea tuturor relelor. O referință asupra acestui lucru se găsește în „Sexul periculos”, de H.R. Hays.

 

Gazda: Putem analiza asemănările și deosebirile cu privire la subiectul sarcinii și al nașterii?

Jamal Badawi:

În Biblie, subiectul sarcinii este legat de două lucruri. În Geneza 3:16, sunt menționate sarcina, suferința și nașterea ca fiind o pedeapsă pentru Eva (Pacea fie asupra sa!), pentru că a mâncat din pomul oprit:

„(...) Voi mări foarte mult suferința si însărcinarea ta; cu durere vei naște copii (...)” (Geneza 3:16)

Deci, durerile sunt un fel de pedeapsă pentru că ea a mâncat din pomul oprit. Această noțiune este confirmată, de asemenea, atunci când vedem cum trebuie tratată femeia în perioada postnatală. Referința pentru aceasta nu este numai un verset scos din context, ci ocupă un capitol întreg în Leviticul (capitolul 12):

„Când o femeie va rămâne însărcinată și va naște un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile (...)” (Leviticul 12:2)

„Femeia să mai rămână încă treizeci și trei de zile ca să se curețe de sângele ei (...)” (Leviticul 12:4)

Acesta este un total de 40 de zile. În același capitol, ni se spune:

„Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; și să rămână şaizeci și şase de zile ca să se cureţe de sângele ei.” (Leviticul 12:5)

Acesta este un total de 80 de zile. În continuare (începând cu versetul 6), este descris ce trebuie să facă femeia pentru a se purifica, după ce sângerarea se oprește:

„(...) să aducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot și un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.”  (Leviticul 12:6)

Punctul de vedere islamic, așa cum se găsește în Nobilul Coran și în Tradiția profetică, nu consideră sarcina ca fiind o pedeapsă pentru Eva (Pacea fie asupra sa!), dat fiind că întreaga noțiune de păcat originar nu există. Nobilul Coran descrie frumusețea sarcinii și modul în care un cuplu care așteaptă un copil se roagă lui Dumnezeu (recunoscător pentru copil):

„(...) De ne vei dărui un (copil) bun, vom fi noi dintre cei recunoscători!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:189]

Aceeași atitudine poate fi observată în Capitolul 31 al Nobilului Coran. În Surat 46, aya 15, se cere afecțiune și bunătate față de femei, spunând că omul are obligația de a fi bun cu părinții lui deoarece „(...) mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 46:15].

Termenul folosit pentru durere este kurhan, care este cuvântul exact folosit în Nobilul Coran pentru jihād (luptă), lupta împotriva răului din societate sau lupta împotriva sinelui, așa cum este descrisă în Surah 2 din Nobilul Coran. Acest lucru dă sarcinii un sens și mai frumos, aceasta fiind considerată o luptă pentru care femeia este răsplătită.

În plus, există câteva relatări profetice conform cărora, dacă o femeie moare în timpul sarcinii, nașterii sau în timpul perioadei postnatale, ea este considerată un martir, iar aceasta este cea mai înaltă poziție la care orice musulman poate aspira. Aceste relatări le putem găsi în at-Tirmidhi, Malik, Ahmad și an-Nasā’i. Una dintre ele spune că, dacă o mamă moare în perioada postnatală, copilul ei o va trage în Paradis.

Al doilea subiect este perioada de așteptare. În Leviticul, femeia trebuie să aștepte 40 de zile înainte de a se curăța, dacă a născut un fiu, și 80 de zile, dacă a născut o fiică. În islam, nu există o astfel de distincţie, perioada de așteptare înainte ca o femeie să poată avea relații maritale cu soţul ei sau înainte de a se putea ruga sau posti fiind aceeași în ambele cazuri. Islamul nu prevede o perioadă minimă, cele 40 de zile stipulate de acesta reprezentând perioada maximă de așteptare. Dacă sângerarea se opreşte (chiar și la o zi după naștere) femeia este curățită și ea își poate continua activitățile ca de obicei.

În cele din urmă, nu există nicio noțiune care să ateste că acest lucru ar fi un tip de pedeapsă sau ispășire, ci este pur și simplu o funcție naturală.

 

Gazda: Este același tratamentul femeilor în timpul ciclului lor lunar în iudaism și islam?

Jamal Badawi:

Există asemănări superficiale dar, odată ce aprofundăm, găsim diferențe foarte importante. Referința principală din Biblie cu privire la normele de urmat în această perioadă se află în Leviticul, în capitolul 15:19. Pe scurt, ceea ce se spune este că, dacă o femeie trece prin ciclul ei lunar, „să rămână şapte zile în necurăția ei” și „oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.” De asemenea, oricine atinge patul ei sau un loc unde s-a așezat, va fi necurat până seara și trebuie să facă baie și să își spele hainele. Se continuă spunând că, dacă sângerarea continuă după cele șapte zile, același tip de tratament trebuie aplicat în continuare. În cele din urmă, se spune că, la finalul ciclului menstrual femeia trebuie „să ia două turturele sau doi pui de porumbel şi să-i ducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii. ~ Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.” (Leviticul, 15:29-30)

Legea islamică este diferită. În primul rând, în timpul ciclului lunar nu există absolut nicio problemă în a atinge femeia, a sta lângă ea sau a se așeza unde ea a fost așezată. Singurul lucru care este interzis în această perioadă este contactul sexual. Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat în mod explicit care este relația unui bărbat cu soția sa în această perioadă, iar el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns că poate face orice, cu excepția actului sexual, după cum a fost consemnat în Muslim, Ahmad, at-Tirmidhi, an-Nasā’i, Abu Dawud și Ibn Majah.

Un companion l-a întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) dacă ar trebui să mănânce cu soția lui atunci când ea se află în timpul ciclului lunar. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns:

„Mănâncă cu ea.” (At-Tirmidhi)

Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a arătat prin propriul exemplu că toate aceste practici nu reprezintă Voința lui Dumnezeu, ci sunt mai degrabă prejudecăți ale omului. De exemplu, ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), soția lui, obișnuia să îl ajute să își spele părul, atunci când se afla în perioada menstruală. În unele cazuri, s-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) dormea în același pat cu soția sa în timpul ciclului ei menstrual (dar, desigur, fără a avea relații intime). Nu este absolut nicio problemă ca soțul să își atingă sau să își sărute soția în această perioadă. Nobilul Coran descrie fluxul menstrual ca fiind atha, care înseamnă durere sau rană și nu că femeia însăși este necurată. Acest termen denotă mai degrabă compătimire decât o acuzație. În cele din urmă, nu există absolut nicio noțiune conform căreia acesta este un fel de ispășire sau că menstruația în sine este un păcat. Nu există jertfe sau ispășiri de niciun fel. Singurul lucru care se cere este ca femeia să facă baie/duș și să se curețe atunci când ciclul menstrual se termină.

În cazul în care sângerarea continuă după zilele obișnuite ale ciclului menstrual, aceasta nu este privită ca fiind menstruație, ci, mai degrabă, ca o boală, iar femeii îi este permis să facă orice, fără excepții (altele decât abluțiunea înainte de fiecare rugăciune).

 

Gazda: Cum trebuie tratată victima în cazul unui viol?

Jamal Badawi:

În primul rând, vom consulta Biblia și apoi Nobilul Coran. În Deuteronom, capitolul 22, este oferită o descriere detaliată cu privire la două situații diferite. În versetele 23-24, ni se spune:

„Dacă o fată fecioară este logodită şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea, ~ Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate, şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.” (Deuteronom 22:23-24)

În același capitol, în versetele 28-29, ni se spune:

„Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea şi se întâmplă să fie prinşi, ~ Omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.” (Deuteronom 22:28-29)

Poziția Legii islamice cu privire la acest aspect este destul de diferită. În islam, o femeie care este violată este privită ca o victimă și faptul că ea nu poate să strige sau să plângă nu constituie un motiv pentru a fi lapidată. În acest caz, femeia este privită cu compasiune, fiind considerată victima agresiunii altcuiva. În Legea islamică, pedeapsa violatorului nu este ca el să plătească tatălui fetei o cantitatea de argint, ci este mult mai mare și ar putea reprezenta chiar pedeapsa capitală. În islam, bărbatul nu este obligat să se căsătorească cu fata, deoarece un violator nu ar fi potrivit să se căsătorească cu o femeie castă. De fapt, aceasta ar fi o răsplată pentru violator, dacă el poate viola o femeie și apoi ea trebuie să se căsătorească cu el. În Capitolul 24 al Nobilului Coran, este indicat faptul că o persoană nu ar trebui să se căsătorească cu o persoană desfrânată (un violator este considerat o persoană desfrânată).

 

Gazda: Care este poziția Scripturilor cu privire la cazul unui soț care își acuză soția de adulter?

Jamal Badawi:

Acest caz este descris în detaliu în Numeri 5:12-28. Se spune că, dacă soțul este cuprins de gelozie și are bănuieli cu privire la soția lui, atunci el trebuie să o ia și să o ducă la preot. În continuare, sunt redate în mod detaliat ritualurile practicate acolo. De exemplu, se spune că preotul ia „apă amară”, recită un blestem și o amenință pe femeie spunând că, dacă ea va minți, „coapsele i se vor usca” și „pântecele i se va umfla”. Dacă femeia nu mărturisește, preotul îi dă apa amară și oferă anumite sacrificii. În cazul în care ea spune adevărul, nu i se va întâmpla nimic, însă dacă minte „coapsele i se vor usca” și „pântecele i se va umfla”. Atitudinea aici este aceea ca femeia să fie considerată vinovată până la proba contrarie și nu invers.

În cazul Legii islamice, în Capitolul 24 al Nobilului Coran se spune că, dacă un soț își acuză soția de adulter, tot ce are de făcut este să declare că a fost martor la acesta și să jure de cinci ori că spune adevărul. Femeia este considerată nevinovată până la proba contrarie. Ea poate contesta acuzația și jura de cinci ori că soțul minte. Chiar dacă judecătorul bănuiește că femeia minte, pentru simplul fapt că ea jură de cinci ori că este nevinovată împotriva soțului ei, va fi considerată nevinovată. Singurul lucru care se poate întâmpla după acest lucru este acela ca ei să se despartă, deoarece relația lor după acest incident ar fi, probabil, lipsită de sens. Nu există nicio pedeapsă pentru ea, dat fiind că este cuvântul ei împotriva cuvântului lui. Acestea sunt valabile doar în cazul relațiilor maritale, dacă soțul și-a văzut soția în timp ce comitea adulter sau a avut dovezi clare în acest sens.

Este total interzis ca un bărbat să facă o astfel de acuzație împotriva unei femei care nu este soția lui, fără a aduce alți trei martori (cunoscuți în societate pentru evlavia și corectitudinea lor). Dacă el nu reușește să îndeplinească această condiție, va fi pedepsit cu un minim de optzeci de lovituri de bici, chiar dacă a spus adevărul. Ideea din spatele acestei idei este aceea de a proteja reputația femeilor, de a preveni acest tip de acuzații făcute la întâmplare și de a stabili principiul că femeia este nevinovată până la proba contrarie.

 

Gazda: Cum este privită căsătoria?

Jamal Badawi:

În Dicționarul biblic, se spune că:

„Tipul practic universal de căsătorie a fost cel de tip baal, în care soția trecea sub stăpânirea domnului ei.”, fiind oferit drept dovadă versetul din Geneza 3:16. Acest verset spune că, după ce Eva a comis primul păcat, Dumnezeu i-a spus că ea va suferi la naștere și că soțul ei va stăpâni peste ea.

În Enciclopedia biblică, editată de Cheyne, este descrisă natura contractului de căsătorie și, în mod special, faptul că nu este necesar consimțământul fetei care este căsătorită:

„Acordul fetei nu este necesar, nevoia pentru acesta nefiind sugerată nicăieri în lege. În general, afecțiunea umană naturală îi va conduce, fără îndoială, pe părinți, să le permită fiicelor lor să aibă un cuvânt de spus în această chestiune.”

Apoi, este citată Geneza 24:58, care vorbește despre căsătoria Rebecăi și despre faptul că au existat consultări cu privire la această chestiune. Apoi, autorul continuă spunând că „aranjarea căsătoriei este competența tatălui sau a tutorelui”, referindu-se din nou la Geneza 24:29-34. Cu alte cuvinte, spune că, în Legea iudaică, nu era necesar ca fata să fie de acord să se căsătorească cu viitorul ei soț.

Enciclopedia biblică spune despre logodnă că:

„Pentru a se logodi, bărbatul nu trebuie decât să achite plata pentru cumpărare pentru a-și intra în drepturi. Logodnica este fata pentru care a fost plătită suma pentru cumpărare.”

În continuare, se spune despre divorț, care era dreptul absolut al soțului:

„Având în vedere că femeia este proprietatea bărbatului, dreptul la divorț îi aparține soțului."

În primul rând, în islam, femeia nu este privită ca fiind posesia soțului. În al doilea rând, consimțământul fetei pentru căsătorie este considerat o necesitate și este una dintre condițiile valabilității contractului de căsătorie. În al treilea rând, suma pe care bărbatul o oferă unei femei pentru a fi soția lui este privită ca un cadou și nu ca plată pentru cumpărarea ei. Nobilul Coran folosește termenul mihla, care înseamnă cadou (vezi Nobilul Coran, 4:4). Chestiunea divorțului nu are nimic de-a face cu drepturile de proprietate, ci este o chestiune de posibilă incompatibilitate.  

O rugăciune tradițională israelită care este spusă dimineața de bărbaţi este:

„Mulțumesc, Doamne, că nu m-ai creat femeie!”

Poziția Nobilului Coran este complet diferită, neexistând nimic asemănător cu această atitudine sau rugăciune în islam.

 

Gazda: Unde se încadrează Noul Testament cu privire la aceste comparații?

Jamal Badawi:

Consider că este util să fac referire la Vechiul Testament pentru că, în definitiv, este parte a Bibliei și a moștenirii Noului Testament. Mulți discipoli și autori ai Evangheliei se referă la Vechiul Testament, cel puțin în ceea ce privește profețiile despre venirea și viața Profetului Isus (Pacea fie asupra sa!). De ce este Vechiul Testament o resursă bună pentru acest subiect și nu pentru altele? Îmi dau seama, desigur, că unii oameni consideră că Legea iudaică nu mai este aplicabilă. Dar chiar și această chestiune este discutabilă, deoarece Isus (Pacea fie asupra sa!) însuși a spus în Matei 5:17:

„Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)

În orice caz, este un context util pe care îl putem folosi într-o abordare și revizuire academică a modului în care erau tratate femeile în civilizația antică și în religiile anterioare, astfel încât să îl putem compara cu schimbarea și reforma sugerate de islam. Vom descoperi, probabil, că aceste atitudini au continuat chiar și după Isus (Pacea fie asupra sa!), prin Pavel.

 

Gazda: Care este poziția și natura femeilor, așa cum este percepută de către Isus (Pacea fie asupra sa!) și Noul Testament?

Jamal Badawi:

Există o mare diferență între ceea ce a predicat Isus (Pacea fie asupra sa!) și a modului în care au fost interpretate lucrurile după el (nu numai în materie de femei, ci și în materie de credință). Poziția lui Isus (Pacea fie asupra sa!) față de femei nu a fost sub nicio formă negativă. Nu cunosc nicio afirmație din Noul Testament care să îl citeze pe Isus (Pacea fie asupra sa!) exprimând tipul de atitudine care a predominat în Vechiul Testament. În mai mult de o Evanghelie descoperim că Isus (Pacea fie asupra sa!) respinge noțiunea de păcat originar și că, astfel, femeile nu trebuie să poarte această responsabilitate. Într-adevăr, putem observa că el (Pacea fie asupra sa!) a exprimat opinii puțin diferite de cele ale Vechiului Testament. De exemplu, în Ioan 16, Isus (Pacea fie asupra sa!) vorbește despre femeie ca fiind însărcinată și dând naștere unui copil, dar nu se referă la acestea ca fiind o ispășire pentru păcatul originar. El (Pacea fie asupra sa!) spune doar că, atunci când durerile nașterii încep, femeia suferă și se întristează, dar, de îndată ce naște, se simte fericită din nou. Nu este nimic aici care să sugereze sentimente negative față de femei. Trebuie să ne amintim că, printre adepții lui Isus (Pacea fie asupra sa!), au fost și femei (niciuna dintre ele nu a făcut parte dintre cei doisprezece discipoli, însă au fost binecunoscute ca fiind adepte ale sale și acceptate de către el Pacea fie asupra sa!, iar unele dintre ele au fost martore la evenimente importante din viața sa). Isus (Pacea fie asupra sa!) a avut, cu siguranţă, o poziție onorabilă față de femei.

 

Gazda: Au avut discipolii lui Isus aceleași opinii ca el (Pacea fie asupra sa!)?

Jamal Badawi:

Nu toți au admis acest lucru, însă atitudinea predominantă a fost cea a lui Pavel, care a avut cea mai mare influență asupra creștinismului de mai târziu. Dacă aruncăm o privire la prima Epistolă a lui Petru, capitolul 3, vom vedea că, deși Petru le cere femeilor să fie supuse față de soții lor, el le cere, de asemenea, bărbaților să fie plini de compasiune față de femei. Aceasta nu reflectă în totalitate o atitudine negativă față de femei. Cu toate acestea, Pavel a avut o atitudine complet diferită față de femei. Opiniile sale, nu numai cele cu privire la femei, ci și cele în materie de credință (precum divinitatea lui Hristos Pacea fie asupra sa! și așa mai departe) au avut o influență mai mare asupra creștinismului istoric decât cuvintele lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Dacă ne uităm la Noul Testament, care este compus din 27 de cărți, descoperim că mai mult de jumătate (14 cărți) sunt scrise de Pavel. Există mai multe cuvinte ale lui Pavel decât ale lui Isus (Pacea fie asupra sa!) în Biblie. Acesta este motivul pentru care mulți învățați îl consideră pe Pavel a fi al doilea fondator al creștinismului. Unul dintre citatele interesante ale lui Pavel se găsește în 1 Timotei 2:11-15:

„Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. ~ Femeii nu-i dau voie să învețe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. ~ Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. ~ Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. ~ Totuşi ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfințenie.” (1 Timotei 2:11-15) 

Un al doilea citat care arată atitudinea sa se află în 1 Corinteni 11:3:

„Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” (1 Corinteni 11:3)

Mai târziu, în versetele 7-8, spune:

„Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. ~ În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat.” (1 Corinteni 11:7-8)

Cu alte cuvinte, el privește bărbatul ca fiind imaginea sau slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului, nu a lui Dumnezeu. Această atitudine l-a condus pe Pavel la practicarea celibatului și chiar la invitarea altor persoane să practice același lucru, unii istorici spunând chiar că el nu a fost niciodată căsătorit. O atitudine similară se găsește în 2 Corinteni 11:3, unde Pavel repetă întregul mit al șarpelui care o amăgește pe Eva. Este destul de interesant faptul că un om ca Pavel, care nu a fost niciodată căsătorit, a făcut atât de multe afirmații despre femei. Atitudinea lui a fost destul de diferită de cea a lui Isus (Pacea fie asupra sa!).

 

Gazda: Cum poate cineva să concilieze această atitudine față de femei cu venerarea Mariei?

Jamal Badawi:

Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost cu siguranţă o excepție, deoarece în opinia unor teologi ea este considerată a fi mama lui Dumnezeu (acesta nu este punctul de vedere islamic). Această venerație a mers atât de departe încât Maria (Pacea fie asupra sa!) este considerată a fi peste nivelul uman. Câteva statui din unele catedrale europene o înfățișează pe Maria (Pacea fie asupra sa!) susținând întreaga lume într-o mână și pe fiul ei, Isus (Pacea fie asupra sa!), în cealaltă. Am discutat deja existența zeițelor mame în civilizațiile antice. Cazul Mariei (Pacea fie asupra sa!) a fost cu siguranţă o excepție, la fel ca în trecut, când oamenii adorau acele zeițe, însă atitudinea generală față de femei nu era una bună.

 

Gazda: Există vreun indiciu că punctul de vedere cu privire la femei care a fost propus de Pavel a continuat să influențeze poziția Bisericii de-a lungul istoriei?

Jamal Badawi:

Există multe indicii în acest sens. De exemplu, aflăm că Lakey, un istoric faimos, a vorbit despre „aceste stimulente feroce, care fac parte într-un mod atât de evident și de grotesc din scrierile Părinților.” El a spus, de asemenea:

„Femeia a fost reprezentată ca fiind ușa Iadului și mama tuturor bolilor umane, ea ar trebui să se rușineze la gândul că este o femeie și ar trebui să trăiască într-o penitență continuă din cauza blestemului pe care l-a adus asupra lumii. Ea ar trebui să se rușineze cu rochia ei pentru că amintește căderea ei. Ea ar trebui să se rușineze în special cu frumusețea ei, pentru că este instrumentul cel mai puternic al diavolului.”

Sf. Augustin a vorbit despre lucruri similare, spunând că numai bărbatul este imaginea lui Dumnezeu și că femeile singure nu pot fi imaginea lui Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur a spus, de asemenea, lucruri similare. Atacul asupra femeilor a Sf. Tertulian a fost probabil cel mai răsunător. El a spus:

„Știți că fiecare dintre voi este o Evă? Pedeapsa lui Dumnezeu asupra acestui sex al vostru trăiește în această epocă, vinovăția trebuie să trăiască prin necesitate, de asemenea. Voi sunteţi poarta de acces a diavolului: sunteţi cele care au rupt sigiliul copacului interzis, voi sunteți primii dezertori ai Legii Divine, sunteţi cele care îl conving chiar şi pe cel pe care diavolul nu a fost suficient de curajos să-l atace. Ați distrus atât de ușor imaginea lui Dumnezeu, bărbatul. Din cauza dezertării voastre a trebuit să moară chiar și fiul lui Dumnezeu.”

