Cine este Shiy‘ah Al-’Ithna ‘Ashriyah?

Există astfel numeroase grupări şi regiuni care sunt atribuite Islamului – însă de care Islamul se delasă – şi care au avut numeroase repercusiuni negative asupra Islamului corect, ce au condus la depărtarea de acesta de către nemusulmani şi la sporirea rezistenţei opuse de către ei în faţa Islamului, şi aceasta datorită unor comportamente, credinţe şi acţiuni, fie ele doar verbale sau acţionale, cărora acestea le dau curs în numele Islamului, în vreme ce ele sunt dintre lucrurile respinse de o minte sănătoasă, ca şi de constituţia naturală sănătoasă a omului şi de societăţile evaluate..