Aceste atitudini par să fi persistat, însă nu în conformitate cu învățăturile lui Isus (Pacea fie asupra sa!), ci în conformitate cu cele ale lui Pavel, care s-au opus opiniilor lui Isus (Pacea fie asupra sa!) cu privire la femei.

 

 

 

Statutul femeilor în islam (aspectul spiritual)

 

Gazda: Ați putea începe prin a împărtăși cu noi teza dumneavoastră de bază cu privire la statutul femeilor în islam?

Jamal Badawi:

Nu cunosc nicio religie, filozofie sau mod de viață din trecut sau din prezent, care să fi restaurat demnitatea, umanitatea și drepturile femeii mai mult decât a făcut-o islamul. Nu are nimic de-a face cu învățăturile islamului faptul că există deficiențe în practica acestora din partea bărbaților, a femeilor sau a amândurora. De fapt, este ca și cum am spune că, dacă oamenii nu respectă regula, atunci regula este greșită, în timp ce opusul este adevărat: dacă musulmanii din orice timp sau loc nu aplică o regulă, atunci este problema lor, nu este o problemă cu regula.

Legea islamică sau ceea ce Nobilul Coran și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) indică despre statutul femeii nu poate fi înlocuită de nicio opinie superioară. Acest lucru are implicații importante pentru femeile musulmane din lumea musulmană de azi care caută să îmbunătățească practicile corupte și improprii sau tratamentele care poate nu sunt în concordanță cu Legea islamică. Odată ce aceste femei înțeleg natura Legii islamice, reformele lor ar trebui să se bazeze numai pe ea și pe nicio altă filosofie sau mod de viaţă, deoarece Legea islamică oferă cea mai bună soluție pentru aceste probleme.

Chiar și femeile nemusulmane, care ar putea fi confuze din cauza nuanțelor contradictorii ale așa-zisei eliberări, ar putea găsi interesantă viziunea islamică în ceea ce le privește pe femei.

 

Gazda: Putem clarifica statutul femeii în islam din punct de vedere spiritual?

Jamal Badawi:

În primul rând, femeia nu este considerată responsabilă pentru păcatul originar sau pentru faptul că Adam (Pacea fie asupra sa!) a fost ispitit. Nu vom repeta opinia islamului cu privire la femeie atunci când vine vorba de naștere și de menstruație, pentru că am discutat deja acest subiect.

Până în ultima parte a secolului al VI-lea au avut loc unele conferințe religioase, inclusiv una la Roma. Tema principală a discuției a fost:

1.   Are femeia suflet?

2.   Ar trebui să fie considerată femeia o ființă umană?

Aceasta era o conferință religioasă, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere atitudinea din Vechiul Testament față de femei, pe care am discutat-o mai devreme. Dar, în rezoluția finală a conferinței se spune că, după discuții lungi și foarte înfierbântate, o majoritate mică a influențat decizia răspunzând pozitiv la cele două întrebări: că femeile au suflet și că sunt ființe umane. Astăzi, ar putea părea ciudat ca o persoană să își pună aceste întrebări. Ceea ce este interesant este faptul că, în mijlocul acestor opinii (secolul al VII-lea), i-a fost revelat Coranul Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la mai puțin de treizeci de ani după ce a avut loc această conferință. În Capitolul 4, versetul 1 al Nobilului Coran, găsim:

„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două (ființe) mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați (unii pe alţii) şi (fiţi cu frică de ruperea) legăturilor de rudenie, căci Allah este Raqīb (Veghetor) peste voi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:1]  

În momentul în care se spune că perechea a fost creată de aceeași natură, iau sfârșit toate întrebările și argumentele care pot fi aduse cu privire la natura spirituală a femeilor. Este clar că, așa cum bărbatul este o creație a lui Dumnezeu, femeia este, de asemenea, o creație a lui Dumnezeu. În Capitolul 7, versetul 189, se repetă:

„El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe perechea lui, lângă care el să poată găsi liniște (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:189]

Atunci când Nobilul Coran spune „din el” nu înseamnă din coasta lui Adam. Există trei versete în Nobilul Coran, (42:11), (16:72) și (30:21), care arată că minha nu se referă neapărat la o coastă, deoarece este folosit la plural. Coranul indică, de asemenea, în (32:9) și (15:29), că, atunci când Dumnezeu a creat omul, „(...) l-a plăsmuit pe el şi a suflat în el Duhul Său (...)”.

Acest lucru arată că fiecare ființă umană este creată de Dumnezeu și că Dumnezeu a suflat în ea Duhul Său (nu la nivel fizic). Astfel, spiritualitatea fiecărei ființe umane se află înrădăcinată în natura ei înnăscută. Nu există nicio deosebire de niciun fel între bărbat și femeie.

 

Gazda: Există vreo indicație explicită în Nobilul Coran conform căreia o femeie credincioasă și dreaptă este răsplătită în același mod ca un bărbat credincios și drept?

Jamal Badawi:

Bineînțeles. Există trei afirmații explicite în Nobilul Coran cu privire la acest lucru. De exemplu, în (74:38) este stabilită regula de bază conform căreia fiecare suflet (nu fiecare bărbat sau femeie) va fi tras la răspundere pentru faptele sale:

„Fiecare suflet va fi un zălog (ostatic, reţinut) pentru ceea ce şi-a agonisit (pentru ceea ce a făcut).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 74:38]

Acest lucru arată că nu există nicio diferență între bărbați și femei în ceea ce privește răspunderea în fața lui Dumnezeu. În al doilea rând, în (3:195) ni se spune:

„Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nici o faptă împlinită de vreunul dintre voi, bărbat sau femeie. Voi sunteți unii din alții! (...)»”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:195]

Acest lucru arată egalitatea absolută. Observați frumusețea expresiei „unii din alții”, care înseamnă că o femeie provine dintr-un bărbat (spermă) și un bărbat provine dintr-o femeie (uter). Fiecare bărbat și femeie trebuie să treacă mai întâi prin pântecele mamei, lucru care arată importanța rolului acesteia. Al treilea citat este chiar mai explicit:

„Pe cel care face o faptă bună - bărbat ori femeie - şi este credincios (statornic în credinţa lui până la moarte) îl vom dărui Noi cu o viaţă bună (va avea parte de o viaţă bună în această lume). Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după (faptele) cele mai bune pe care le-au săvârşit (în Ziua de Apoi).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:97]

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Femeile sunt jumătățile gemene ale bărbaților.” (Abu Dawud)

 

Gazda: Sunt aceleași îndatoririle religioase pentru bărbați și pentru femei?

Jamal Badawi:

Da, sunt aceleași, cu excepția unor concesii care le-au fost acordate femeilor. De exemplu, în ceea ce priveşte cei cinci stâlpi ai credinței (mărturisirea de credință, rugăciunea, postul, caritatea anuală obligatorie și pelerinajul) nu există nicio distincție între bărbați și femei. Însă există cazuri în care femeile sunt scutite sau le sunt acordate anumite concesii care nu le sunt acordate bărbaților din considerație față de natura lor.

De exemplu, cele cinci rugăciuni zilnice sunt obligatorii atât pentru bărbați, cât și pentru femei în condiții normale. Însă, atunci când femeia se află în perioada menstruală sau în cea postnatală, ea nu trebuie să efectueze aceste cinci rugăciuni. De asemenea, în timpul lunii de post, fiecare musulman, bărbat sau femeie, trebuie să postească de la răsăritul și până la apusul Soarelui (fără hrană, băutură sau relații conjugale). Însă, atunci când femeia se află în perioada menstruală sau în cea postnatală, ori alăptează, ea este scutită de post, pe care îl poate recupera mai târziu (cu toate acestea, femeia nu trebuie să recupereze rugăciunile). Jihād-ul (care, în sensul larg, înseamnă lupta împotriva propriului sine, împotriva răului din societate și a răului din lume, care poate fi prin bătălii, în scopul de a apăra țara sau a pune capăt tiraniei), în ultimul caz (bătălia), este obligatoriu pentru bărbați, dar nu și pentru femei. O femeie nu poate fi recrutată în conformitate cu învățăturile islamice.

 

Gazda: Creează aceste concesii o ierarhie și un statut inferior pentru femei? De ce nu pot femeile să Îl adore pe Dumnezeu din cauza funcțiilor naturale ale corpului?

Jamal Badawi:

Dacă o femeie nu posteşte (fără a consuma niciun fel de alimente sau lichide de la răsărit și până la apus) în timp ce se recuperează după naștere înseamnă că îi este atribuit un statut inferior sau este o dovadă de considerație față de durerea și suferința ei? Același lucru este valabil în timpul ciclului lunar, care afectează organismul din punct de vedere fiziologic și psihologic. Dacă o femeie alăptează, iar medicii spun că ea trebuie să consume multe lichide pentru a ajuta fluxul de lapte, însă ea nu ar putea face aceasta, nu ar fi pusă în pericol bunăstarea ei și a copilului ei? Când oamenii întreabă: „De ce nu poate femeia să Îl adore pe Dumnezeu?” eu le răspund: „Cine a spus că ea nu Îl poate adora pe Dumnezeu?” Cuvântul ibādah în islam înseamnă că toate acțiunile din viața cuiva pot fi considerate acte continue de adorare, atât timp cât acestea sunt realizate în mod corect în limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit. Nimic nu o împiedică pe femeie de la a face acte de caritate. Aceste restricții în ceea ce privește rugăciunea sau postul sunt legate de cerințele și de natura specifică a rugăciunii și a postului. În islam, femeia nu este împiedicată să se roage făcând suplicații sau să recite Nobilul Coran din memorie. Ceea ce îi derutează pe oameni, probabil, este faptul că ei cred că rugăciunea în islam se referă numai la un singur tip specific de rugăciune care se face de cinci ori pe zi și necesită anumite condiții prealabile specifice. Acest ritual specific de rugăciune este cel pe care femeile nu trebuie să îl îndeplinească în perioadă menstruală sau postnatală. Nici bărbații și nici femeile nu pot efectua această rugăciune după ce au întreținut relații conjugale fără a face baie mai întâi. Aceasta este de fapt o concesie, mai degrabă, decât o restricție.

 

Gazda: Cum răspunde islamul la hirotonirea femeilor?

Jamal Badawi:

În islam, nu există nici măcar hirotonirea bărbaților, pentru că nu există conceptul de Biserică pentru îndrumarea sufletului și, drept urmare, nu există cler. Există învățați desigur, oameni care se specializează în studii islamice, la fel cum sunt oameni care se specializează și pot fi experți în chimie sau alte domenii. Liderii religioși din lumea musulmană pot primi diferite titluri, din cauza diferitelor culturi sau locuri dar, în esență, este un concept destul de diferit de acela al clerului.

În al doilea rând, problema hirotonirii este irelevantă și nu are nimic de-a face cu punctul de vedere susținut mult timp (și care încă este susținut de unii), în conformitate cu care o femeie nu poate fi hirotonită pentru că nu reprezintă chipul lui Dumnezeu. Pentru musulman, nu există acest concept al bărbatului sau al femeii imagine a lui Dumnezeu. În contextul iudeo-creștin, funcția preotului este aceea de a realiza ritualuri și de a oferi servicii și educație religioasă pentru comunitate. În ceea ce privește ritualurile, găsim că, în cadrul islamic, acestea nu constituie majoritatea învățăturilor islamice și că formatul acestor ritualuri (cum ar fi cele cinci rugăciuni) nu sunt adecvate pentru a fi conduse de o femeie. În ceea ce privește cea de a doua funcție, aceea de a oferi servicii sau educație religioasă pentru comunitatea de credincioși, nu știu să existe nicio restricție în islam care să o împiedice pe femeie să desfășoare aceste activități.

 

Gazda: De ce nu pot femeile să conducă rugăciunea și de ce trebuie să stea în spatele moscheii? Nu înseamnă acest lucru că ele sunt considerate a fi cetățeni de mâna a doua?

Jamal Badawi:

În rugăciunea musulmană, oamenii nu stau pur și simplu și se roagă, ci există niște mișcări speciale care implică prosternare până la pământ, lucru care ne dă de ales una dintre următoarele trei posibilități: femeile stau în fața bărbaților și se apleacă, se prosternează și așa mai departe, femeile și bărbații stau amestecați, umăr lângă umăr și picior lângă picior, sau femeile stau în spatele bărbaților. Într-un act atât de spiritual, care include mai multe mișcări și contact corporal, este imposibil ca femeile să stea alături de bărbați și să se concentreze în rugăciunea lor. În același fel, ar fi incomod pentru ele să stea în fața bărbaților și să se aplece, să se prosterneze și așa mai departe. Bănuiesc că femeile ar prefera să nu trebuiască să se prosterneze în timp ce bărbații le privesc din spatele lor. Singura variantă logică este ca femeile să stea în spatele bărbaților. Acestea sunt pur și simplu eticheta și modestia adecvată care trebuie să fie respectate atât de bărbații musulmani, cât și de femeile musulmane. Astfel, nu are nimic de a face cu statutul.

 

Gazda: De ce au fost toți Profeții (Pacea fie asupra lor!) bărbați? Sugerează acest lucru că religiile au fost adresate bărbaților?

Jamal Badawi:

În primul rând, Profetul (Pacea fie asupra sa!) nu s-a ales pe sine și nu a fost ales de către oameni. Nu se pune problema de părtinire a bărbatului sau a femeii. Profetul (Pacea fie asupra sa!) a fost ales de către Dumnezeu, care nu este nici bărbat și nici femeie și nu are niciun interes în a părtini pe niciunul dintre ei.  

În al doilea rând, Profetul (Pacea fie asupra sa!) nu este doar o persoană care are darul Profeției (nu există nimic în islam care să spună că doar bărbații au darul Profeției) sau care este inspirată de Dumnezeu ca să știe ce se va întâmpla în viitor, inspirație pe care Dumnezeu o poate da atât bărbaților, cât și femeilor.

În contextul islamic, un Profet are responsabilități foarte importante în afară de Profeție, cum ar fi să lupte împotriva răului din societate, să se amestece mereu cu oamenii și să vorbească în public, sau să se confrunte cu tot felul de maltratări și potrivnici, după cum știm din istoria tuturor Profeților (Pacea fie asupra lor!). Un Profet este un lider al credincioșilor în ritualurile pe care le-am descris (care trebuie să fie conduse de un bărbat nu pentru că este mai bun, ci din cauza naturii conținutului), îi conduce pe credincioși în lupta împotriva inamicului lor (așa cum a fost cazul Profetului Moise și al Profetului Mohammed Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) pe câmpul de luptă. Toate aceste sarcini nu ar fi ușoare pentru o femeie. Imaginați-vă, de exemplu, o femeie însărcinată care încearcă să îi invite pe necredincioși la credință și este atacată cu pietre, așa cum a fost atacat Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) atunci când a mers în orașul Ta’if și picioarele îi sângerau. Nu este vorba despre faptul că o femeie nu este calificată sau nu are aceleași calități spirituale ca ale unui bărbat, ci despre natura durerii și a suferințelor pe care Profeții (Pacea fie asupra lor!) au trebuit să le îndure, care necesită un bărbat pentru a rezista. De asemenea, nu toți bărbații pot îndura toate acestea, fapt pentru care Dumnezeu a ales bărbați speciali, care au avut tăria de a rezista acestei opoziții.

 

 

Statutul femeilor în islam (aspectul economic)

 

Gazda: Recunoaște islamul dreptul unei femei la proprietate în mod independent (independent de soţul ei)?

Jamal Badawi:

Potrivit Legii islamice, femeia are dreptul de necontestat la proprietate în numele ei, în mod independent. Acest drept nu se schimbă în caz de căsătorie și nu trece la soțul ei (așa cum am văzut în unele Legi, înainte de islam, și în unele societăți nemusulmane de după islam). Femeia poate dispune de proprietatea ei așa cum dorește (o poate vinde, închiria, lăsa moștenire, sau poate dispune de ea în orice altă formă), fără a avea nevoie de permisiunea sau intervenția soțului ei sau a oricui altcuiva. Chiar și astăzi, femeia musulmană nu ia numele soţului ei atunci când se căsătorește, ceea ce este un simbol al menținerii personalității ei și a identității sale juridice. Musulmanilor care emigrează sau trăiesc în Occident le este greu și incomod să se refere la o soție ca la doamna cutare și cutare. În islam, femeia își menține numele de fată. Acestea nu sunt interpretări recente ale juriștilor, ci sunt drepturile care au fost stabilite de Legea islamică încă din secolul al VII-lea.

 

Gazda: Ați putea compara situația islamului cu abordarea juridică a civilizației occidentale, după revoluția industrială?

Jamal Badawi:

În pagina 108 a Enciclopediei americane, ediția internațională publicată în anul 1969, volumul 29, este descris dreptul jurisprudențial (comun) englez:

„Toate bunurile pe care le deținea o soție în momentul căsătoriei deveneau proprietatea soțului ei. El avea dreptul la chiria sau la orice alt profit care putea fi realizat din exploatarea acestora pe durata vieții în comun a soților. Odată cu trecerea timpului, instanțele engleze au introdus un mijloc de a interzice transferul bunurilor imobile pe numele soțului fără consimțământul soției sale. Cu toate acestea, el păstra dreptul de a le gestiona și de a primi banii de pe urma acestora. În ceea ce privește bunurile personale ale soției, soțul avea putere completă asupra lor, el avea dreptul să dispună de ele așa cum credea de cuviință.”

Se pare că această situație a continuat până în ultima parte a secolului al XIX-lea. Enciclopedia Britannica, ediția din anul 1968, volumul 23, pagina 624, spune:

„Printr-o serie de acte, începând cu Actul de proprietate al femeilor căsătorite din 1870, modificat în 1882 și 1887, femeile căsătorite au obținut dreptul la proprietate și la a încheia contracte la fel ca femeile necăsătorite, cele văduve și cele divorțate.”

Într-adevăr, Marea Britanie a fost înaintea multor națiuni europene. Este binecunoscut faptul că Legislația franceză a recunoscut dreptul femeilor la proprietate abia în anul 1938. Înainte de aceasta, printre persoanele care nu aveau dreptul de a dispune de bunuri erau minorii, cei care se aflau sub tutelă (instabili mental) și femeile. Acest lucru înseamnă că multe dintre drepturile care le-au fost recunoscute femeilor din punct de vedere economic abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea fuseseră stabilite în Legea islamică încă din secolul al VII-lea.

Un scriitor francez pe nume Maurice Gaudefroy-Demombynes a scris într-o carte intitulată Instituțiile musulmane, publicată în anul 1950, că Nobilul Coran i-a acordat soției „un statut care este în multe privințe mai avantajos decât cel acordat de Legile europene moderne”.

Un altul a scris, de asemenea, că islamul a fost uimitor de avansat timpului și mediului său. Această uimire rezultă din faptul că mulți dintre acești scriitori privesc la aceste dispoziții din Legea islamică și se întreabă cum a putut Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să spună aceste lucruri într-o perioadă în care femeile erau moștenite asemeni unor obiecte. Ceea ce au uitat însă este faptul că aceste legi nu au fost scrise de Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și că Nobilul Coran nu a fost scris de el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ci a fost o Revelație Divină. Legile lui Dumnezeu nu sunt supuse limitărilor timpului, presiunii sau mediului.

 

Gazda: Are femeia dreptul la moștenire în conformitate cu Legea islamică?

Jamal Badawi:

Este interesant de observat faptul că, înainte de islam, în Arabia, în unele cazuri, femeia făcea obiectul moștenirii, o parte a averii lăsate de cel decedat. Privarea femeii de moștenire nu era ceva neobișnuit, nu numai în Arabia preislamică, ci și în alte părți ale lumii. În unele cazuri, doar bărbații aveau dreptul la moștenire și în alte cazuri (chiar și în Europa) doar fiul cel mare avea acest drept. Argumentul pentru aceasta era faptul că bogăția și aristocrația familiei erau păstrate mai bine astfel decât dacă moștenirea ar fi fost împărțită între mai mulți copii.

Prima și cea mai importantă reformă majoră pe care Nobilul Coran a introdus-o cu privire la acest subiect a fost aceea de a stabili drepturile atât ale bărbaților, cât și ale femeilor, fără excepții. În Capitolul 4 al Nobilului Coran, găsim:

„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult; o parte anumită (li se cuvine).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:7]

Această parte nu a fost determinată de nimeni, nici măcar de către Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ci a fost determinată de Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul de a o modifica sau de a priva pe cineva de moștenirea lui sau a ei legitimă. În Legea islamică, chiar dacă persoana decedată a făcut un testament din care a exclus orice moștenitor legitim de sex feminin, acesta este nul din punct de vedere islamic. Acest verset a fost revelat pentru a proteja mai degrabă femeia, decât bărbatul.

S-a relatat că soția unui om pe nume Sa’ad a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a spus: „Soțul meu a murit și a lăsat o proprietate pe care fratele său a luat-o. Am două fiice și, atunci când se vor căsători, vor avea nevoie de aceste fonduri.” Atunci, i-a fost revelat acest verset Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), spunând că atât bărbații cât și femeile au dreptul la moștenire.

Partea fiecărui moștenitor depinde de gradul de rudenie cu cel decedat. Potrivit Nobilului Coran, în cele mai multe cazuri, moştenitorii de sex masculin moștenesc de două ori mai mult decât moştenitorii de sex feminin. Aceasta se datorează responsabilităților financiare mai mari ale bărbaților, comparativ cu cele ale femeilor în cadrul Legii islamice.

 

Gazda: Cum le-ați răspunde celor care văd acest lucru ca fiind nedrept față de femei?

Jamal Badawi:

În primul rând, după cum am spus, moștenirea nu a fost decretată de un bărbat (care ar putea fi părtinitor față de bărbați), ci de Legile Divine, care ascund o mare înțelepciune și rațiune în spatele lor. Dacă luăm în considerare numai un aspect al Legii islamice referitor la privilegiile sau responsabilitățile religioase, atunci am putea ajunge, probabil, la concluzia că aceasta este nedreaptă și discriminatorie. Greșeala se datorează faptului că unul dintre aspectele Legii islamice este scos din context. Însă, dacă aprofundăm, ne dăm seama că islamul favorizează femeia, chiar dacă ea moștenește jumătate din cantitatea moștenită de bărbat.

Atunci când se căsătorește, femeia este cea care primește lucruri din partea bărbatului. În primul rând, atunci când se logodește, ea primește tot felul de cadouri. În al doilea rând, în momentul căsătoriei, femeia musulmană are dreptul la un cadou de căsătorie sau mahr (zestre), care este al ei și nu al altcuiva (precum tatăl ei). De obicei, mahr-ul este în concordanță cu situația financiară a logodnicului. În al treilea rând, dacă femeia a avut orice fel de proprietate înainte de căsătorie, aceasta îi aparține și are deplină libertate de a dispune de ea așa cum dorește. În al patrulea rând, în legea islamică, chiar dacă soția este bogată, ea nu este obligată să cheltuie pentru întreținerea familiei. Întreaga responsabilitate pentru hrana, îmbrăcămintea, locuința, medicamentele și toate nevoile ei este a soțului. În al cincilea rând, dacă ea câștigă orice fel de venit în timpul căsătoriei, acesta îi aparține în totalitate. În caz de divorț, ea are dreptul să păstreze zestrea pe care a primit-o. În plus, femeia are dreptul la întreținere în perioada de așteptare și are dreptul la o pensie de întreținere pentru copil, dacă acesta se află în custodia ei.

Dacă luăm în considerare toate aceste privilegii care îi sunt acordate femeii, precum și faptul că, indiferent cât este de bogată, ea nu este obligată să participe la întreținerea familiei, putem vedea că ea nu este degradată. În Legea islamică, bărbatul este responsabil pentru toate cheltuielile și, în plus, el are obligația de a avea grijă de rudele sale apropiate care sunt nevoiașe. Atunci când lucrurile sunt puse într-o perspectivă corectă, putem vedea marile privilegii financiare acordate femeilor din considerație față de nevoia lor de protecție și securitate financiară.

 

Gazda: Are femeia dreptul de a căuta un loc de muncă și de a munci în islam și are ea dreptul la un salariu egal cu acela al bărbatului pentru același loc de muncă?

Jamal Badawi:

În primul rând, nu cunosc nicio prevedere legală în Nobilul Coran sau în Tradiția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care să poată fi interpretată în vreun fel sau care să spună că femeia nu are dreptul să caute un loc de muncă sau să muncească. Trebuie adăugat faptul că, într-o societate islamică ideală, este preferabil ca unele locuri de muncă să fie ocupate de femei. De exemplu, în învățăturile islamice, este de dorit ca o femeie să fie consultată de un medic de sex feminin. Aceasta înseamnă în mod automat că se presupune că în islam există medici de sex feminin si asistente medicale. În același fel, într-o societate islamică, este de dorit ca fetele să aibă un profesor de sex feminin, lucru care presupune că femeile trebuie să predea anumite discipline. Este binecunoscut faptul că femeile se descurcă mult mai bine cu copiii în educația lor timpurie. Acestea sunt doar câteva exemple care arată că Legea islamică presupune că trebuie să existe unele femei care au acest tip de competențe. Trebuie subliniat, totuși, că un rol foarte important și major pentru femei în islam este cel de soție și mamă. Acest rol care se referă la educarea noii generații a omenirii ar trebui să aibă prioritate în fața unei cariere sau a unui loc de muncă.

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Allah iubește ca, atunci când unul dintre voi face un lucru, să îl facă în cel mai bun mod cu putință.” (Al-Baihaqi)  

Dacă o femeie are copii mici care au nevoie de prezența și de grija ei, iar din această cauză nu își ia un loc de muncă, ea a luat cu siguranță decizia corectă. Dacă o femeie trăiește într-o societate neislamică în care astfel de garanții și securitate financiară nu sunt disponibile și ea se vede obligată să muncească pentru a se întreține sau pentru a avea grijă de copiii ei (atât timp cât locul de muncă și atmosfera nu sunt în contradicție cu Legea islamică), nu există prevederi care să o împiedice de la a face acest lucru.

În Legea islamică, nu există niciun motiv pentru care o femeie nu ar trebui să primească o plată egală pentru o muncă de o valoare egală. Nu există nicio prevedere care să spună că o femeie ar trebui să fie plătită mai puțin pentru că este o femeie. Acest lucru este la fel de vechi precum Nobilul Coran, care a fost revelat acum mai bine de 1400 de ani. În conformitate cu normele de drept islamic, dacă o persoană desfășoară o activitate (bărbat sau femeie), trebuie să fie plătită pentru aceasta.

 

Gazda: Este descurajată femeia să caute un loc de muncă dacă nu are o nevoie specifică să facă acest lucru? Unii ar putea susține că o femeie care nu are o carieră nu este productivă sau împlinită și că ea nu contribuie la progres.

Jamal Badawi:

Nu cunosc nicio funcție mai nobilă și mai importantă în dezvoltarea socială decât maternitatea. Cum definim dezvoltarea socială? O definim în dolari și cenți? Sau vorbim despre dezvoltare socială, morală, spirituală și materială? După ce ne extindem viziunea cu privire la ce înseamnă dezvoltarea socială, ne putem întreba: care rol l-ar putea înlocui pe cel de mamă? De ce considerăm munca în afara casei o carieră, dar nu și maternitatea? Este lucrul în afara casei singurul factor determinant?

De ce într-o civilizație materialistă, așa cum este cea din timpurile în care trăim, dacă o femeie gătește pentru străini într-un restaurant este considerată ca fiind împlinită, dar dacă gătește pentru cei dragi acasă nu este așa? De ce dacă o femeie croiește haine într-o fabrică pentru alții ea este considerată ca fiind împlinită, dar dacă face același lucru pentru familia ei nu este așa? De ce o femeie care lucrează ca secretară, organizând programul șefului ei, este considerată ca fiind împlinită, dar dacă organizează angajamentele familiei ei, ea este considerată ca fiind inferioară? Într-adevăr, cea mai mare problemă a gândirii contemporane este considerarea rolului de mamă sau soție ca fiind inferior, tradițional, demodat, irelevant și neimportant în societate. Din punct de vedere pur materialist, dacă un soț ar trebui să își plătească soția pentru serviciile ei ca soție și mamă, el ar da faliment. O mamă este de gardă uneori chiar și 24 de ore pe zi, mai ales atunci când ea are copii mici. Chiar și din punct de vedere materialist, munca soției și a mamei nu este lipsită de valoare. Ar trebui să reiterez totuși că acest lucru nu înseamnă că islamul îi interzice femeii să aibă un loc de muncă, ci înseamnă pur și simplu că există priorități. Ce împlinire mai mare ar putea exista decât un cămin cald, un soț fericit, copii sănătoși și bine-crescuți și o soție prețuită și iubită?

Dacă un lucru este tradițional nu înseamnă că este rău și dacă un lucru este modern nu înseamnă că este bun. Care este prețul pe care îl plătește astăzi societatea pentru aceste așa-zise valori moderne? Familiile se destramă și, din această cauză, femeile își caută locuri de muncă pentru a se întreține, lucru care contribuie la agravarea problemei șomajului și care provoacă infracțiuni care îi descurajează pe oameni de la a se căsători. Ce preț plătim pentru aceste așa-zise valori moderne, în comparație cu așa-zisele valori tradiționale? Care este problema cu acest tip de cămin cald după care fiecare bărbat, femeie și copil tânjește în mod deschis sau secret?

 

Statutul femeilor în islam (aspectul social)

 

Gazda: Care este poziția islamului cu privire la nașterea fetelor și care este diferența dintre aceasta și practica obișnuită dinaintea islamului?

Jamal Badawi:

Practica infanticidului feminin era destul de comună înainte de islam. Nobilul Coran a clarificat faptul că acest act inuman nu era nimic altceva decât o crimă:

„Şi când fetița (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

În acest verset, este folosit termenul „omorâtă” pentru a se face referire la metoda morții ei. În afară de desființarea acestei practici, pe care islamul a eliminat-o în câțiva ani, primirea cu fericire a veștii naşterii unui fiu și cu tristețe, atunci când era vorba despre o fiică (lucru care se mai practică și în zilele noastre), este criticată în Nobilul Coran:

„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vestește (nașterea) unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie (împotriva soției sale), ~ Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinței, sau să-l îngroape în țărână (sau să-l îngroape de viu, aşa cum obişnuiau păgânii să procedeze cu noile-născute)? Ce proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59]

Atitudinea islamului nu a fost numai aceea de a opri lipsa de umanitate, ci, de asemenea, aceea de a critica atitudinea de a se simți mai fericit la nașterea unui băiat decât la aceea a unei fete. Pe scurt, islamul privește nașterea atât a băieților, cât și a fetelor ca fiind o binecuvântare și un dar.

 

Gazda: Există instrucțiuni specifice ca bărbații să le trateze cu bunătate pe femei?

Jamal Badawi:

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel care îngrijește în mod corespunzător două fete (fiicele sale sau niște orfane, având grijă de ele şi îndeplinindu-le nevoile) până când ele ating vârsta pubertăţii, (să ştie că) el şi cu mine vom intra în Paradis unul lângă altul ca acestea două (degetul arătător şi degetul mijlociu) (...)ˮ (Muslim)

Într-adevăr, există anumite texte în Tradiția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care arată că exista părtinirea fiilor în detrimentul fiicelor și că islamul a venit pentru a schimba această situație. Într-o altă relatare, Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Pe cel care are o fiică și nu o îngroapă de vie, nu o insultă și nu își favorizează fiul în detrimentul ei, Allah îl va introduce în Paradis.” (Ahmad)  

Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dat exemplu prin propriul comportament de practica acestor învățături. Bunătatea extremă de care a dat dovadă în tratamentul față de fiicele sale l-a condus să spună despre Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!):

„Fatimah este o parte din mine și cel care o supără, mă supără pe mine.” (Al-Bukhari)

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a încercat prin cuvinte și fapte să îndepărteze societatea de aceste idei ciudate și de misoginism.

 

Gazda: Are femeia dreptul la același fel de educație ca un bărbat?

Jamal Badawi:

Aici putem face referire la drepturile economice ale femeii musulmane. Am indicat că munca este permisă dacă nu există vreun motiv întemeiat pentru care aceasta devine nepermisă, însă nu există niciun text care să o împiedice pe femeie să își caute un loc de muncă. Într-o societate islamică, este foarte important să existe femei în profesii medicale sau didactice (pentru a numi câteva). Însă, cum pot face acest lucru dacă nu au o educație?

Atitudinea islamului față de cunoaștere este că aceasta nu este numai un drept, ci o obligație și o responsabilitate. Într-un hadith, Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Căutarea cunoaşterii este o obligaţie pentru fiecare musulman (bărbat sau femeie).” (Ibn Majah)

În numeroase pasaje, Nobilul Coran vorbește despre statutul superior cu care Allah Preaînaltul îi înzestrează pe cei învățați. Acest lucru a fost menționat, de asemenea, în spusele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nu există nicio diferență între bărbați și femei în ceea ce privește această responsabilitate.

 

Gazda: Există domenii specifice permise sau interzise pentru fete?

Jamal Badawi:

Eu nu cunosc nicio prevedere a Legii islamice care să spună că unele domenii nu le sunt permise femeilor, ci numai bărbaților. Dacă există vreun domeniu al cunoașterii nepermis pentru femei, atunci acela este, de asemenea, nepermis pentru bărbați. Un exemplu al acestui lucru este învățarea vrăjitoriei sau a magiei, care nu este permisă în islam, indiferent dacă persoana care o învață este bărbat sau femeie.

Chiar dacă este recomandată căutarea continuă a cunoașterii, există un nivel minim de cunoștințe pe care fiecare musulman trebuie să îl dobândească. De exemplu, el trebuie să învețe despre credințele fundamentale, actele de adorare, învățăturile morale etc. În ceea ce privește aceste cerințe, ele sunt obligatorii atât pentru bărbați, cât și pentru femei, fără nicio distincție.

Trebuie să spun că există anumite domenii în care este recomandat ca femeile să se implice și care le pot ajuta să își perfecționeze rolul (să își dezvolte capacitățile cu care Allah Preaînaltul le-a creat în roluri pe care bărbații nu le pot îndeplini la fel de eficient). De exemplu, diverse domenii care se ocupă cu medicina și îngrijirea medicală sau îngrijirea gospodăriei, domeniul psihologiei sau alte domenii care o ajută pe femeie să își îndeplinească nobila funcție de soție și mamă. Altele decât aceste domenii pot fi clasificate în terminologia islamică ca fiind permise atât timp cât acestea sunt benefice și nu contrazic Legea islamică. Atunci când spunem că avem nevoie de femei profesori, implică faptul că avem nevoie de ele în toate domeniile (este de preferat să existe școli separate pentru fete într-o societate islamică).

 

Gazda: Care este situația femeii ca soție?

Jamal Badawi:

În principiu, islamul vede căsătoria ca pe un parteneriat. Atunci când o persoană se căsătorește, ea nu se căsătorește cu un rob sau cu un stăpân. Toți oamenii sunt robi ai lui Allah Preaînaltul și ai nimănui altcuiva. Ideologia fundamentală a unui musulman este că servitutea Îi aparține numai lui Allah Preaînaltul.

Nobilul Coran descrie căsătoria ca pe un lucru favorabil și pozitiv și nu ca pe un rău inevitabil. Este o binecuvântare pe care Allah Preaînaltul a revărsat-o asupra omenirii și o sursă de liniște, pace, iubire reciprocă și afecțiune. Din aceste motive, găsim că în islam este necesar consimțământul ambilor soți pentru ca o căsătorie să fie valabilă. Unele dintre aceste aspecte le vom aborda atunci când vom atinge subiectul dreptului familiei în islam și cum este reglementat acesta. În ceea ce privește comportamentul, nu numai față de soții, ci și față de femei, în general, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost foarte clar atunci când a repetat învățăturile coranice. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel mai bun dintre credincioşi în ceea ce priveşte credinţa lui este acela care are cel mai bun comportament, iar cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soţiile lor.” (At-Tirmidhi)  

Există volume uriașe de versete coranice și Tradiții profetice care îndeamnă la noțiunile de bază de respect deplin, afecțiune și compasiune în relația maritală.

 

Gazda: Există privilegii speciale pe care Legea islamică i le acordă femeii?

Jamal Badawi:

Islamul nu uită femeia atunci când ea înaintează în vârstă. De fapt, această practică a azilelor de bătrâni este considerată de musulmani crudă, inumană și neislamică. Nobilul Coran plasează compasiunea și bunătatea față de părinți, mai ales când sunt în vârstă, pe locul al doilea după adorarea lui Allah Preaînaltul. Un exemplu în acest sens este versetul din Nobilul Coran care spune:

„Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:23]  

Chiar și în ceea ce privește bunăvoința față de părinți, atât față de mamă, cât și față de tată, Nobilul Coran pune accentul pe bunăvoința față de mamă:

„Noi l-am povățuit pe om (să le facă bine) părinţilor săi, mama lui l-a purtat, (suportând pentru el) slăbiciune după slăbiciune, iar înțărcarea lui a fost după doi ani, (aşadar): «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:14]  

Slăbiciunea nu este considerată a fi o pedeapsă divină sau ceva asemănător, ci este o luptă și un sacrificiu care îi dă mamei dreptul la și mai multă bunăvoință.

În timpul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), un bărbat a venit la el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și l-a întrebat:

„«O, Mesager al lui Allah, faţă de cine trebuie să arăt cel mai bun comportament?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Mama ta.» Omul a întrebat: «Și apoi cine?» Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: «Tatăl tău.»” (Al-Bukhari)

Obișnuiam să îi spun publicului mei că bărbaţii musulmani au motive întemeiate să fie invidioși, deoarece trei sferturi din bunăvoința unei persoane i se cuvine mamei și un sfert tatălui. Desigur că acest lucru nu înseamnă că tatăl nu trebuie să fie tratat cu bunătate, însă este pus accentul pe bunătatea față de mame pentru a arăta importanța lor. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus, într-un hadith foarte interesant și concis, care a fost relatat în Ahmad, An-Nasa’i și Ibn Majah și care este foarte des citat:

„(...) Paradisul se află la picioarele mamelor.” (Ahmad, An-Nasa’i și Ibn Majah)

Este evident faptul că islamul nu a onorat numai o anumită categorie de femei, ci a onorat femeia ca fiică, soție, mamă, soră, și chiar pe femeia care nu are nicio legătură cu o anumită persoană. Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus, într-un hadith:

„Numai cel (cu un caracter) generos le tratează cu bunătate pe femei și numai cel nelegiuit le insultă.”

Într-o altă relatare, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus ceva care poate fi tradus într-unul dintre următoarele două moduri:

„Femeile sunt surorile bărbaților.” sau „Femeile sunt jumătățile gemene ale bărbaților.”

Indiferent dacă o femeie are vreo legătură sau nu cu o persoană, islamul consideră compasiunea, bunătatea și respectul față de ea ca fiind un aspect al bunului comportament islamic.

 

Gazda: De ce bărbaţii musulmani le cer femeilor să se îmbrace cu un anumit stil de îmbrăcăminte (să se acopere) și, în același timp, asupra lor nu este impusă nicio restricție?

Jamal Badawi:

În primul rând, acest lucru reflectă o serie de idei preconcepute care predomină în Occident cu privire la islam și femeile musulmane. În primul rând, islamul nu prevede un anumit stil de îmbrăcăminte, ci, mai degrabă, stabilește niște standarde. El nu spune că o femeie trebuie să se îmbrace după un anumit model folosit într-o țară sau alta. Acesta a stabilit standarde fundamentale de acoperire și modestie, astfel încât natura morală a societății și a familiei să fie menținută intactă.

În al doilea rând, unii oameni cred că acest stil de îmbrăcăminte le este impus femeilor de către bărbați, care pot fi tendențioși. În cazul islamului, standardele de modestie în ceea ce privește îmbrăcămintea și comportamentul nu ar trebui să fie impuse de societate, normele sociale, lege și nici măcar de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deoarece acestea au fost revelate de Allah Preaînaltul. Atunci când un bărbat sau o femeie alege să respecte aceste standarde, simte pur și simplu că ascultă de Allah Preaînaltul și că I se supune, iar acesta este sensul islamului.

O a doua idee preconcepută este aceea că unii oameni cred că islamul legiferează restricții numai asupra femeilor și nu are nimic de spus cu privire la bărbați. Acest lucru este greșit, de asemenea. Am văzut în cele câteva programe pe care le-am prezentat cu privire la învățăturile morale în islam că problema vestimentației și a comportamentului este responsabilitatea atât a bărbaților, cât și a femeilor. Ar putea exista o diferență a gradului de modestie și de acoperire, însă principiul este același. Nu este adevărat că islamul le permite bărbaților să îmbrace orice doresc, deoarece există anumite restricții asupra lor.

Mulți vor fi surprinși să afle că, în epoca noastră, există multe incidente de bărbați care încearcă să le convingă pe femeile care se acoperă în mod adecvat să se descopere, și nu de bărbați care încearcă să le facă pe femei să se acopere. Acum doar câteva săptămâni, am auzit de unele decizii judecătorești emise în Turcia, Egipt și Siria, care le împiedicau pe femei într-o oarecare măsură să respecte codul vestimentar islamic. O știre din Siria spunea că guvernul a sponsorizat un grup de polițiști pentru a opri pe stradă femeile care se acoperă în mod corespunzător și a le smulge hijab-ul. În acest caz, femeile musulmane care au ales să respecte codul vestimentar islamic au dat dovadă de o rezistență eroică.

 

Gazda: Unii oameni descriu femeia musulmană ideală ca pe una care stă închisă în casă. Este corect acest lucru?

Jamal Badawi:

Acesta este o altă concepție greșită. Am văzut din punctele anterioare că acest lucru este greșit, pentru că femeia trebuie să învețe și cum ar putea face acest lucru dacă nu poate ieși din casa ei? Probabil că această concepție greșită se datorează versetului din Nobilul Coran care le-a dat ca exemplu pentru alte femei pe soțiile Profetului, spunând:

„Ședeți în casele voastre şi nu vă arătaţi (nurii) (nu vă arătaţi podoabele şi farmecele voastre pe care trebuie să le ţineţi ascunse), aşa cum se arătau în vremea jahiliyyei (perioada anterioară apariţiei islamului, denumită prin expresia al-jahiliyya, însemnând - printre altele - şi „perioada ignoranţei”) de mai înainte! (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:33]   

Acesta trebuie să fie considerat în contextul altor texte coranice și cel al Tradiției profetice, deoarece înseamnă pur și simplu că este de preferat ca, dacă femeia nu are niciun motiv întemeiat pentru care să iasă din casa ei, să se concentreze pe crearea unui cămin cald și fericit. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să stea în casă și să nu iasă deloc. Unii oameni ar putea spune că, într-o societate cu atât de multă depravare, violuri și atacuri, este de preferat ca femeia să stea în casa ei, din motive de siguranță. Dar putem spune același lucru despre bărbați, iar dacă mergem pe acest principiu, nici bărbații și nici femeile nu ar trebui să iasă din casele lor deloc. Ideea este aceea de a minimiza riscul și de a lua măsuri de precauție, și nu de a o împiedica pe femeie să iasă.

Există texte care ne arată că ideea femeii care trebuie să fie complet închisă în casa ei nu are nimic de-a face cu învățăturile islamice. În primul rând, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus de mai multe ori că femeile nu trebuie să fie împiedicate de la a merge să se roage în moschee. În al doilea rând, femeii îi este permis să caute cunoștințe. În al treilea rând, femeii îi este permis să lucreze atunci când are nevoie să facă aceasta. În plus, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„(...) O, femei! Allah v-a permis să ieșiți pentru nevoile voastre. (Al-Bukhari), fără a defini niciun fel de restricții. Singura condiție este ca, atunci când iese, femeia trebuie să se îmbrace și să se comporte într-un mod adecvat.

 

 

 

 

Statutul femeilor în islam (aspectul politic)

 

Gazda: Le este permis femeilor să participe la viața politică a comunității sau a națiunii?

Jamal Badawi:

În primul rând, trebuie să clarificăm la ce anume ne referim atunci când vorbim despre aspectul politic. În principiu, atunci când vorbim despre aspectul politic, vorbim despre chestiunile publice ale comunității și problemele generale care îi privesc pe toți membrii societății, cu referire specială la guvern și administrație. Când vorbim despre islam, vorbim despre un mod de viață și nu despre o religie. Termenul de „religie” este limitat, deoarece este asociat cu anumite drepturi și ritualuri, însă modul de viață cuprinde totul, indiferent dacă este vorba despre aspectul moral, social, politic sau economic.

Nobilul Coran afirmă în mod clar că menținerea unei comunități unite și construirea unei societăți bune este responsabilitatea atât a bărbaților, cât și a femeilor deopotrivă. Acesta vorbește în repetate rânduri despre cooperare în tot ceea ce este bun și drept fără a specifica un anumit gen. Nobilul Coran folosește un concept unic, acela de ’aulia’, atunci când se referă la bărbații credincioși și la femeile credincioase, termen care ar putea fi tradus ca prieteni, susținători și protectori unii altora:

„Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt ’aulia’ (prieteni, protectori etc.) unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, împlinesc as-salāh (rugăciunea), dau az-zakāh (caritatea anuală obligatorie) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este ‘Aziz (Invincibil, Atotputernic), Hakīm (Preaînţelept în Judecata Sa, în Legislaţia Sa, în Stăpânirea Sa etc.).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:71]

Acest lucru arată în mod clar că nu este vorba despre o relație conjugală sau parentală, ci despre faptul că dreptcredincioşii și dreptcredincioasele trebuie să coopereze pentru a stabili modul corect de viață rânduit de Allah Preaînaltul.

Atunci când am discutat de responsabilitatea socială în islam, am stabilit că una dintre obligațiile musulmanului, fie că este bărbat sau femeie, este să poruncească binele și să interzică răul. Din nou, versetele care fac referire la acest lucru în Nobilul Coran nu scutește femeile de îndeplinirea acestei sarcini în societate. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că acela căruia nu-i pasă de problemele musulmanilor nu este unul dintre ei (acest lucru se aplică pentru bărbați și femei deopotrivă).

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: Ad-dīn (credința) este nasiha.” (Muslim), ceea ce înseamnă că adevăratul mod de viață este sinceritatea în sfatul acordat musulmanilor (indiferent dacă aceștia se află într-o funcție publică sau nu).

Din toate acestea reiese că datoria musulmanilor, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, nu este aceea de a se izola de ceea ce se întâmplă în societate, ci, mai degrabă, ei trebuie să participe la chestiunile societății, inclusiv la cele politice și publice.

 

Gazda: Îi este permis femeii musulmane să își exprime punctul de vedere cu privire la aspectele sociale și juridice?

Jamal Badawi:

Cele mai bune modele pe care le putem da drept exemplu cu privire la acest subiect sunt musulmanii sinceri în credința lor, care au trăit în timpul vieții Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), și cei din timpul celor patru califi drept călăuziți (Allah să fie mulțumit de ei!) care au venit după el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În timpul vieții Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), o femeie a venit la el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a discuta despre unele probleme pe care le avea cu soțul ei. Nobilul Coran face referire la acest incident în următorul verset:

„Cu adevărat, Allah a auzit vorbele aceleia (Khaulah, fiica lui Tha‘labah), care discută cu tine (o, Mohammed) cu privire la soţul ei (Aus, fiul lui As-Samit, care i-a spus ei: „Tu eşti pentru mine asemeni spatelui mamei mele.», semnificând: «Îmi este interzis să mă mai apropii de tine.» Acest lucru a reprezentat, într-un fel, un divorţ, numit az-zihar, lucru extrem de obişnuit pentru arabii de dinainte de Profeţia lui Mohammed. Însă, după un astfel de «divorţ», femeile nu aveau libertate şi nu se puteau căsători cu altcineva.) şi care Îi spune durerile sale (rugându-se) lui Allah. Şi Allah Aude discuția (şi argumentele) dintre voi doi. Cu adevărat, Allah este Samīʻ (Cel care Aude totul), Basīr (Atoatevăzător).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 58:1]

Ideea este că ea și-a exprimat punctul de vedere și că nu știa ce să facă, până când Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a primit Revelația cu privire la chestiunea care o îngrijora.

În timpul conducerii celor patru califi, observăm că această participare și libertate de exprimare a opiniei femeilor a continuat. De exemplu, în timpul califului Uthman (al treilea după Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) nu a fost de acord cu unele dintre deciziile sale și obișnuia să îl critice, însă el (Allah să fie mulțumit de el!) nu a spus niciodată nimic despre faptul că ea era o femeie și că nu avea dreptul să intervină în politică din cauza acestui fapt. El se înfuria uneori, dar nu a spus niciodată că ea nu avea dreptul să-și exprime opiniile.

Chiar și în timpul califatului lui ‘Ali (al patrulea după Profet Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), este bine știut faptul că Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) s-a împotrivit puternic numirii sale și unii dintre companionii apropiați ai Profetului au fost de partea ei și i-au acceptat opinia. Din nou, nimeni nu a spus „Cine ești tu să te împotrivești alegerii califului?” Este însă adevărat că, mai târziu, Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a regretat incidentul, dar nu a regretat faptul că și-a exercitat dreptul de a-și exprima opinia cu privire la chestiunile publice. Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a regretat faptul că s-a împotrivit numirii lui Ali în funcția de calif. Fiind o femeie musulmană devotată și o soție a Profetului, ea (Allah să fie mulțumit de ea!) nu și-ar fi exercitat niciodată acest drept dacă femeilor nu le-ar fi fost permis dreptul la opinie, pentru că i-ar fi nemulțumit pe Allah Preaînaltul și pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după moartea sa.

Au existat, de asemenea, alte incidente, cu alte femei. De exemplu, odată, Uthman (Allah să fie mulțumit de el!) și Marwan ibn al-Hakam se aflau împreună, iar Marwan îi oferea lui Uthman consiliere cu privire la niște decizii politice importante (era un consilier al califului). Soția lui Uthman (Allah să fie mulțumit de el!) se afla, de asemenea, acolo și a obiectat împotriva sfatului dat de Marwan. Marwan i-a cerut să păstreze tăcerea și i-a spus că nu era problema ei ceea ce se discuta. Califul a spus: „Las-o să vorbească, deoarece ea îmi dă un sfat mai sincer decât tine.” Aceasta arată că Uthman (Allah să fie mulțumit de el!) nu a disprețuit-o, ci, mai degrabă, i-a apreciat sfatul și opinia.

Există multe alte exemple similare care arată că femeile musulmane au participat la chestiunile publice și și-au exercitat acest drept în timpul celei mai puternice perioade a islamului.

Este adevărat că interesul principal al unei femei în islam este acela de a construi un cămin, dar acest lucru nu înseamnă că ea trebuie să fie privată de dreptul la exprimarea opiniei ei.

 

Gazda: Care este poziția islamului cu privire la dreptul la vot al femeilor?

Jamal Badawi:

Din nou, vom da drept exemplu modele timpurii care au urmat îndeaproape regulile islamului. Găsim că, în trecut, oamenii nu urmau formatul exact de vot pe care îl avem astăzi (aceasta ce nu înseamnă că islamul este împotriva acestui format, ci doar că nu este singurul format). Acum mai bine de paisprezece secole, foloseau metoda numită bai‘ah, care înseamnă jurământ de credință. Oamenii făceau jurământ lor de credință, atât timp cât conducătorul urmat Legile lui Allah Preaînaltul. Astfel, bai‘ah era o activitate politică.

Atât în Nobilul Coran, cât și în Sunnah Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), există dovezi care atestă faptul că femeile au făcut bai‘ah. Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:

„O, Profetule! Atunci când femei credincioase vin la tine şi fac bai‘ah (legământ, jurământ de credinţă), că ele nu Îi vor asocia nimic (în adorare) lui Allah, că nu vor fura, nu vor comite niciun act sexual nepermis, nu îi vor omorî pe copiii lor, nu le vor atribui soţilor lor copii care nu sunt ai lor (fie ei adoptaţi, fie rodul unui adulter) şi nu ţi se vor arăta cu nesupunere în niciun mar‘uf (faptă bună pe care tu le poruncești să o facă), atunci primeşte bai‘ah (legământul, jurământul de credinţă) şi roagă-L pe Allah să le ierte pe ele. Cu adevărat, Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahīm (Prea Îndurător).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 60:12]

În plus, versetul nu spune că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) poate alege să accepte jurământul de credință sau nu, ci îi poruncește să îl accepte. Astfel, aflăm că bai‘ah ​​este cel mai asemănător lucru cu alegerile din zilele noastre.

În Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), găsim un incident în care a fost acceptat bai‘ah de la un grup de bărbați și femei din ​​Aqabah. Bai‘ah care este pomenit în versetul coranic de mai sus a fost numit jurământul de credință al femeilor și, mai târziu, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acceptat jurământul de credință al bărbaților în același mod în care l-a acceptat pe cel al femeilor.

Dacă facem o comparație, vom vedea că Occidentul a acordat femeilor dreptul la vot la aproape la 1200 ani după ce islamul a făcut aceasta, iar Elveția de abia în anii ’50 sau ’60.

 

Gazda: Unii susțin că acest jurământ de credință nu a avut nicio legătură cu politica, fiind mai mult o chestiune legată de credinţă și de comportament moral, și că i-a fost făcut Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de către aceste femei din cauza calității sale de Profet. Ce aveți de spus despre acestea?

Jamal Badawi:

Jurământul de credință nu i-a fost făcut doar Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ci și conducătorului comunității musulmane, care a devenit mai târziu conducătorul unui stat musulman. Este adevărat că versetul coranic citat mai înainte se referă la comportament și la învățăturile morale. După cum am spus, din punctul de vedere al musulmanului, aspectul moral, spiritual, social, politic și cel economic sunt interdependente, deoarece islamul nu este împărțit în compartimente. Atunci când islamul abordează aspectele morale cu privire la proprietate și relații sexuale, le descrie ca fiind aspecte legale. Un punct interesant este faptul că în versetul care vorbește despre jurământul de credință, după ce sunt menționate actele morale, se spune:

„(...) şi nu ţi se vor arăta cu nesupunere în niciun mar‘uf (faptă bună pe care tu le poruncești să o facă) (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 60:1]

Aceasta cuprinde toate poruncile și înseamnă că atât femeile, cât și bărbații vor trebui să accepte regulile impuse de către lider. Aceasta include deciziile cu privire la aspectele politice sau militare.

 

Gazda: Pot femeile musulmane să fie alese în funcții de conducere sau să participe la procesul de legiferare?

Jamal Badawi:

Trebuie să ne întoarcem la formatul și esența acestui subiect. Este adevărat că formatul exact al alegerilor era diferit, dar exista ideea de selecție și de participare (pe care astăzi o numim democrație, deși nu era exact echivalentul acesteia). Atunci când vorbim despre aspectul juridic, vorbim despre shurah, care înseamnă consultări reciproce. Modul în care se desfășurau acestea era diferit față de cele din zilele noastre, nu exista o clădire oficială și nici un Parlament unde oamenii să fie aleși așa cum sunt astăzi etc. Nu spun că aceasta este o metodă rea, dar pur și simplu nu se potrivea cu circumstanțele specifice la momentul respectiv. Însă exista ideea participării. Califul sau conducătorul obișnuia să îi invite pe oameni să participe și să dea sfaturi cu privire la diferite chestiuni. Era mai degrabă un proces informal de consultare. După moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în comunitatea musulmană s-a dezvoltat un concept cunoscut sub numele de ahl-ul hal wa-l-akd, care înseamnă „persoanele care au puterea și dreptul de a face și desface”. Acesta presupunea consultarea unor oameni care aveau într-adevăr talentul și capacitatea de a trata chestiuni politice. În plus, constatăm că în timpul vieții companionilor Profetului (Allah să fie mulțumit de ei!), multe dintre femeile proeminente care aveau experiență și cunoștințe erau consultate (în casele lor). Nu cunosc să se fi împotrivit nimeni consultării femeilor.

Singura restricție este aceea că orice participare de această natură ar trebui să se desfășoare într-un cadru islamic adecvat și în conformitate cu manierele poruncite de islam pentru bărbați și femei.

 

Gazda: Ne puteți da câteva exemple specifice de femei care au contribuit la legislație?

Jamal Badawi:

Există un incident foarte celebru care a avut loc în timpul domniei lui ‘Omar (al doilea calif după Profet Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El (Allah să fie mulțumit de el!) a menționat că unii oameni exagerau cu privire la mahr (darul de căsătoriei pe care soțul trebuie să i-l dea soției). El (Allah să fie mulțumit de el!) a urcat la mimbar (locul din care liderul dă predici) și a spus:

„Aș vrea să interzic plata oricărui dar de căsătorie care depăşeşte suma de 400 de dirhami și dacă cineva plătește mai mult decât atât, voi lua surplusul și îl voi adăuga la trezoreria publică.”

La auzul acestora, o femeie care stătea în partea din spate a moscheii s-a ridicat și a spus:

„Tu nu ai niciun drept să spui aceasta.” El (Allah să fie mulțumit de el!) a întrebat de ce, iar ea i-a răspuns:

„Pentru că Nobilul Coran spune (despre darul de căsătorie), «Dacă (...) i-aţi dat uneia dintre ele un qintal (bani mulți), nu luaţi nimic din el înapoi (...)». Cum poți atunci să iei ceva prin opresiune și nedreptate? Dacă Allah i-a permis unui soț bogat să îi dea soției sale o tonă de aur, cine ești tu să spui ceva diferit de ceea ce a determinat Allah în Cartea Sa?”

Dacă ar fi fost adevărat, așa cum cred unii, că femeia musulmană nu are niciun cuvânt de spus în politică, bărbații din moschee ar fi obiectat. Dar nici măcar o singură persoană nu a făcut aceasta. Califul însuși (Allah să fie mulțumit de el!) s-a ridicat și a spus:

„Femeia are dreptate și Omar greșește! (și a adăugat, din umilință) Toată lumea este mai informată decât tine, Omar.”

Este cunoscut faptul că ‘Omar a fost un musulman devotat, care a încercat să pună în aplicare islamul pur, și că nu ezita să abordeze orice problemă, încurajând ceea ce era corect și interzicând ceea ce era greșit. Astfel, dacă ar fi fost greșit ca o femeie să intervină atunci când era vorba despre „hotărâri de guvern”, el ar fi precizat cu siguranță acest lucru.

Această situație arată asemănarea cu Parlamentul de astăzi.

 

Gazda: Pe ce vă bazați când folosiți această analogie?

Jamal Badawi:

În primul rând, ceea ce a spus ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) atunci când se afla în moschee cu privire la oamenii care exagerează atunci când dau mahr și că nu ar trebui să plătească mai mult de 400 de dirhami, seamănă cu o hotărâre de guvern sau cu un proiect de lege.  

În al doilea rând, în acele vremuri aceste discuții se purtau în moschee. Însă este uitat este faptul că, pentru musulmani, moscheea nu era doar un loc de rugăciune, ci și un loc care era folosit în mod tradițional în zilele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și, la scurt timp după aceea, ca loc pentru discuții cu privire la problemele sociale și la cele politice, armata se aduna și era trimisă în expediții de acolo, erau discutate problemele majore și erau primiți emisarii din alte țări. Conform înțelegerii mele, există o analogie.

În al treilea rând, faptul că ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a vorbit în public implică faptul că oricine își putea exprima opinia sau se putea împotrivi deciziei sau proiectului de lege. Care este diferența dintre această metodă și cea a Parlamentului din zilele noastre? În plus, acela părea un Parlament deschis, deoarece oricine își putea exprima opinia, așa cum a făcut acea femeie, iar baza ei pentru acea obiecție se numește astăzi contradicție a proiectului de lege al constituției.

Pentru un musulman, Nobilul Coran este Constituția și niciun cuvânt sau decizie a niciunei ființe umane nu poate înlocui Cuvântul lui Allah Preaînaltul. Atunci când femeia a obiectat, ea a spus: „Tu pui o limită, dar Coranul nu a făcut aceasta...” și în continuare a citat versetul. Practic, l-a informat că încălca o poruncă, aceasta fiind asemeni unei obiecții prezentate în fața Curții Supreme de Justiție sau în fața Parlamentului. ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a spus că femeia avea dreptate și că el a greșit, ceea ce este asemeni unui conducător care retrage un proiect de lege sau revocă o decizie.

Relatatorul s-a referit la femeie spunând că „stătea în partea din spate a moscheii”, însă în mod obișnuit erau menționate numele femeilor dacă erau cunoscute. Faptul că relatatorul a spus doar „o femeie” implică faptul că ea era o femeie de rând și nu una dintre femeile proeminente ale vremii.

O a doua observație este aceea că moscheea era plină de credincioși și companioni de-ai Profetului care au învățat islamul direct de la el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și care erau cu siguranţă versați în ceea ce privește Legea islamică, însă niciunul dintre ei nu a obiectat spunând că o femeie nu poate interveni în politică. ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!), care a fost cunoscut ca fiind foarte meticulos cu privire la punerea în aplicare a Legii islamice, nu s-a împotrivit intervenției ei. În acest sens, putem face analogia, singura diferență fiind în ceea ce privește terminologia și nu în esența situației.

Acesta nu a fost în niciun caz singurul incident în care femeile musulmane au participat la deciziile politice. A fost relatat că, după martiriul lui ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!), al doilea calif, au avut loc consultări pentru a-l numi pe succesorul său și în cele din urmă Abu Rahman ibn Oaf a fost însărcinat să îi întrebe pe oameni pe care dintre cei doi candidați (Uthman sau ‘Ali) îl acceptă să fie următorul calif. A fost relatat (după cum se menționează în Al-Bidaya wa An-Nihaya de Ibn Kathir, un istoric musulman foarte celebru) că, printre oamenii care au fost consultați, au fost și femei.  

Din nou, dacă ne întoarcem la puritatea islamului, nu găsim nicio restricție cu privire la participarea femeilor în acest tip de chestiuni.

 

Gazda: Se împotrivește Legea islamică numirii femeilor în funcții de conducere sau în funcții publice în cadrul comunității?

Jamal Badawi:

În primul rând, trebuie să definim funcția de conducere. Unii oameni sunt familiarizați cu funcția de conducere într-o companie sau într-un cadru mai formal. Cu toate acestea, funcția de conducere implică poziții importante, poziții care presupun responsabilități și poziții care presupun păzirea sau călăuzirea altora. După cum am precizat (în capitolele anterioare), într-o societate ideală nu numai că este permis, ci este de dorit să existe femei în anumite funcții, cum ar fi cele de medic, asistent medical și profesor (nu doar în clasele primare, ci și în cele superioare, pentru că este de preferat să existe școli separate pentru fete). Nu sunt acestea poziții importante? Nu sunt acestea poziții care implică anumite responsabilități? Nu sunt acestea poziții care presupun păzirea și călăuzirea altora? Dacă nu, atunci ce sunt?

Pe de altă parte, să presupunem că o femeie nu este angajată și se ocupă de copilul ei. Cine poate spune că poziția unei mame în căminul ei nu implică autoritate? Ea se ocupă de creșterea copiilor săi și acest lucru implică o mare responsabilitate. Cine este familiarizat cu ceea prin care trec mamele și soțiile știu că responsabilitatea lor este la fel de mare precum a celui care este angajat într-o mină, fabrică sau birou. Ce poate fi mai important pentru societate decât călăuzirea noii generații pe Calea cea Dreaptă? Societatea din ziua de azi suferă din cauza neglijării acestei responsabilități . Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Fiecare dintre voi este păzitor şi responsabil pentru ceea ce se află în custodia sa. Conducătorul este păzitorul supușilor săi şi este responsabil pentru ei; soțul este păzitorul familiei sale şi este responsabil pentru aceasta; soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta; iar un servitor este păzitorul proprietății stăpânului său şi este responsabil pentru aceasta.” (Al-Bukhari)

Această relatare arată faptul că fiecare femeie (chiar dacă nu este angajată) are un rol de conducere.

În ceea ce privește funcția publică, din nou, nu există niciun text specific în Shari‘ah (Nobilul Coran și Sunnah), care să stabilească o regulă conform căreia o femeie nu poate ocupa una. Dimpotrivă, este de preferat ca femeile să ocupe unele funcții de conducere în societate, în diverse instituții, atunci când este necesar acest lucru și atât timp cât natura locului de muncă și mediul în care se desfășoară acesta nu contrazic alte aspecte ale Legii islamice. Ca regulă, este permis.

Singura excepție este funcția de șef al statului, iar dovada pentru aceasta se află în Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Majoritatea juriștilor (nu toți) spun că, prin analogie, femeia nu ar trebui să fie judecător sau comandant al armatei. Însă textul hadith-ului menționează numai funcția de șef al statului.

 

Gazda: Care este textul folosit pentru fundamentarea acestei excepții speciale și care sunt motivele acesteia?

Jamal Badawi:

În primul rând, există un hadith autentic în care este relatat că, atunci când Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a aflat că persanii (înainte ca Persia să devină un stat musulman) au ales-o pe fiica regelui lor bolnav să fie regina lor, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Niciun popor care alege ca o femeie să îi fie conducător (wallaw) nu va prospera.” (Al-Bukhari, Ahmad, At-Tirmidhi și An-Nasā’i)

Juriștii au interpretat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a folosit cuvântul wallaw pentru a se referi în mod specific la funcția de șef al statului. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a referit la nicio altă funcție de responsabilitate.

Această regulă se aplică în limitele și în cadrul islamului și nu în altfel de sistem sau societate. În islam, șeful statului nu este conducător doar cu numele, ci este organizatorul statului, având o mulțime de responsabilități și obligații. El vorbește în numele poporului său, trebuie să conducă rugăciunile (în special cele în congregații mari, cele de vineri și cele din zilele de sărbătoare) și conduce armata pe câmpul de luptă ori de câte ori este necesar să facă acest lucru. Am văzut în programele anterioare că nu este potrivit ca o femeie să stea în fața bărbaților în timpul rugăciunii. În ceea ce privește conducerea armatei în caz de război, vă rog să îmi arătați un singur exemplu semnificativ de femeie căreia i-a plăcut să fie comandant al armatei în societatea noastră liberă. Dacă femeile ar deveni la fel ca bărbaţii în ceea ce priveşte militarismul și luarea deciziilor care implică vărsare de sânge și războaie, viaţa ar pierde cea mai bună parte a ei, care este bunătatea și compasiunea femeilor. Allah Preaînaltul a creat un anumit echilibru în cadrul creației.

În plus, în islam, funcția de șef al statului nu este un premiu pentru care oamenii să lupte. Dimpotrivă, este ceva de care oamenii care sunt conștienți de responsabilitatea pe care o implică se feresc. Conform normelor islamice, o persoană nu ar trebui să caute să ocupe o funcție publică decât dacă oamenii îl caută sau îi oferă funcția datorită calificărilor sale. Aceasta este o poziție care presupune un mare sacrificiu, nu una care ajută la poziționarea tuturor rudelor în funcții importante și la luarea de mită. Putem vedea că, de-a lungul istoriei islamului, conducătorii au trăit o viață simplă și plină de sacrificii, una mult mai grea decât cea de dinainte de a accepta aceste tipuri de responsabilități. Ideea este că funcția de șef al statului nu este o problemă majoră, nici măcar femeile din Occident nu ar fi prea dornice să fie președinți sau șefi de stat. În lumea de astăzi, câți bărbați se află în poziția de șef de stat? Există multe alte reforme asupra cărora ar trebui să ne concentrăm în loc să ne facem griji cu privire la această chestiune.

 

Gazda: Ce puteți spune despre faptul că astăzi femeile ocupă funcții de judecători?

Jamal Badawi:

Nu există unanimitate în rândul juriștilor musulmani cu privire la această chestiune. În primul rând, cei care susțin că, prin analogie, o femeie nu ar trebui să ocupe funcția de judecător consideră că acesta are un rol asemănător cu acela al șefului de stat. Al doilea motiv pe care îl dau este acela că, în islam, bărbatul este capul familiei și spun că, dacă bărbatul este liderul gospodăriei, atunci, prin analogie, o femeie nu ar trebui să ocupe funcția de judecător, care este mult mai importantă decât aceea de cap al familiei. Aceasta este poziția majorității juriștilor musulmani.

Cu toate acestea, celebrul jurist At-Tabari contrazice acest punct de vedere, spunând că nu ar trebui să existe nicio restricție care să împiedice femeia musulmană să ocupe funcția de judecător. El spune că există o greșeală în a face acest tip de analogie și că Tradiția profetică se referă numai la funcția de șef de stat și nu la alte domenii.

O a treia poziție este cea a celebrului jurist Abu Hanifa (celebru lider al uneia dintre cele mai importante școli de Fiqh din tradiția sunnită), care a spus că, dacă Nobilul Coran menționează faptul că o femeie poate fi martor în chestiunile financiare, atunci ea ar trebui să fie, de asemenea, eligibilă pentru a fi judecător în același domeniu. Dacă acceptăm mărturia unei persoane, atunci ea este calificată pentru a fi judecător în același domeniu.

 

Gazda: În Legea islamică, este necesară mărturia a două femei în locul unui singur bărbat. Implică acest lucru faptul că femeile valorează de două ori mai puțin decât bărbații sau că sunt cetățeni de mâna a doua?

Jamal Badawi:

Categoric nu. Acest caz este asemănător cu acela al moștenirii, în care poate părea că femeile sunt dezavantajate, dar se dovedește că nu este cazul. În primul rând, dacă femeia ar fi considerată un cetățean de mâna a doua în islam, ea ar fi respinsă ca martor, iar în al secolul al VII-lea era totuși destul de greu de acceptat ca o femeie să fie martor (în acele timpuri era ceva obișnuit ca femeia să fie respinsă ca martor). Această chestiune nu are nicio legătură cu statutul. Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:

„(...) Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, (luaţi) un bărbat şi două femei, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte! (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:282]

Unii traducători folosesc cuvântul „a uita” în loc de „a greși” ca o traducere săracă pentru cuvântul tadil. Ne-am putea întreba în această situație de ce ne facem griji cu privire la faptul că femeile pot uita și nu spunem același lucru despre bărbați?

Din nou, problema apare din cauza traducerii, pentru că tadil nu înseamnă „a uita”, unele femei având o memorie mai bună decât bărbații. În cadrul societății islamice, femeia este atât de preocupată să își îndeplinească rolul de soție și mamă încât este foarte probabil ca ea să nu fie prezentă în momentul în care sunt negociate contractele financiare. În plus, chiar dacă ar fi prezentă, este posibil ca ea să nu aibă experiență în acest domeniu, pentru că nu s-a implicat foarte mult în chestiunile financiare. Astfel, există posibilitatea ca mărturia femeii să nu fie corectă, chiar dacă ea își dă tot interesul în acest sens. Scopul Legii islamice nu este acela de a înjosi femeia, ci acela de a se asigura că, în domeniul financiar, sunt garantate măsuri de precauție suplimentare. Chiar și în zilele noastre, cele mai multe femei nu se implică în acest domeniu și, prin urmare, este luată această măsură de precauție. Desigur, nu putem generaliza, deoarece unele femei pot fi brokeri mai buni decât bărbații (există întotdeauna excepții), dar, în general, în special în cadrul societății islamice, femeile nu se implică la fel de mult ca bărbații în chestiunile financiare.

 

 

 

Femeile musulmane în istorie

 

Gazda: Este acceptată mărturia unei femei musulmane în alte chestiuni decât cele financiare?

Jamal Badawi:

Mulți învățați, precum Abu Hanifa și Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de ei!), susțin că mărturia unei femei este acceptată în toate domeniile, cu excepția cazului în care se judecă o crimă. Unii juriști încearcă să explice faptul că o crimă care ar putea implica vărsare de sânge poate fi prea șocantă pentru majoritatea femeilor, lucru care ar putea conduce la percepția inexactă a ceea ce s-a petrecut, de care depinde viața sau moartea acuzatului. Însă, aceasta nu este viziunea universală susținută de toți juriștii musulmani. Găsim că alți juriști renumiți, precum Az-Zurhri și Al-Awzai (Allah să aibă milă de ei!), consideră că mărturia unei femei poate fi acceptată în orice chestiune sau dispută, inclusiv atunci când se judecă o crimă. Există o diferență de opinii cu privire la acest subiect, care se datorează faptului ca nu există nimic concludent în Nobilul Coran sau în Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care să le restricționeze pe femeile musulmane de la această activitate particulară.

Din nou, regula conform căreia sunt necesari doi martori bărbați sau două femei și un bărbat în alte chestiuni decât cele financiare depinde de interpretare. Nu există nimic concludent cu privire la aceasta, chiar dacă majoritatea juriștilor sunt de părere că se aplică și în alte domenii. Există anumite chestiuni referitoare la metodologia acestei analogii. În umila mea opinie, în conformitate cu Nobilul Coran, Sunnah Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și spiritul Legii islamice, această analogie are deficiențe.

În Nobilul Coran, găsim cel puțin șapte locuri în care se face referire la martori și doar în unul dintre ele apare cerința ca martorii să fie doi bărbați sau două femei și un bărbat (2:282). Acesta este singurul caz în care este specificat sexul martorilor. În alt loc (24:6-9), găsim că mărturia unui bărbat este considerată egală cu cea a unei femei. Acesta face referire la cazul în care un soț își acuză soția de adulter. În celelalte cinci locuri, Nobilul Coran nu precizează dacă martorii ar trebui să fie bărbați, femei sau ambele (4:15, 5:109, 24:04, 24:13 și 65:2).

Am menționat, de asemenea, că dezideratul conform căruia este necesară mărturia a două femei în locul unui bărbat, în toate celelalte situații cu excepția celei menționate anterior (în tranzacțiile financiare), pare să contrazică Tradiția profetică. De exemplu, în mai multe relatări profetice găsim că Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a luat decizii bazându-se pe declarația sub jurământ a unui singur martor, fără a fi precizat sexul acestuia (Muslim, Abu Dawud, An-Nasa’i și At-Tirmidhi). În plus, găsim în numeroase relatări că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a respins mărturia celor nedemni de încredere, a celor geloși pe persoanele împotriva cărora depuneau mărturie și a subordonaților care ar fi putut da mărturie doar pentru a-i mulțumi pe superiorii lor (Abu Dawud și At-Tirmidhi). În toate aceste cazuri, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a menționat ambele sexe.

În cele din urmă, în umila mea înțelegerea, se pare că această cerință contrazice, de asemenea, spiritul Legii islamice, deoarece, în conformitate cu Nobilul Coran, a da mărturie nu este un drept sau privilegiu, ci o obligație. Nobilul Coran spune:

„(...) Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemaţi (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:282]

În (2:283) se spune că, a ascunde adevărul sau a refuza să se dea mărturie, este un păcat. În (65:2) se spune că oamenii trebuie să dea mărturie dragul lui Allah Preaînaltul. Toate acestea arată că mărturia este o obligație.

Să presupunem că singurii martori la un incident sunt un bărbat și o femeie sau chiar două femei. Am putea concepe, în spiritul Legii islamice, să ne legăm de aspectele tehnice și să spunem că avem nevoie de încă un bărbat sau de încă o femeie, riscând să încălcăm astfel drepturilor altora?

 

Gazda: Există exemple specifice în istoria islamică de femei musulmane proeminente în ceea ce privește credința?

Jamal Badawi:

Unul dintre cele mai mari omagii pe care islamul i l-a adus femeilor musulmane pioase este faptul că prima persoană care a îmbrățișat islamul după ce i-a fost dată Profeția lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost o femeie, soția sa, Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!).

Conform istoriei islamice, înainte de a primi Profeția, Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obișnuia să meargă în peștera Hirāʾ să mediteze, iar soția lui nu obiecta și nu încerca să îl oprească de la a face aceasta. De multe ori, ea (Allah să fie mulțumit de ea!) îl vizita acolo și îi ducea provizii. Atunci când a primit prima Revelație, Profetul  Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se afla singur în peșteră și a coborât foarte speriat de pe munte. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu știa cine era persoana care pretindea a fi îngerul Gabriel (Pacea fie asupra sa!) și se gândea că poate era un duh rău. Atunci când a ajuns acasă, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) tremura de teamă, iar soția lui (Allah să fie mulțumit de ea!), în loc să îl ia la întrebări sau să îl acuze, l-a consolat imediat. Atunci când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că se temea că i s-ar putea întâmpla ceva rău, ea (Allah să fie mulțumit de ea!) i-a spus:

„Ba nu! Așteaptă veștile bune! (Jur) Pe Allah, Allah nu te va dezamăgi, căci tu păstrezi relațiile cu rudele tale, spui adevărul, te ocupi de problemele celorlalți și îi ajuți financiar pe nevoiași, îți onorezi oaspeții cu generozitate și îi ajuți pe cei loviți de calamități.” (Al-Bukhari)

Cu alte cuvinte, Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) a concluzionat că nimic rău nu i se putea întâmpla datorită caracterului său și că Allah Preaînaltul nu avea să îl dezamăgească. Atunci când o persoană trece printr-o asemenea tensiune și găsește mângâiere la persoanele dragi, acest lucru o ajută să meargă mai departe și să își îndeplinească responsabilitățile. Credința Khadijei (Allah să fie mulțumit de ea!) și onoarea de a fi prima persoană care a acceptat islamul, după ce acesta a fost completat prin intermediul Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), nu a fost doar o chestiune de credință în inimă; ea (Allah să fie mulțumit de ea!) i-a stat alături Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în toate suferințele, dificultățile, sacrificiile din lupta sa împotriva răului, minciunile și persecuția propriilor sale rude și ale poporului său. Ori de câte ori Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se confrunta cu toate aceste dificultăți în afara casei sale, se întorcea acasă pentru a găsi o inimă bună, ajutor, cuvinte reconfortante și încurajări de la soția sa, Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!). Rolul ei a fost crucial în a-l ajuta  pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să își îndeplinească responsabilitățile. Chiar și atunci când lucrurile s-au înrăutățit și păgânii i-au boicotat pe musulmani, Khadijah (care era foarte bogată și s-ar fi putut separat de ei) le-a stat alături soțului ei și celorlalți musulmani în suferință, foame, sete și lipsuri. Acest lucru arată că ea (Allah să fie mulțumit de ea!) i-a fost alături cu trup și suflet Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în toate greutățile și sacrificiile prin care a trecut.

 

Gazda: A existat vreo recunoaștere a credinței puternice a Khadijei?

Jamal Badawi:

Cea mai mare recunoaștere a venit de la însuși Allah Preaînaltul. Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că îngerul Gabriel (Pacea fie asupra sa!) a venit la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a spus:

„Khadijah vine la tine cu o farfurie de mâncare sau cu un vas cu ceva de băut. Transmite-i salutări de pace din partea Domnului ei și dă-i vestea bună că va avea în Paradis un palat construit din qasab (perle de peșteră), în care nu va fi nici zgomot, nici oboseală (probleme).” (Al-Bukhari și Muslim)

Aceasta este o descriere interesantă a locuinței ei din Paradis, iar unii învățați spun că este descrisă că fiind o casă în care nu va fi zgomot, deoarece Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) nu a ridicat niciodată vocea la soțul ei și a suferit mult din cauza zgomotului produs de necredincioși. În al doilea rând, în această casă nu va fi nicio suferință, pentru că ea nu i-a provocat nici oboseală și nici suferințe Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a fost o soție devotată și consolatoare.

 

Gazda: A recunoscut Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)  ajutorul ei?

Jamal Badawi:

În primul rând, în timpul vieții lor maritale, dragostea și afecțiunea pe care Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a arătat față de soția lui, Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!), au fost exemplare. Este suficient să spunem că, atunci când s-au căsătorit, Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea douăzeci și cinci de ani și Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) avea patruzeci de ani (era cu 15 ani mai în vârstă). Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost singura soție a Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) timp de 25 de ani, până când a murit. În ciuda diferenței de vârstă, această căsătorie s-a dovedit a fi una foarte fericită și stabilă, fiind construită pe aprecierea reciprocă a calităților umane.

S-a relatat că, atunci când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a vorbit despre femeile care au atins perfecțiunea, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a menționat pe Asiya (Allah să fie mulțumit de ea!), soția lui Faraon, Maria (Allah să fie mulțumit de ea!), mama lui Isus, și pe Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!). Într-o altă versiune, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a menționat-o, de asemenea, pe Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!), fiica lui. Este destul de interesant faptul că, în prima versiune, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) menționează trei femei care au jucat roluri foarte importante în viețile a trei mari Profeți (Pacea fie asupra lor!) din cele mai importante trei religii: iudaismul, creștinismul și islamul. Asiya (Allah să fie mulțumit de ea!), soția Faraonului, i-a fost mamă vitregă lui Moise (Pacea fie asupra sa!). Maria (Allah să fie mulțumit de ea!), mama lui Isus (Pacea fie asupra sa!), a jucat un rol crucial în creșterea lui. Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) a jucat un rol foarte important în viața soțului ei, Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). De fapt, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a apreciat-o atât de mult încât i-a fost credincios memoriei ei chiar și după ce aceasta a murit. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obișnuia să fie generos cu rudele și prietenii ei și, uneori, atunci când sacrifica un animal, le trimitea o parte din el spunând:

„Duceți-l la casa lui cutare, ea a fost prietena Khadijei. Duceți-o la casa lui cutare, ea a iubit-o (pe Khadijah).” (Al-Bukhari)

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) vorbea atât de des despre Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) încât ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a spus:

„«Nu m-am simțit geloasă pe niciuna dintre soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) așa cum m-am simțit geloasă pe Khadijah, deși nu am văzut-o niciodată. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obișnuia să vorbească despre ea foarte des, iar atunci când sacrifica o oaie, trimitea o parte din ea și prietenelor ei. Uneori îi spuneam: «(Vorbești despre Khadijah) ca și cum nu ar exista altă femeie pe Pământ în afară de ea.» El răspundea: «Khadijah era așa și așa și am avut copii cu ea.»” (Al-Bukhari)

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut doi băieți și patru fete cu Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!): Al-Qassim, ʻAbd Allah, Zeinab, Ruqayyah, Umm Kulthum și Fatimah (o altă femeie proeminentă din istoria islamică).

 

Gazda: Există exemple de femei proeminente în istoria islamică a căror credință a fost independentă de cea a soților lor?

Jamal Badawi:

Da, există cazuri de femei a căror credință a fost independentă de cea a soților, părinților și fraților lor, lucru care arată personalitatea lor independentă în materie de religie.

Voi da trei exemple care apar în cărțile de ahadith, în Tabakat Ibn Sa’ad și Al-Isabah fi Tamiz as-Sahābah.

Fiica Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Zeinab (Allah să fie mulțumit de ea!), a îmbrățișat islamul, dar soţul ei, Abu al-‘Ās ibn ar-Rabi, nu a făcut acest lucru. Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a trebuit să se separe de el, pentru că nu îi era permisă căsătoria cu un necredincios.

Un alt exemplu este acela al lui Umm Habibah (fiica lui Abu Sufian), care a devenit musulmană în timp ce tatăl ei era necredincios, considerând religia mai importantă decât legăturile de sânge.

Apoi, avem exemplul Fatimei, fiica lui Al-Khattāb, care era sora lui ‘Omar ibn Al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) (care mai târziu a devenit musulman și a fost al doilea calif). Înainte de a deveni musulman, ‘Omar ibn Al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) s-a dus odată la casa surorii sale și a găsit-o recitând Coranul. El (Allah să fie mulțumit de el!) s-a înfuriat și a lovit-o pe sora sa, însă, atunci când a văzut sângele de pe fața ei, s-a simțit rușinat și i-a cerut Coranul pentru a citi din el. Atunci când a făcut aceasta, inima lui a fost atinsă și a devenit musulman. Acest lucru arată că, în ciuda durității fratelui ei și a necredinței lui, Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) era musulmană.

Au existat chiar femei musulmane care au migrat (lăsând în urmă familiile lor), așa cum Umm Kulthum (Allah să fie mulțumit de ea!), fiica lui Uqbah, a migrat la Medina după tratatul de la Hudaibiyyah, lăsându-și în urmă familia.

 

Gazda: Există înregistrări de femei musulmane care au fost supuse la torturi și la alte tipuri de suferință?

Jamal Badawi:

Khadijah (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost prima persoană care a îmbrățișat islamul, iar prima persoană care și-a sacrificat viața de dragul islamului a fost, de asemenea, o femeie, Sumayyah (Allah să fie mulțumit de ea!), mama lui ‘Ammar ibn Yasir (Allah să fie mulțumit de ea!), unul dintre companionii Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Când au devenit musulmani, în perioada timpurie a islamului, Sumayyah (Allah să fie mulțumit de ea!), soțul și fiul ei au fost grav torturați de către păgâni și mai ales de către Abu Jahl. La un moment, Abu Jahl s-a înfuriat atât de tare din cauza perseverenței și a răbdării ei după toate formele de tortură la care fusese supusă, încât a înjunghiat-o în abdomen, ea (Allah să fie mulțumit de ea!) devenind astfel primul martir de dragul credinței.  

Există și alte exemple de femei care au fost torturate și pedepsite, de asemenea, de către Abu Jahl și alți oameni la fel de ignoranți. O femeie a fost torturată până când și-a pierdut vederea, iar apoi cei care au torturat-o au tachinat-o, spunând: „Idolii noştri au fost responsabili pentru pierderea vederii tale.” Ea a răspuns că aceasta era o minciună, deoarece idolii nu pot face nici bine, nici rău. S-a relatat că Allah Preaînaltul i-a redat vederea.

Chiar și pentru femeile care nu au fost torturate în mod direct a fost suficient de șocant faptul că i-au văzut pe cei dragi, tați, copii, soți și frați, în timp ce erau torturați, însă nu au cedat niciodată și au perseverat, încurajându-le pe rudele lor credincioase. Unele dintre ele au acceptat să îndeplinească misiuni foarte periculoase, care le-au pus viața în pericol.

 

Gazda: Ne puteți oferi o descriere rapidă a pericolului la care au fost expuse?

Jamal Badawi:

Atunci când Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și companionul său, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!), au migrat de la Mecca la Medina, păgânii s-au înfuriat foarte tare și au cerut să fie aduși înapoi, vii sau morți. Ei au oferit o recompensă generoasă oricui avea să îi ucidă. Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a refugiat într-o peșteră numită Thaur, aflată la sud de Mecca (pentru a scăpa de urmăritori). Păgânii conduși de Abu Jahl s-au dus la casa lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!), unde i-a întâmpinat fiica sa, Asma (Allah să fie mulțumit de ea!). Ei au întrebat-o unde se afla tatăl ei, iar ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a mințit, spunând că nu știa. Atunci, au pălmuit-o până când cercelul i-a căzut din ureche, însă ea (Allah să fie mulțumit de ea!) nu a cedat și nu a spus ce știa. De fapt, Asma (Allah să fie mulțumit de ea!) și-a asumat responsabilitatea foarte periculoasă de a le duce în secret alimente și ultimele noutăți lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el!) și Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în timp ce aceștia se ascundeau în peșteră. Dacă ar fi fost prinsă, probabil că ar fi plătit pentru această faptă cu viața ei.

Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!), fiica Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), obișnuia să îl apere pe tatăl ei, atunci când acesta era atacat. S-a relatat că odată, în timp ce Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ruga, cineva a adus intestinele de la o cămilă și le-a pus pe spatele lui, iar Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) s-a grăbit să-l curețe (în ciuda pericolului). (Al-Bukhari)

Există numeroase alte exemple de femei musulmane care au fost expuse la pericole.

 

Gazda: Există exemple de femei care au jucat un rol crucial în propagarea credinței?

Jamal Badawi:

Obligația unui musulman de a transmite mesajul islamului nu este doar un privilegiu sau un drept, ci este o datorie. Nu există nicio referință în Nobilul Coran sau în Tradiția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care să le excludă pe femei de la acest act lăudabil. Din punct de vedere istoric, știm că Urwah (Allah să fie mulțumit de ea!), fiica ʻAbd Al-Muttalib, obișnuia să îl susțină pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în mod deschis, chiar și în cele mai critice situații. Ea obișnuia, de asemenea, să îi îndemne pe oameni în mod deschis să creadă în el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și să îl ajute.

Un alt exemplu este cel al lui Umm Sulaim (Allah să fie mulțumit de ea!), mama unui companion proeminent al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Anas ibn Malik (Allah să fie mulțumit de el!), care era foarte tânăr în acel moment. După moartea soțului ei, un om bogat, care se numea Abu Talha, a venit la Umm Sulaim (Allah să fie mulțumit de ea!) ca să o ceară în căsătorie. Ea i-a spus:

„(Jur) pe Allah! Un bărbat ca tine nu ar trebui să fie refuzat, o, Abu Talha. Însă tu ești un necredincios și eu sunt musulmană și nu îmi este permis să mă căsătoresc cu tine. Dacă devii musulman, aceasta va fi zestrea mea și nu îți voi cere nimic altceva.” (An-Nasa’i)

Astfel, Abu Talha a devenit musulman și a fost unul foarte bun. Această întâmplare arată modul în care femeile au propagat credința chiar și la nivel personal. Credința era foarte importantă pentru Umm Sulaim (Allah să fie mulțumit de ea!) și ea a ales să o răspândească prin acest mijloc.

Umm Sharīk (Allah să fie mulțumit de ea!) este un alt exemplu. Chiar și în perioada cea mai critică pentru musulmani, atunci când aceștia erau torturați și chiar uciși, ea nu a ezitat niciodată să le viziteze în secret pe alte femei și să le invite la adevărul islamului, cerându-le să renunțe la toate practicile lor păgâne și având succes cu multe dintre ele.

 

Gazda: Au existat femei care s-au evidențiat în domeniul cunoașterii?

Jamal Badawi:

Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul istoriei islamice. Unul dintre exemplele cele mai proeminente este ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), soția Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a fost considerată o sursă foarte importantă a Tradiției profetice. Acest lucru poate fi legat de subiectul pe care l-am discutat mai sus cu privire la femeia ca martor. Astfel, dacă o femeie este acceptată ca o sursă a Tradiției profetice, cum poate fi respinsă mărturia ei în alte chestiuni minore. ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), Umm Salama (Allah să fie mulțumit de ea!) și alte femei au fost surse ale Tradiției profetice.

Abu Musa Al-Ashari, unul dintre învățații proeminenți ai islamului, l-a citat pe Tabaqat ibn Sa’ad, care a relatat că, ori de câte ori avea o problemă cu privire la Legea islamică, el mergea la ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) și o întreba, iar ea știa ce să răspundă. Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) obișnuia să dea ceea ce numim astăzi fatawah sau verdicte în conformitate cu învățăturile islamice.

Un alt exemplu este Asma‘a bint Yazid (Allah să fie mulțumit de ea!), o femeie dintre ansarii din Medina, care a făcut bai’ah (jurământ de credință) în fața Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și a învățat multe de la el, ajungând să fie ea însăși un învățat de seamă. S-a relatat că mulți juriști importanți au învățat de la ea (Allah să fie mulțumit de ea!).

 

Gazda: Ce puteți spune despre implicarea femeilor în serviciile sociale și activitățile caritabile?

Jamal Badawi:

Dintr-o perspectivă islamică, activitățile caritabile reprezintă, probabil, una dintre activitățile în care femeile pot excela mai mult decât bărbații, datorită naturii lor pline de compasiune, a bunătății, a grijii și a sacrificiului de sine. De fapt, dacă aruncăm o privire la începutul (aproape perfect) erei practicii islamice, vom găsi exemple foarte emoționante.

După moartea Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când islamul s-a răspândit în diferite țări și averea musulmanilor a crescut, ʻAbd Allah Ibn Zubair, care era o rudă a ʻAishei (Allah să fie mulțumit de ea!), soţia Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), i-a adus acesteia o sută de mii de dirhami, iar ea a împărțit imediat întreaga sumă între săraci și nevoiași. În acea zi, ʻAishah (Allah să fie mulțumit de ea!) postea (iar postul poate fi rupt doar după apusul soarelui) și, atunci când a venit timpul să rupă postul, și-a dat seama că nu avea nimic de mâncare în casă. Din această întâmplare, ne dăm seama de sacrificiul de sine al ʻAishei (Allah să fie mulțumit de ea!).

Un alt exemplu interesant a avut loc în timpul vieții Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) (fiica Profetului Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), era atât de apropiată de tatăl ei, încât oamenii obișnuiau să se refere la ea ca la „fata tatei”, iar Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o iubea, la rândul lui, foarte mult. Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) era căsătorită cu vărul său, ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el!), care era un om sărac. Odată, Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și s-a plâns de ceea ce au păţit mâinile ei de pe urma treburilor casnice şi i-a cerut un servitor. Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus ei şi lui ʻAli (Allah să fie mulțumit de ei!):

„Oare să nu vă învăţ pe voi ceva mai bun decât ceea ce aţi cerut? – Atunci când mergeţi la culcare, spuneţi «Subhān-Allah» de treizeci şi trei de ori,  «Al-hamdu Lillah» de treizeci şi trei de ori şi «Allahu Akbar» de treizeci şi patru de ori. Aceasta este mai bine pentru voi decât un servitor.” (Al-Bukhari)  

Comparați această situație cu aceea a multor conducători de astăzi, care cheltuiesc și risipesc milioane de dolari doar pe nunțile fiilor sau ale fiicelor lor. După ce au primit acest sfat, Fatimah și ‘Ali (Allah să fie mulțumit de ei!) au relatat că nu au părăsit niciodată această practică, pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a considerat-o mai importantă decât o viață confortabilă.

Unele femei au participat chiar și la protecția consumatorilor, nu numai la activitățile caritabile. Umm Ash-Shifa’ah, fiica lui ʻAbd Allah, era atât de înțeleaptă și de plăcută, încât ʻOmar (Allah să fie mulțumit de el!) ținea foarte mult cont de părerea ei. S-a relatat că, odată, el (Allah să fie mulțumit de el!) a trimis-o în piață să supravegheze și să se asigure că nimeni nu este înșelat.

 

Gazda: Cum s-au implicat femeile musulmane în eforturile de război?

Jamal Badawi:

Se știe din mai multe surse istorice faptul că femeile musulmane au fost voluntare în multe dintre luptele pe care musulmanii au trebuit să le ducă pentru a-și apăra credința. Ele au participat la serviciile logistice, precum furnizarea de alimente, îngrijirea celor răniți și transportarea lor înapoi în oraș, precum și orice ajutor le puteau da celor angajaţi în luptă. Este interesant de observat că în colecția cea mai acurată de Tradiții profetice, cea a lui Al-Bukhari, există un capitol întreg cu privire la participarea femeilor la război.

S-a relatat că o femeie care se numea Ar-Rubayi bint Muʻauwidh (Allah să fie mulțumit de ea!) a spus:

„Eram (pe câmpul de luptă) alături de Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și îi îngrijeam și le dădeam de băut celor răniți, iar pe cei morți îi luam înapoi la Medina.” (Al-Bukhari și Ahmad)

Într-o altă relatare, Umm Atiyah (Allah să fie mulțumit de ea!), o femeie dintre ansari, a spus:

„Am mers în șapte bătălii cu Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) (...)” (Muslim, Ahmad și Ibn Majah), apoi a descris responsabilități asemănătoare pe care obișnuia să le îndeplinească, precum îngrijirea celor răniți și aprovizionarea cu alimente.  

S-a relatat că până și ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), obișnuia să care apă împreună cu o altă femeie, Umm Aiman, ​​pentru a le da să bea celor din primele linii de front.

Există literalmente zeci de alte exemple și acestea sunt doar câteva dintre cele care le-au condus pe alte femei la a-i ajuta pe cei aflați pe câmpul de luptă.

 

Gazda: Au existat cazuri de femei musulmane care au participat în mod activ pe câmpul de luptă, luând parte la război?

Jamal Badawi:

Da, au existat astfel de exemple, de asemenea. Am menționat mai devreme numele unei femei proeminente, Umm Salim (Allah să fie mulțumit de ea!), care era căsătorită cu Abu Talha (Allah să fie mulțumit de el!). În bătălia de la Hunain, atunci când musulmanii se aflau într-un mare pericol, ea nu a depins de bărbați să o protejeze. Umm Salim (Allah să fie mulțumit de ea!) avea un pumnal la ea și i-a spus soțului ei că, dacă cineva s-ar apropia de ea sau ar încerca să o violeze, nu ar ezita să îl folosească pentru a se apăra. Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a auzit acestea, el a spus doar: „Allah ne-a protejat deja de pericol (...)”, însă nu a obiectat împotriva faptului că ea era precaută și încerca să se apere.

Atunci când păgânii au complotat să ajungă la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a-l ucide și a scăpa de islam, o femeie pe nume Nusaybah bint Kaʻab (Allah să fie mulțumit de ea!), care se afla acolo pentru a le da de băut soldaților, a simțit că viața Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se afla în pericol. Atunci, a aruncat totul, a luat o sabie și a început să îl apere pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care i-a recunoscut curajul. De fapt, s-a relatat că Nusaybah bint Kaʻab (Allah să fie mulțumit de ea!) a suferit douăsprezece leziuni în timp ce îl apăra pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nu cunosc multe femei care să aibă atâta curaj și perseverență.

Mai devreme am menționat-o pe Asma’a bint Yazid (Allah să fie mulțumit de ea!), o femeie dintre ansari, care nu numai că a fost o erudită, ci și o femeie foarte curajoasă, care a participat în mai multe bătălii. Mulți istorici fac referire la participarea ei în bătălia de la Yarmuk, inițial pentru a-i îngriji pe cei răniți. Cu toate acestea, s-a relatat că, atunci când armata romană i-a atacat pe musulmani, ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a ucis nouă soldați din tabăra dușmană.

În mod similar, aflăm că Safiyyah bint ‘Abd al-Muttalib s-a aflat în pericol în bătălia de la Al-Khandaq și că a scăpat imediat de soldatul care o atacase.

Așadar, există multe exemple de femei care au participat în mod activ pe câmpul de luptă, luând parte la război.

 

Gazda: Mulți susțin că aceste exemple nu sunt aplicabile în zilele noastre, deoarece aceste situații au avut loc în primele zile ale islamului, când musulmanii se aflau în pericol. Cum răspundeți la această opinie?

Jamal Badawi:

Nu există niciun text în Nobilul Coran sau Sunnah Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care să le interzică femeilor să meargă pe câmpul de luptă (chiar și pentru a lupta). Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a aprobat acest lucru. Dacă o persoană dorește să argumenteze această permisiune spunând că a fost dată din cauza pericolului la care musulmanii erau expuși în primele zile ale islamului, atunci același argument se aplică în orice alt moment de după Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), pentru că oricând poate apărea un pericol similar.

Musulmanii sunt persecutați în multe locuri din întreaga lume, aflându-se sub regimuri opresive interne și forțe de ocupație externe. Până în ziua de astăzi, auzim despre lupta eroică a femeilor musulmane din Egipt, Siria, Afganistan și Iran. Dacă argumentul se bazează pe pericol, atunci acesta poate apărea în orice moment sau loc. Cu toate acestea, trebuie precizat faptul că femeile nu sunt obligate să participe la război. Cu alte cuvinte, o femeie nu poate fi recrutată în armata musulmană. Responsabilitatea principală cade pe bărbați atunci când vine vorba de acest punct. Să spui că Allah Preaînaltul le-a scutit pe femei de această responsabilitate din mai multe motive este un lucru, dar să spui că este interzis ca ele să participe la război este cu totul altceva.

Unii oameni se bazează pe hadith-ul în care, atunci când a fost întrebat dacă femeile sunt obligate să participe la jihad (cuvânt din limba arabă care înseamnă străduința pe calea lui Allah, folosit pentru luptă, de asemenea), Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns:

 „Da, ele au obligația de a lua parte la un jihad în care nu se dă nicio luptă: hajj şi ʻumrah.” (Ibn Majah)

Din nou, acest lucru nu înseamnă că femeile nu pot participa la luptă, ci, pur și simplu că, dacă ele nu pot să participe la lupta pe Calea lui Allah, vor primi aceeași recompensă pe care o primesc bărbații care participă la jihad dacă vor face pelerinajul. Aceasta a fost mai degrabă o compensare decât o interdicție. În orice caz, trebuie specificat că islamul nu obligă femeia să își lase copiii acasă pentru a participa la război. Celor care pot face aceasta, ar trebui să li se permită să participe pe câmpul de luptă, dacă doresc să facă acest lucru (mai ales cu sprijin logistic).

Trebuie să menționez un text pe care oamenii l-ar putea folosi pentru a argumenta faptul că femeile nu ar trebui să fie lăsate să participe la luptă. O femeie cunoscută sub numele de Umm Kabsha a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îi ceară permisiunea de a participa la bătălia de la Hunayn, iar el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus:

„Mi-e teamă că, dacă îți voi permite să faci asta, va deveni o obligație.” (Ahmad, Abu Dawud și An-Nasa’i)

Acest text nu înseamnă ca femeilor le-a fost interzisă participarea la luptă, ci ar putea însemna că Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a fost teamă că musulmanii ar interpreta că aceasta este o regulă și că aceștia le-ar putea obliga pe femeile musulmane să participe pe câmpul de luptă împotriva voinței lor.

Faptul că toate aceste lucruri s-au întâmplat cu aprobarea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) arată că femeilor nu le-a fost interzis nici măcar să participe pe câmpul de luptă.

 

Gazda: În ultimele câteva programe ați părut să vă concentrați pe perioada timpurie a islamului. A existat un motiv pentru asta?

Jamal Badawi:

În primul rând, primele zile ale islamului reprezintă probabil modelul perfect al practicării corecte a acestei religii. Oamenii obișnuiau să respecte mai mult preceptele credinței lor, mai ales în zilele Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deoarece el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi călăuzea.

În al doilea rând, este interesant să se facă referire la primele zile ale islamului, deoarece acestea arată că învățăturile lui au restaurat demnitatea, drepturile și personalitatea independentă a femeii musulmane. Există o mare diferență între acele timpuri și zilele noastre, deoarece toate acestea nu au fost un rezultat al cererilor de emancipare a femeii sau un rezultat al presiunilor grupurilor politice. Acest lucru dovedește că sursa islamului este divină.

 

Gazda: Ce se știe despre situația femeilor musulmane de mai târziu?

Jamal Badawi:

Este greșit și inexact să sugerăm că, datorită islamului, practica musulmanilor de-a lungul ultimilor peste 1400 de ani a fost perfectă și că femeile au fost tratate ca niște regine. Dar putem spune că, după acest stadiu incipient, atunci când a fost implementat modelul de tratament al femeii, statutul femeilor musulmane din secolele următoare a urcat și a coborât. Uneori, femeile musulmane erau supuse la opresiune și drepturile pe care le aveau conform Legii islamice le erau încălcate. Aceste variații nu au fost o tendință constantă, fiind diferite în funcție de timp și loc.  

Astăzi, musulmanii constituie majoritatea în aproape 57 de țări, unele din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu, și unele țări occidentale, precum Albania sau Turcia. Este greșit să presupunem că tradițiile și culturile locale nu influențează comportamentul musulmanilor. În fond, musulmanii sunt oameni și nu sunt perfecți în ceea ce priveşte practicarea credinței lor. Pot spune că, în general, statutul și tratamentul femeilor musulmane pare să fie influențat de progresul sau declinul civilizației islamice, mergând în aceeași direcție cu aceasta.

 

Gazda: Care sunt motivele acestui declin, în opinia dumneavoastră?

Jamal Badawi:

Declinul apare atunci când există un declin în practicarea corectă a credinței de către musulmani. Islamul trebuie să înceapă din inimă, după cum spune Nobilul Coran:

„(...) Allah nu schimbă starea unor oameni până când ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:11]

Atunci când musulmanii au urmat învățăturile islamului, s-au schimbat în bine, iar atunci când nu au făcut aceasta, ei au deviat de la islam, care începe din inimă.

Lipsa unui angajament sincer față de credință duce în mod evident la declinul civilizației musulmane, din care rezultă în timp ignoranța sau lipsa de informații și cunoștințe corecte cu privire la natura islamului și la învățăturile adevărate ale acestuia. Chiar dacă problema ignoranței din perioada declinului civilizației islamice i-a afectat atât pe bărbați, cât și pe femei, de obicei opresiunea și ignoranța le afectează mai mult pe femei. Rezultatul ignoranței a fost acela că bărbații musulmani nu le-au acordat femeilor musulmane drepturile care le-au fost date de către legea și tradiția islamică.

Trebuie precizat, de asemenea, faptul că femeile poartă o parte din vină, deoarece Legea islamică este de partea lor și ele ar fi trebuit să se împotrivească oricărei încercări de a le priva de drepturile pe care le-au primit de la Allah Preaînaltul.

 

Gazda: Ați putea să ne dați exemple specifice în care femeile musulmane au fost private de drepturile care le-au fost garantate de Legea islamică? De ce sunt aceste puncte contrare învățăturilor islamice?

Jamal Badawi:

Lista este destul de vastă, dar voi da numai trei exemple.

În primul rând, este împiedicarea femeilor de a merge la moschee, care încă este practicată în unele zone ale lumii musulmane. 

În al doilea rând, este practica de a le căsători pe fete fără consimțământul lor, lucru care este împotriva Legii islamice.  

În al treilea rând, este izolarea femeilor, astfel încât acestea să nu fie văzute, indiferent de circumstanțe. Unii spun că bărbaților le este interzis chiar și să audă vocea unei femei.

Să luăm exemplul interzicerii femeilor să meargă la moschee. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus foarte clar:

„Nu le împiedicați pe roabele lui Allah să meargă la moscheile lui Allah.” (Abu Dawud)

Există o mulțime de relatări ale unor femei din timpul vieții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care au spus că obișnuiau să meargă la moschee (chiar și pentru rugăciunea de dinainte de răsărit).

În ceea ce privește practica de a le căsători pe fete fără consimțământul lor, trebuie precizat că, în Legea islamică, pentru ca o căsătorie să fie legitimă, este nevoie atât de acordul mirelui, cât și de cel al miresei. Dacă unul dintre ei nu este de acord, căsătoria este considerată nulă.

În ceea ce privește izolarea (purdah), este important să rețineți că mulți dintre cei care au scris despre islam au asociat purdah cu islamul. Adevărul este că purdah este o practică a hindușilor nemusulmani. Se spune că practica de a le izola pe femei face parte din practica hindusă. Acest cuvânt nu apare nici în Nobilul Coran și nici în Tradiția profetică. De fapt, din punct de vedere etimologic, purdah este un termen persan, nu arab (limba arabă este limba în care a fost revelat Nobilul Coran). Unii istorici spun că această practică nu a fost răspândită doar printre hinduși, ci și printre persanii zoroastrieni și printre oamenii bogați din Imperiul Bizantin. Altfel spus, purdah a fost practicată înaintea islamului și nu are nicio legătură cu acesta. Această practică este destul de diferită de hijab, care înseamnă modestie în îmbrăcăminte și comportament pentru protejarea femeilor de molestare și alte prejudicii. Acest lucru este destul de diferit de purdah, deoarece nu implică izolarea femeilor și împiedicarea lor de la a ieși.

Un alt cuvânt asemănător este harem. Acest termen vine de la cuvântul haram, care se referă la niște camere exclusive pentru femeile casei, unde nu este permisă intrarea bărbaților străini, pentru a proteja intimitatea femeilor. Istoricii au relatat că haremul nu era o închisoare, ci niște camere frumos amenajate, cu fântâni și plante. Acestea erau camere rezervate femeilor care cântau la petreceri (organizate în mod islamic), sărbători sau alte funcții. Cu toate acestea, în multe dintre romanele romantice, cuvântul harem face referire la femeile și concubinele unui bărbat, aceasta fiind una dintre practicile corupte care s-au strecurat în casele unora dintre conducătorii musulmani de-a lungul istoriei, dar care nu are nimic de-a face cu islamul. De fapt, este total contrară învățăturilor acestuia. Întreaga noțiune de purdah sau harem nu are niciun fundament în învățăturile islamice.

În învățăturile islamice, găsim dovezi ale faptului că amestecarea între bărbați și femei în limitele Legii islamice (respectând anumite restricții de modestie) a avut loc în diferite circumstanțe: pelerinaj, educație și chiar pe câmpul de luptă.

 

Gazda: Există citate care dovedesc acest lucru în Nobilul Coran sau Tradiția profetică?

Jamal Badawi:

Întreaga noțiune de izolare totală a femeilor este contrară învățăturilor pe care le putem găsi în Nobilul Coran. De exemplu, în (33:59) se vorbește despre porunca adresată femeilor musulmane să se învelească în jilbaburile lor (veşmânt cu care se acoperă întreg corpul cu excepţia palmelor şi a feţei) atunci când ies, pentru a se proteja de a fi molestate sau atacate de pervertiți:

„(...) Spune soațelor tale şi copilelor tale şi femeilor dreptcredincioşilor să se învelească în jilbaburile lor, căci astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute şi să nu li se pricinuiască necazuri! (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:59]

Precizarea că femeile ar trebui să folosească acest veșmânt indică faptul că li se permite să iasă. Mai târziu, au fost revelate versete cu restricții suplimentare pentru soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deoarece ele (Allah să fie mulțumit de ele!) sunt considerate mamele credincioșilor și reputația lor trebuia să fie păstrată nepătată. De asemenea, casa Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era un loc în care intrau mulți oameni, indiferent dacă erau buni sau răi.

S-a relatat că ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!), al doilea calif după Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a văzut-o pe Sauda (Allah să fie mulțumit de ea!) (soția Profetului Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și a recunoscut-o, așa că s-a dus la ea și i-a spus că trebuie să caute o soluție, pentru a nu fi recunoscută atunci când ieșea din propria casă. Ea (Allah să fie mulțumit de ea!) a mers la Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a relatat ceea ce i-a spus ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!). Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus:

„Vouă (femeilor) v-a fost permis să ieșiți pentru a vă îndeplini nevoile.” (Al-Bukhari)  

Într-o altă relatare, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«Evitați să stați în drum!» Ei (companionii) au spus: «O, Mesager al lui Allah, nu avem alt loc pentru a ne aduna şi vorbi!» Atunci, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: «Dacă trebuie neapărat să faceți acest lucru, atunci oferiți-i drumului drepturile sale!» Ei l-au întrebat: «Şi care sunt drepturile drumului?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a răspuns: «A-ți pleca privirea (pentru a nu privi insistent la membrii de sex opus), a te abține de la a face rău altora, a răspunde la salut, a porunci ceea ce este permis şi a opri de la ceea ce este interzis.»” (Al-Bukhari)

Prima condiție este interesantă, pentru că se precizează că bărbații nu pot privi insistent la femeile care trec pe drum, ceea ce implică faptul că ele au voie să iasă. Altfel, ce sens ar avea această precizare? În plus, aflăm că în timpul vieții Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au avut loc, cu consimțământul său, vizite familiale care implicau reuniuni (în limitele islamului în ceea ce privește vestimentația și comportamentul), unde se aflau atât femei, cât și bărbați. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mers odată la o nuntă și mireasa însăși a turnat ceva de băut într-un vas și i-a dat Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să bea.

Dintr-o altă relatare, aflăm că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a vizitat o femeie care se numea Ar-Rabi’ bint Mauth, iar soțul ei a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a cerut să-i aducă apă pentru abluțiune înainte de rugăciune, ceea ce înseamnă că toți erau așezați în același loc.

În numeroase alte relatări se menționează că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a vizitat multe case unde se aflau și femei musulmane, cu care mânca la aceeași masă. Nu apare nicăieri că ar trebui să existe o anumită partiție și că femeile nu ar trebui să fie prezente.

Există un exemplu interesant al unei femei care a venit la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu intenția de a îl întreba ceva în privat, iar el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus să caute orice stradă din Medina unde să se poată întâlni. Ideea aici este că o stradă este un loc deschis, unde nu există o intimitate totală și absolută, care nu este permisă în islam. Dar, din nou, femeia a avut suficientă intimitate încât să îl întrebe pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) orice avea de întrebat.

Este evident din toate aceste exemple că ideea conform căreia o femeie musulmană nu ar trebui să fie văzută nu are nicio bază în Nobilul Coran sau în Tradiția profetică.

 

Gazda: Mai devreme ați spus că pretinderea conform căreia un bărbat nu are voie să audă vocea unei femei este greșită. Cum puteți demonstra acest lucru?

Jamal Badawi:

Acest lucru este susținut atât de Nobilul Coran, cât și de Tradiția profetică.  

De exemplu, Nobilul Coran se adresează soțiilor Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând:

„O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare (faţă de bărbaţi), cu vorba (atunci când staţi de vorbă cu ceilalţi bărbaţi, vocea să nu fie schimbată pentru a atrage atenţia lor), pentru ca acela care are o boală în inimă (fățărnicie, îndoială şi înclinare spre păcat) să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:32]

Cu alte cuvinte, Coranul nu spune că femeile nu pot vorbi pentru că bărbații nu trebuie să le audă vocea, ci pur și simplu spune că, atunci când vorbesc, ele trebuie să folosească un ton normal.

În Capitolul 58 al Nobilului Coran, versetul 1, este relatată discuția dintre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și o femeie care a venit la el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a se plânge de soțul ei. Din nou, dacă ar fi fost interzis ca bărbații să audă vocea femeilor, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu ar fi permis aceasta, iar el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este exemplul nostru.  

În Tradiția profetică găsim, de asemenea, o mulțime de relatări care menționează că femeile veneau să îl întrebe lucruri pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau să îi sugereze lucruri. Acest lucru arată, din nou, că vocea unei femei în sine nu poate fi considerată ca fiind nelegală. Am menționat mai sus că mulți dintre companionii Profetului Mohammed (Allah să fie mulțumit de ei!) au învățat o mulțime de lucruri despre islam de la femei precum ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) (soţia Profetului Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Cum s-ar fi putut întâmpla aceasta dacă vocea femeii ar fi fost interzisă?!

Când am abordat acest subiect la niște seminarii pentru femeile musulmane, ele s-au plâns că unii dintre frații lor musulmani erau incomodați și neliniștiți atunci când treceau pe lângă ei, ca și cum ar fi fost un păcat să le vorbească sau să le salute. Dacă privim la Tradițiile autentice ale Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), găsim că Asma, fiica lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de ei!), a relatat că, într-o zi, era așezată cu niște femei, iar Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trecut pe lângă ele și le-a salutat cu salutul de pace. Acest lucru arată că nu este nimic în neregulă cu a le vorbi femeilor și că ele pot răspunde, de asemenea.  

În alte relatări, unii dintre companioni (Allah să fie mulțumit de ei!) au spus că, după rugăciunea congregațională de vineri, obișnuiau să meargă la o femeie în vârstă care pregătea supă și le dădea să mănânce, iar ei erau foarte fericiți de acest lucru. Atât timp cât aceste interacțiuni dintre bărbați și femei sunt în limitele islamice, nu există niciun text care să le interzică.

 

Gazda: Care sunt argumentele și baza implementărilor stricte și nejustificate ale acestui lucru?

Jamal Badawi:

Este important de reținut faptul că, în cazul învățăturilor islamice, singurele texte concludente și clare, pe care nimeni nu are dreptul să le modifice, sunt Cartea lui Allah Preaînaltul, Nobilul Coran, sau Tradiția profetică autentică. În islam, juriștii nu pot ignora Cuvântul lui Allah Preaînaltul. Din fericire, drepturile fundamentale ale femeilor musulmane au fost deduse din aceste două surse.

În alte aspecte mai detaliate au existat diferențe de opinii între juriștii musulmani (cu tot respectul față de cunoștințele lor), care sunt, în fond, ființe umane, iar unii au fost influențați de mediul în care au trăit și de tradițiile din epoca lor.

Unii juriști au vorbit împotriva practicilor opresive, iar alții au avut o interpretare mai strictă. Unul dintre motivele acestui lucru a fost exagerarea purității generației care a venit imediat după cea a Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Se spune că acei oameni erau atât de puri, încât nimeni din zilele noastre nu îi va putea egala vreodată și, din acest motiv, nu pot fi permise interacțiunile dintre femei și bărbați așa cum aveau loc în acele vremuri. Uităm că în Capitolul 24 al Nobilului Coran, versetul 60, se vorbește despre existența oamenilor deviați din timpul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Un alt aspect este generalizarea unora dintre textele Nobilului Coran care se ocupă cu restricțiile speciale privitoare la soțiile Profetului (Allah să fie mulțumit de ele!), din cauza statutului lor de mame ale credincioșilor, care nu îi poate fi atribuit nimănui altcuiva. Unele dintre ele sunt valabile pentru toate femeile, însă altele au fost enunțate în mod special pentru soțiile Profetului (Allah să fie mulțumit de ele!).

În cele din urmă, unii au urmat legea care spune că lucrurile permise pot fi restricționate dacă există teama de ispită, probleme sau molestare. Unii oameni spun că astăzi lucrurile nu sunt sigure, însă nici în acele timpuri nu erau. Cât de departe putem merge cu aceste precauții? Dacă vrem cu adevărat să fim precauți, atunci nici bărbații nu ar trebui să iasă din casele lor. Trebuie să existe totuși niște limite; trebuie să urmăm Legea islamică în ceea ce privește protecția, însă ne putem bucura, de asemenea, de beneficiile interacțiunilor care se fac în conformitate cu Legea islamică. Cu alte cuvinte, secretul se află în aplicarea cu moderație a Legii islamice.

 

 

Femeile musulmane în istoria recentă

 

Gazda: Ce puteți spune de situația femeilor musulmane în istoria recentă?

Jamal Badawi:

Aș clasifica acest subiect în trei tendințe principale:

  • occidentalizarea totală;
  • menținerea statusului quo și evitarea încercării de a schimba ceva în prezent;
  • abordarea adepților renașterii islamice.

Tendința spre occidentalizare a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, într-un moment în care civilizația musulmană se afla în situația cea mai proastă din istoria musulmană. Aceasta a apărut într-un moment de decadență și înapoiere, când, practic, întreaga lume musulmană se afla sub o formă de colonialism sau alta. Această perioadă părea să coincidă cu puterea în creștere a țărilor occidentale. Drept urmare, puterile coloniale care au ocupat lumea musulmană, cu ajutorul misionarilor sau a orientaliștilor, au încercat din greu să îi convingă pe musulmani că principalul motiv al înapoierii lor era religia pe care o practicau. Au încercat, de asemenea, să îi convingă pe musulmani că singura cale de ieșire din această dilemă era renunțarea la islam și adoptarea obiceiurilor occidentale. Aceste eforturi au avut cu siguranță rezultate. Am găsit că unii musulmani (mai ales cei care nu erau foarte familiarizați cu credința lor) au răspuns  în mod favorabil la acest apel. Cu toate acestea, mulți dintre oamenii care au susținut acest tip de mișcare au avut antecedente de colaborări fie cu armata de ocupație, pentru a stabili puterea colonială, fie cu oamenii care au fost colaboratori cu membrii corupți ai monarhiei din Egipt, care s-a încheiat cu regele Faruq (care a fost demis în anul 1952). Cu toate acestea, zecile de ani de experiență practică au arătat că occidentalizarea totală nu este soluția la această dilemă.

 

Gazda: De ce nu a avut succes această abordare?

Jamal Badawi:

În primul rând, chiar dacă a existat întotdeauna sentimentul că este nevoie de reforme și îmbunătățiri pentru a avea succes, acestea trebuie să se bazeze pe religie, credință și pe valorile poporului. Astfel, mișcările de reformă pot câștiga mai mult sprijin și încredere din partea populației.

În al doilea rând, principiul de adoptare totală a unei alte culturi și alte practici, fără niciun proces rațional de selectare în funcție de nevoile fiecăruia este în sine o dovadă de ignoranță și decadență. Numai o națiune care este în stare de decadență îi poate imita pe alții orbește.

În al treilea rând, din punctul de vedere al islamului, nu este greșită adoptarea unei idei reformiste, atât timp cât musulmanul poate alege în mod critic ca procesul de schimbare, iar îmbunătățirile și reformele se desfășoară în limitele credinței. Astfel, nu există niciun motiv pentru care reformele să fie făcute împotriva lui Allah Preaînaltul.

Pe de altă parte, este important să se clarifice faptul că soluția la toate aceste dileme și probleme cu care se confruntă musulmanii și, în special, femeile musulmane, le putem găsi în cadrul învățăturilor islamului. Deci, în loc să importăm idei, de ce nu punem în aplicare ceea ce avem? Legile islamice protejează drepturile și demnitatea femeilor. Dacă musulmanii nu pun în aplicare aceste învățături, soluția nu se află în a căuta ceva diferit, ci în a implementa ceea ce avem deja.

 

Gazda: Care este punctul de vedere cu privire la a doua tendință majoră pe care ați amintit-o, aceea de menținere a statusului quo?

Jamal Badawi:

Această tendință pare să fi apărut ca o reacție la încercarea de a-i impune unei populații majoritar musulmane valorile, modul de gândire și credințele străine. Foarte mulți oameni au simțit că reformele nu au izvorât din credință, ci au fost, mai degrabă, ceva impus, care era foarte diferit față de tradiția și convingerile lor.

În al doilea rând, unii oameni au avut dreptate să își facă griji, deoarece, împreună cu adoptarea ideilor de adaptare și corectitudine occidentale, au fost adoptate multe alte practici care erau contrare credinței și comportamentului islamic. Relaxarea cu privire la chestiunile morale, acoperirea adecvată și amestecarea fără restricții dintre femei și bărbați sunt câteva exemple care au făcut ca multe persoane să simtă că valorile morale ale societății musulmane și integritatea familiei sunt amenințate. Acelor persoane nu le-a fost teamă de reforme, ci de adoptarea lor amestecând ideile bune cu practicile contraproductive.

Totuși, este corect să spunem că faptul că unii au fost circumspecți cu privire la reforme s-a datorat în parte lipsei lor de apreciere față de vitalitatea islamului și capacitatea acestuia de a face față tuturor tipurilor de provocări din diferitele locuri și momente. În unele cazuri, unii au interpretat greșit cuvintele Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), crezând că el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) considera că femeile sunt inferioare bărbaților.

 

Gazda: Ați putea comenta hadith-ul în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune că dacă o femeie se roagă, ține post, își păstrează castitatea și se supune soțului ei, va intra în Paradis?

Jamal Badawi:

Este adevărat că există un hadith în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Dacă o femeie efectuează cele cinci rugăciuni (zilnice) ale sale, postește luna ei (luna Ramadan), își păzește castitatea și se supune soțului ei, i se va spune: «Intră în Paradis prin oricare dintre porțile lui dorești!»” (Ahmad)

Unii oameni interpretează greșit această relatare spunând că acestea sunt singurele lucruri pe care o femeie musulmană este obligată să le facă și că aceasta este o listă exclusivă a obligațiilor femeii musulmane. Există două motive pentru care aș spune că aceasta este o interpretare greșită.

În primul rând, toată lumea știe că există cinci stâlpi de bază ai islamului, care includ credința și lucruri care nu sunt menționate în hadith-ul de mai sus, precum caritatea anuală obligatorie și pelerinajul. Nimeni nu poate nega faptul că acești stâlpi sunt obligatorii atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Așadar, dacă aceștia nu au fost menționați în hadith, înseamnă că femeile nu trebuie să dea caritate, să îndeplinească pelerinajul, să creadă în Allah Preaînaltul sau să îndeplinească alte sarcini religioase? Ceea ce trebuie să reținem este că textul hadith-ului nu este menit să arate singurele obligații ale femeii musulmane, ci prezintă mai degrabă un exemplu de unele dintre cele mai semnificative fapte bune pe care o femeie musulmană le poate îndeplini.

În al doilea rând, am văzut mai sus modul în care femeile musulmane din timpul vieții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-au implicat în mod activ într-o varietate de activități economice, sociale și politice. Din nou, trebuie să interpretăm acest hadith în contextul învățăturilor islamice.

 

Gazda: Este adevărat că Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și-a exprimat temerea că bărbații vor fi tentați de femei după plecarea lui? Care sunt implicațiile acestor cuvinte?

Jamal Badawi:

Atât în colecția de relatări a lui Al-Bukhari, cât și în cea a lui Muslim, se menționează teama Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la faptul că femeile ar putea fi o sursă de ispită pentru bărbați. În limba arabă este folosit cuvântul fitnah, care este uneori tradus ca ispită, dar acest termen înseamnă, de asemenea, testare sau încercare. Pot da două exemple din Nobilul Coran în care fitnah înseamnă încercare și nu ispită:

„Cu adevărat, averea şi copiii voştri sunt numai fitnah (încercare pentru voi) (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 8:28]  

„Cu adevărat, averea şi copiii voştri sunt numai fitnah (încercare pentru voi) (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 64:15]

Aici, fitnah nu înseamnă ispită, ci încercare. Lucrurile care sunt numite fitnah nu sunt neapărat negative, dacă este vorba despre avere, femei sau copii. Găsim că Nobilul Coran vorbește în multe locuri despre a avea soții, copii și bogăție ca despre una dintre Binecuvântările lui Allah Preaînaltul și nu se spune nicăieri în Nobilul Coran sau în Tradiția profetică faptul că ar fi interzise sau negative. Fitnah, ispită sau încercare aici înseamnă că, atunci când Allah Preaînaltul ne binecuvântează cu femei, copii sau avere nu ar trebui să permitem ca acestea să ne îndepărteze de pomenirea lui Allah Preaînaltul; El Atotputernicul ne-a dat toate aceste lucruri și nu trebuie să Îl uităm.

Acest lucru ne amintește, de asemenea, că goana noastră după avere și satisfacerea nevoilor noastre instinctive ar trebui să se facă în limitele a ceea ce este permis, evitând cele interzise. Nu există nicio conotație negativă atunci când este folosit termenul fitnah pentru că totul în viața noastră poate fi considerat un test.

 

Gazda: Există un citat al Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care spune că femeile se află în dezavantaj față de bărbați în ceea ce privește religia și mintea (rațiunea). Ați putea să explicați contextul acestui hadith și înțelesul lui?

Jamal Badawi:

Au existat multe neînțelegeri cu privire la acest hadith. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a rostit aceste cuvinte pentru a le îndemna pe femei să facă fapte bune. Uneori, atunci când este făcut un îndemn, sunt folosite alegorii care nu ar trebui să fie interpretate într-un sens restrictiv și literal, ci, mai degrabă, ca o încurajare.  

În al doilea rând, nu se vorbește despre inferioritatea sau superioritatea bărbaților sau a femeilor, ci despre diferențele naturale dintre bărbați și femei. Diferențele naturale create de Allah Preaînaltul nu pot fi considerate o sursă de inferioritate sau superioritate a niciunuia dintre cele două sexe. 

În al treilea rând, această Tradiție profetică explică înțelesul acestor cuvinte și arată că acesta este foarte restrictiv, chiar dacă oamenii încearcă să îl generalizeze. De exemplu, femeile l-au întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la ce s-a referit atunci când a spus că ele se află în dezavantaj față de bărbați în ceea ce privește practicarea religiei, iar răspunsul lui a fost simplu. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că, în timpul menstruației, femeia musulmană nu se roagă (nu își îndeplinește cele cinci rugăciuni zilnice). În Legea islamică, femeii musulmane nu îi este permis să se roage în timpul menstruației (există anumite cerințe de tahārah, un grad minim de curățenie cerută înainte de rugăciune, dacă un bărbat sau o femeie sângerează, acesta este un motiv pentru care nu pot efectua rugăciunea), până când se curăță. Dacă am interpreta această Tradiție profetică spunând că femeile musulmane sunt mai puțin religioase, ar însemna să contrazicem Coranul. Dacă am spune că se află în dezavantaj deoarece nu se roagă în timpul menstruației, ar însemna să o învinuim pentru acest lucru, în timp ce Legea islamică este cea care nu îi permite să se roage. Acest lucru ar contrazice în totalitate spiritul general al islamului. Trebuie să mergem înapoi la contextul Tradiției profetice, și anume la faptul că aceasta reprezintă o îndemnare pentru ca femeile să se roage și să facă acte de caritate.

Cea de a doua parte spune că femeile se află în dezavantaj față de bărbați în ceea ce privește intelectul (‘aql). Există o mare neînțelegere cu privire la această afirmație, deoarece hadith-ul nu se referă la faptul că unul dintre genuri este mai inteligent decât celălalt și nici la capacitatea de a gândi, cu care Allah Preaînaltul i-a înzestrat atât bărbați, cât și pe femei, ci la o chestiune pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a explicat-o atunci când a fost întrebat la ce s-a referit atunci când a spus că femeile se află în dezavantaj față de bărbați în ceea ce privește ‘aql. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns că s-a referit la faptul că, în tranzacțiile financiare, este nevoie de mărturia a două femei în locul unui bărbat. Aceasta este o chestiune pe care am explicat-o deja în capitolele anterioare. Ideea este că această afirmație nu are nicio legătură cu integritatea sau inteligența femeii, ci cu faptul că ea nu prea se ocupă cu chestiunile financiare în contextul islamic, iar experiența pe care o femeie de rând o are în tranzacțiile financiare ar putea necesita acestei precauții suplimentare pentru a se asigura că lucrurile nu sunt interpretat greşit. Astfel, ‘aql aici nu înseamnă că o persoană nu este inteligentă, ci se referă la gradul de înțelegere sau la experiența din anumite aspecte ale vieții.

Trebuie să accentuez faptul că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a rostit aceste cuvinte într-un mod blând, pentru a le îndemna pe femei să facă fapte bune. Ele nu trebuie să fie înțelese într-un sens literal, pentru că acest lucru ar contrazice atât Coranul, cât și Tradiția profetică.

 

Gazda: Ați putea explica hadith-ul care spune că o femeie este asemeni unei coaste curbate?

Jamal Badawi:

În primul rând, acest hadith are mai multe versiuni. Într-una dintre ele, s-ar putea înţelege că femeia a fost creată dintr-o coastă, dar nu în mod fizic, după cum am explicat în capitolele anterioare, pentru că, în alte versiuni ale aceluiași hadith, se spune că femeia este asemeni unei coaste. Aceasta nu înseamnă că femeia a fost creată literalmente dintr-o coastă, ci înseamnă că ea are unele caracteristici similare cu cele ale unei coaste curbate. Ce înseamnă curbată? Dacă ne uităm la o coastă, putem observa că este curbată, ceea ce înseamnă că are o îndoitură sau curbură. În contextul acestui hadith, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune că, dacă cineva încearcă să îndrepte o coastă, aceasta se va rupe. Astfel, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu se referă la un defect al femeii, ci la faptul că ea are un anumit caracter, iar dacă bărbatul arată intoleranță față de particularitățile ei și încearcă să o forțeze să se schimbe împotriva propriei naturi, atunci se va rupe. Unii juriști au explicat că ruperea coastei înseamnă divorțul, ceea ce este, din nou, un îndemn adresat bărbaților musulmani, pentru ca aceștia să fie toleranți față de femeile din viețile lor, indiferent dacă acestea sunt soții, mame, surori, fiice și așa mai departe.

Cea mai mare dovadă a faptul că acest hadith reprezintă un îndemn adresat bărbaților pentru ca aceștia să le trateze cu bunătate pe femei este că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) începe și termină rostind cuvintele istowso bi alnis’a, care înseamnă:

Tratați-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă, pentru că ele au fost create dintr-o coastă, iar cea mai curbată parte a coastei este cea superioară. Dacă încercați să o îndreptați, se va rupe, iar dacă o lăsaţi aşa cum este, va rămâne curbată. Aşadar, tratați-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă!” (Al-Bukhari)

Astfel, acest hadith vorbește despre considerația față de femei, mai degrabă decât despre considerarea lor ca fiind strâmbe sau curbate.

Acest caz este asemănător cu acela al altor Tradiții profetice în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) aseamănă femeia cu un prizonier. Aceasta nu înseamnă că ea este un prizonier sau că ar trebui ținută prizonieră, ci înseamnă că bărbații trebuie să arate considerație față de femeile de care sunt responsabili, față de familia și copiii lui.

 

Gazda: De unde știm că interpretările pe care le-ați dat sunt valabile în cadrul islamului?

Jamal Badawi:

Aceasta este o întrebare metodologică. În primul rând, atunci când discutăm sau încercăm să înțelegem orice aspect al islamului, toată lumea este de acord că sursele principale ale acestuia sunt Nobilul Coran sau Cuvântul lui Allah Preaînaltul și Tradiția profetică sau cuvintele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, Coranul este considerat a fi Cuvântul literal al lui Allah Preaînaltul, care i-a fost transmis Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar Tradiția profetică este considerată a fi o explicație a lui.  

În al doilea rând, dacă o persoană analizează întregul Coran, nu va putea găsi nici măcar un singur verset care să sugereze în vreun fel că femeile musulmane le sunt inferioare bărbaților sau că bărbații le sunt superiori. Dacă există ceva de genul acesta în vreo traducere, atunci este o traducere greșită a textului original al Nobilului Coran.   

În al treilea rând, în metodologia de bază a interpretării islamului, niciun text din Tradiția profetică nu poate fi interpretat într-un mod care contrazice Cuvântul lui Allah Preaînaltul din Nobilul Coran sau contrazice alte Tradiții profetice. Astfel, pentru a înțelege orice subiect, trebuie luate în considerare toate textele legate de acesta, dând o importanță primordială Cuvântului lui Allah Preaînaltul. Am văzut deja că Nobilul Coran subliniază faptul că Allah Preaînaltul va răsplăti pe deplin pe oricine face fapte bune (bărbați sau femei). În următorul verset, se arată egalitatea spirituală dintre bărbați și femei în islam:

„Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuși şi celor supuse, celor iubitori de adevăr și celor iubitoare de adevăr, celor statornici și celor statornice, celor smeriți si celor smerite, celor ce dau milostenii și acelora (dintre femei) care dau milostenii, celor care postesc și acelora (dintre femei) care postesc, celor care își păzesc castitatea și acelora (dintre femei) care și-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu și acelora (dintre femei) care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare și răsplată mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:35]

 

 Gazda: În ce fel diferă abordarea adepților renașterii islamice față de cele două anterioare și ce necesită aceasta?

Jamal Badawi:

În primul rând, necesită conștientizare. În trecut, femeile musulmane erau destul de implicate în problemele societății islamice, lucru pe care nu îl putem spune și despre perioada declinului. Drept urmare, este nevoie în primul rând de restaurarea acestei implicări active și a rolului femeilor musulmane în societatea musulmană, în limitele islamului.  

În al doilea rând, orice reformă sau îmbunătățire a status quo-ului trebuie să provină din Cuvântul lui Allah Preaînaltul și Tradiția profetică, sau, mai exact, din comportamentul exemplar al Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) față de femei. Reformele sau îmbunătățirile nu se pot baza pe respingerea credinței sau pe imitarea oarbă a altora. De fapt, un musulman ar trebui să fie un lider, nu un imitator, deoarece una dintre obligațiile lui este aceea de a călăuzi omenirea spre calea lui Allah Preaînaltul, nu să imite tendințele schimbătoare. Aspirarea femeilor musulmane la fericire, respect și demnitate își are rădăcinile în învățăturile islamului, atunci când acestea sunt înțelese în mod corespunzător.  

În al treilea rând, problemele principale cu care s-au confruntat musulmanii nu s-au datorat faptului că Legea islamică în sine ar fi insuficientă sau nedreaptă, ci deficiențelor în punerea în aplicare a acesteia. Dacă musulmanii ar reveni la învățăturile originale, atunci toate aceste probleme ar putea fi rezolvate fără a fi necesară adoptarea altor legi. Deci, greșeala este a musulmanilor, nu a islamului.

 

Gazda: Există vreun program care să poată ajuta la realizarea obiectivelor pe care tocmai le-ați indicat?

Jamal Badawi:

Pentru ca orice mișcare reformistă care se bazează pe religie să reușească, trebuie să înceapă cu credința în Allah. Acesta este fundamentul pentru orice îmbunătățire. Prin aceasta ne referim în mod specific la pregătirea bărbatului musulman și a femeii musulmane deopotrivă, pentru ca aceștia să primească îndrumarea lui Allah și să accepte Planul Său Divin în organizarea vieților lor, atât la nivel individual, cât și colectiv.

Partea intelectuală implică o înțelegere adecvată a islamului din sursele pure, autentice, evitând extremele și excesele. Învățăturile islamice nu trebuie să fie modificate astfel încât să coincidă cu diferitele presiuni de timp, loc sau cultură. Oamenii nu trebuie să fie apologetici cu privire la islam sau să încerce să pară moderni ori aristocratici. Ei trebuie să adopte valorile poruncite de Allah Preaînaltul, iar nu cele aduse de oameni, atunci când fac diferența între ceea ce este bine și ce este greșit. În același timp, adevărata înțelegere a islamului presupune, de asemenea, că musulmanii nu ar trebui să adere în mod rigid la status quo și să încerce să-l justifice într-un cadru islamic, chiar dacă acesta contrazice în mod clar spiritul învățăturilor islamice.

Pe lângă partea spirituală și intelectuală a programului este nevoie, de asemenea, de elementul practic. Musulmanii trebuie să încerce să pună în aplicare islamul pur, fără a se lăsa înrobiți de culturile locale sau de practicile care nu au nicio legătură cu islamul și învățăturile sale.

 

Gazda: Cum le-ați răspunde acelor persoane care susțin că tradiția este o sursă acceptabilă a Legii islamice?

Jamal Badawi:

Tradiția este o sursă, însă nu una necondiționată. De fapt, condiția de bază pentru acceptarea obiceiurilor locale este aceea că acestea nu ar trebui să contrazică învățăturile islamului. Relația dintre obiceiurile dintr-un anumit loc și învățăturile islamului din Nobilul Coran și Tradiția profetică poate fi pozitivă, neutră sau negativă. Aceasta poate fi pozitivă dacă obiceiurile locale se bazează pe învățăturile islamului și sunt influențate de acestea.

De exemplu, dacă am merge în aproape orice țară musulmană, am descoperi că musulmanii au o atitudine generoasă și ospitalieră. Aceasta se bazează pe islam și este încurajată de acesta și, prin urmare, putem spune că relația dintre această tradiție și islamul este una pozitivă.

Pe de altă parte, există unele obiceiuri care nu au nicio relație cu islamul. De exemplu, oamenii consumă diferite tipuri de mâncare, în funcție de locul în care se află. Acest lucru nu este nici negativ, nici pozitiv, dat fiind că în învățăturile islamice nu este nimic care să spună că trebuie să consumăm un anumit tip de mâncare sau altul, atât timp cât acesta este permis.

Există, de asemenea unele obiceiuri locale practicate de musulmani care sunt considerate a fi legate de islam, dar care sunt, de fapt, contrare învățăturilor acestuia. Un exemplu este cazul în care părinții își căsătoresc fiicele fără a le cere consimțământul. Unele persoane pot crede că acest lucru este în conformitate cu învățăturile islamului, însă nu are nicio legătură cu acesta. Astfel, în acest caz, relația dintre obicei și islam este una negativă.

Este foarte important ca o persoană să identifice ce fel de relație există între o tradiție și religie: dacă este una pozitivă sau neutră, atunci aceasta poate fi practicată. Însă, dacă o tradiție contrazice învățăturile islamice, ea nu poate fi practicată, chiar dacă foarte multe persoane fac acest lucru. Tradițiile pot fi urmate numai dacă nu contrazic învățăturile islamice.

 

 

Femeile musulmane în istoria contemporană

 

Gazda: Care este rolul femeii musulmane contemporane?

Jamal Badawi:

În primul rând, orice schimbare sau progres social trebuie să înceapă la nivel individual, în conștiința bărbatului sau a femeii musulmane. Mai precis, o femeie musulmană trebuie să înțeleagă și să fie în totalitate conștientă de faptul că ea este, de asemenea, o reprezentantă a lui Dumnezeu pe Pământ și că are o responsabilitate foarte importantă. Ea trebuie să fie conștientă de faptul că viața ei este importantă (la fel ca viața oricărui bărbat) și că are o misiune de îndeplinit în timpul în care se află aici, pe Pământ. Femeile trebuie să înțeleagă că vor trebui să dea socoteală în fața lui Allah Preaînaltul la fel ca orice bărbat, deoarece în Ziua Judecății ele vor trebui să dea explicații cu privire la cât de productivă a fost, la modul în care și-a trăit viața și la modul în care a contribuit la binele general al comunității musulmane.

Pentru a-și îndeplini această responsabilitate cu succes, femeia musulmană trebuie să înceapă prin purificarea sinelui (același lucru este valabil pentru bărbați, de asemenea). Ea trebuie să aibă o credință de nezdruncinat în învățăturile lui Allah Preaînaltul, care se regăsesc în Nobilul Coran și Tradițiile profetice. Aceasta presupune ca o femeie musulmană să nu pună preferințele sale personale mai presus de Voia lui Allah Preaînaltul și Instrucțiunile Sale clare și explicite. Acesta este de fapt sensul islamului, valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei: supunerea față de Voia lui Allah Preaînaltul în mod conștient, de bunăvoie și cu dragoste.

O femeie musulmană trebuie să adopte islamul ca un mod complet de viață, nu numai prin credință, ci și prin comportamentul și angajamentul ei față de Allah Preaînaltul și religia acceptată de El; ea trebuie să încerce să evite lucrurile pe care Allah Preaînaltul le-a interzis în ceea ce privește îmbrăcămintea, comportamentul, manierele și toate aspectele vieții umane; de asemenea, ea trebuie să încerce să urmeze Poruncile și Cerințele lui Allah Preaînaltul și să își consolideze relația cu El, prin diferite acte de adorare (rugăciuni, post, caritate, recitarea Nobilului Coran, pomenirea lui Allah Preaînaltul etc.). În plus, femeia musulmană trebuie să încerce să dobândească toate cunoștințele care să-i permită să aibă un rol mai activ, în limitele Legii islamice.

O femeie nu trebuie să dobândească numai cunoștințe islamice, ci și altfel de cunoștințe care o pot ajuta la a fi o mamă și o soție eficientă, precum și un membru eficace și util pentru societate în general. Ea trebuie să încerce, de asemenea, să depună eforturi, cu perseverență și răbdare, evitând disputele și conflictele, pentru a convinge și alți musulmani (bărbați și femei) să accepte legitimitatea implicării și al rolului ei în limitele islamului și să nu se lase înrobiți de obiceiurile locale, dacă acestea sunt contrare învățăturilor islamului. Cred că, dacă o femeie musulmană pornește de la acest nivel de bază, cu această înțelegere și motivație, ar putea găsi calea către dezvoltare și progres, atât la nivel individual, cât și colectiv.

 

Gazda: Cum poate contribui femeia musulmană la dezvoltarea socială din cadrul familiei?

Jamal Badawi:

Aceasta este, probabil, cea mai mare contribuție pe care o poate avea o femeie musulmană. Felul în care o femeie musulmană ca o fiică tânără, necăsătorită, se relaționează cu mama, tatăl, frații, surorile și rudele sale ar putea contribui foarte mult la crearea unei atmosfere apropiate de învățăturile islamului, în care oamenii pot găsi confort și căldură. Acest lucru nu poate fi realizat prin conflict și încăpățânare, ci, mai degrabă, prin perseverență și bun exemplu.

Dacă este căsătorită, femeia musulmană poate contribui la binele familiei și al societății, de asemenea, îndeplinindu-și responsabilitățile și cerându-și drepturile, încurajându-și și ajutându-și soțul la efectuarea activităților sale, și nu prin a fi un obstacol. Dacă ea are copii, aceasta ar putea fi una dintre funcțiile cele mai nobile pe care le poate avea, fiind o mamă musulmană ideală. Ea trebuie să înțeleagă că datoria ei nu este pur și simplu să își hrănească sau să își schimbe copilul, realizând că ea reprezintă prima școală a copilului ei și că trebuie să îi inculce valorile spiritualității. Aceasta este o funcție foarte importantă și nobilă, un loc de muncă cu normă întreagă, care transformă un cămin într-o școală pe care o absolvă eroii viitorului înainte de a merge la școala propriu-zisă.

 

Gazda: Ce este rolul femeii musulmane în contextul social?

Jamal Badawi:

Dincolo de nivelul individual și cel familial, femeia musulmană trebuie să își îndeplinească, de asemenea, rolul de soră pentru alți musulmani (atât bărbați, cât și femei). Ea are datoria de a le reaminti să facă fapte bune, să îi corecteze atunci când fac greșeli și să nu-i încurajeze la a face lucruri rele sau indecente. Aceasta nu este o datorie doar a bărbaților sau doar a femeilor. Nobilul Coran spune:  

„Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, împlinesc rugăciunea (as-salāh), dau caritatea anuală obligatorie (az-zakāh) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia, Allah va fi îndurător, căci Allah este ʻAzīz (Invincibil, Atotputernic), Hakīm (Preaînțelept).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:71]

Preocuparea socială și datoria de a interzice răul și a porunci binele sunt datorii care nu sunt limitate doar la bărbați sau la femei, fiecare musulman având această obligație.

O femeie musulmană trebuie să încerce să aducă islamul în viața musulmanilor, participând la trezirea spirituală a altor femei (sau bărbați) care, din cauza perioadei de degradare și declin, au acceptat să acționeze numai pe marginea societății, fără a fi complet implicate în problemele societății islamice. Ea trebuie să le reamintească faptul că au potențialul de a Îl sluji pe Allah Preaînaltul, la fel ca bărbații, și să inculce în inima și în mintea lor încrederea în Allah Preaînaltul și în propriile abilități de a contribui la îmbunătățirea mediului social.

Există o mulțime de femei musulmane educate care au o responsabilitate suplimentară, multe dintre ele trăind în zone cu o rată înaltă de analfabetism și ignoranță. Aceste surori au responsabilitatea de a fi active și nu trebuie numai să urmeze, ci și să inițieze activități în domeniul educației. O femeie musulmană trebuie să fie activă în domeniul sănătății, de asemenea, pentru a le ajuta pe alte femei să aibă grijă de copiii lor și pentru a cunoaște normele de sănătate de bază pentru a avea grijă de familia lor.

Caritatea și serviciile sociale reprezintă, de asemenea, un domeniu important. Există nenumărate moduri în care o femeie musulmană poate contribui la acestea, în limitele și în cadrul islamului. Cea mai bună contribuție pe care o poate avea este ca ea să fie un bun exemplu de comportament, având activități care ar putea să inspire alte femei și alți bărbați, de asemenea.

 

Gazda: Există vreun rol pe care bărbații îl pot îndeplini în sprijinirea dezvoltării surorilor musulmane?

Jamal Badawi:

După cum am menționat în capitolele anterioare, multe dintre responsabilități sunt comune. La nivel individual, responsabilitățile unui bărbat musulman sunt identice cu cele ale unei femei musulmane.

Rolul unui bărbat în cadrul familiei implică o serie de lucruri. Practic, el trebuie să trateze femeia musulmană, fie că este o soră, mamă, soție, sau fiică, în conformitate cu cerințele islamului. Un musulman trebuie să accepte femeia musulmană ca pe o persoană independentă, cu o personalitate independentă, care este considerată responsabilă în fața lui Allah Preaînaltul. El trebuie să îi insufle încredere în capacitatea ei de a face lucruri pe cont propriu în limitele islamului. Mulți bărbaţi musulmani se pot comporta într-un mod care poate limita calea soțiilor lor în lumea islamică. Cred că ei ar trebui să își revizuiască această atitudine și să le încurajeze să se implice în chestiunile pe care islamul le necesită. Ei trebuie să înțeleagă că rolul lor se extinde dincolo de cel din cadrul familiei. O femeie musulmană nu ar trebui să fie doar o soție și o mamă bună, ci și o musulmană bună, un membru al societății și un om bun. Astfel, el trebuie să o încurajeze în acumularea de cunoștințe religioase, și, de asemenea, în formarea administrativă și organizațională, care ar ajuta-o să fie mai eficientă în rolul ei. Mai presus de toate, bărbații trebuie să își amintească în mod constant de sfatul Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de a le trata pe femei în cel mai bun mod cu putință.

Trebuie să ne amintim două lucruri. În primul rând, o femeie musulmană trebuie să se implice în mod activ în chemarea altor persoane la calea adevărului, chiar dacă acestea nu sunt musulmane. În al doilea rând, atât bărbații, cât și femeile ar trebui să ne amintim de următorul verset din Nobilul Coran:

„Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuși şi celor supuse, celor iubitori de adevăr și celor iubitoare de adevăr, celor statornici și celor statornice, celor smeriți si celor smerite, celor ce dau milostenii și acelora (dintre femei) care dau milostenii, celor care postesc și acelora (dintre femei) care postesc, celor care își păzesc castitatea și acelora (dintre femei) care și-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu și acelora (dintre femei) care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare și răsplată mare.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:35]